Cand perversa de pe Targu Ocna intalneste violatorul din Crangasi

De cateva saptamani bune imi plimb fizicul prin toate bodegile capitalei. Cica incerc sa imi dau o pauza, un reset urmat de un restart. Dupa care o forma ciudata de update la nivel emotional si social urmeaza acestui proces lent de formatare. Ciudat, imi place!
Am luat hotararea asta impreuna cu creierul meu, care imi tot repeta obsesiv ca are nevoie de concediu. Avand de ales intre cele doua variante oferite de angajatori, respectiv cel de odihna si cel medical, creierul meu mi-a sugerat sa aleg prima varianta. Distractiv si pentru mine, ce-i drept. Prefer oricand o carciuma in locul unui spital. Chiar daca fanteziile mele cu asistente nu si-au gasit inca pacea si alinarea ( aviz amatoarelor ). Amin!
Am facut slalom printre pub-urile simpliste din centrul vechi - o investitie sigura in aceasta vara torida, dar se pare ca nu doar cu impact sezonier - apoi am gasit vreo doua-trei cuiburi de viespi unde mi-am gasit alinarea in pahar. Prieten cu barmanii, cu tipe care servesc la bar ( nu e corect termenul de barmanita ), tipe care te servesc la bar sau sub bar ( a nu se confunda ), tipi care beau cu tine, langa tine, din cauza ta si datorita tie...tipe care beau sa uite de tine, dar ele nu stiu asta inca etc.
Am facut slalom printre principii si moralitate, printre prejudecatii si conceptii, printre oboseala si deznadejde. Am ras de oameni mai inteligenti ca mine si i-am admirat pe cei prosti. Am lasat sa treaca de la mine orice, mai putin starea de fapt care ma consuma cu tot cu ambalaj. Am fost pierdut, satul, multumit, sadic, meschin si incoerent.
Toate astea au trecut dupa prima bere urmata de un lung sir de shot-uri. Dimineata...aerul curat s-ar putea sa-ti sparga fata!
Voi stiti cat m-am chinuit eu sa fac articolul asta?!?
Nu, nu sase luni!
Acum stau si ma uit cu nostalgie la vara asta care s-a cam dus de aproape doua luni de zile. Imi amintesc de zilele cu soare, de noptile in vama, de drumurile din fiecare weekend, de singuratatea mea pretioasa, de cartile citite, de serile pierdute, de diminetile...dracu mai stie cum erau diminetile, ca eu nu reuseam sa imi revin atat de repede.
Am facut mult "sport" la viata mea. Recunosc! Am dus-o asa pe picioare, precum un cal de curse la ultima sa aparitie in marea finala de la Derby.
Ascuns de ipocrizie, incerc sa-mi pastrez intacta imaginea. Uneori chiar reusesc.
Nu e satisfactie mai mare decat sa realizezi ca uneori poti fi cel mai bogat om din lume. Pana la urma, la sfarsitul zilei, tot ce ai, nu sunt banii din cont, ci demnitatea. Restul se poate duce pe apa sambetei si de ultimii mei bani mi-as lua o vodca cu conditia sa aduceti voi sucul si tigarile.
O carte buna, un fum, o femeie frumoasa, o seara senina pe malul marii, un pahar cu vin bun, o sclipire in ochi sunt lucruri care intradevar conteaza, te fac fericit si pentru care merita sa traiesti.
Eu, tu, restul lumii. Ramanem singuri. Ma pot impaca cu asta.
Pai, ori suntem intelectuali ori nu mai suntem!

fugit irreparabile tempus

E foarte greu sa traiesti impacandu-te cu adevarul despre tine si mult mai usor iti vine a trai cu minciunile despre mine si fratii mei.
Intre noi doi sunt atat de multe diferente, atat de mare prapastia, atat de diferite lumile, incat ar trebui sa renasca universul si sa moara de un infinit de ori, si tot nu stiu daca ne-am situa vreodata pe acelasi drum. Nici macar la o distanta scurta nu-mi va fi dat sa te vad. Nici nu mi-as roti capul dupa tine, ce-i drept.
In spatele tau stau sa moara toate sperantele mele de cand eram copil si pana mai ieri. In spatele tau dispare tot ce m-a incalzit vreodata. Singurele sentimente de apartenenta pe care le-am avut, se pierd in abisul mitocaniei tale, strivite de greutatea pe care ti-au pus-o altii pe umeri si care te va strivi si pe tine la un moment dat. Asta se va intampla mai devreme sau mai tarziu, pentru ca nu esti decat un vierme colorat in tara viermilor speriati. Iti meriti soarta. Singurul lucru care imi incanta mintea imbolnavita de furia vremurilor, este faptul ca voi fi acolo sa te privesc cum te scufunzi in propria-ti mizerie. Nu o sa iti intind mana. Nu o va face nimeni. Lumea va fi iar preocupata sa traiasca, sa isi linga ranile, sa isi scoata copiii la lumina soarelui. Soare pe care nu-l vei mai vedea de acolo de unde vei fi tu.
Poti da vina pe soarta, pe diavol sau pe cei din jur, nici in ultima clipa nu vei realiza ca e doar vina ta. E vina pe care o suporti fara sa stii ca te macina. Limbajul tau de mahala se va transforma intr-un strigat de neputinta. Esti pe calea cea rea. Esti pe calea pe care o meriti.
Nu imi pasa de tine. Esti atat de diferit, de bolnav, de murdar, de afundat in mocirla, incat tot aurul pe care-l porti in buzunare te va trage mai adanc in noroi. E locul tau. Eu nu pot decat de undeva de sus sa admir peisajul.
Ironia este ca cei ca tine, inca nu si-au anticipat soarta, la fel cum nici tu nu ai fost in stare. E rolul vostru, al prostilor, sa duceti povara nesimtirii mai departe.
Bine ca te-ai nascut in Romania. Oriunde in alta parte erai ars pe rug si spulberat. Aici esti in locul potrivit. Meriti tot ce primesti cu prisosinta. Inca mai e loc. Sub protectia unei societati innebunite dupa mercantilism si kitch, apari ca un pseudofilosof de mana a cincea si iti expui ineptiile pe la toate posturile media de calitate indoielnica.
Patetic si jalnic te indrepti cu toata viteza inainte, spre prapastia ce singur ti-ai sapat-o. Esti atat de previzibil. Prostia ta e una limitata si plictisitoare. Scriu asta indoindu-ma ca tu, daca ai ajunge la performanta de a citi vreodata, ai putea intelege ca prost e cel care repeta aceiasi greseala de maxim trei ori. Pentru tine nu s-a inventat inca termen de comparatie...
Iti calc pe cap adeptii, pentru ca nu imi place sa ma manjesc cu cacat si am toata scarba posibila pentru cei ce stau cu mana intinsa la poarta casei tale.
Ma amuza teribil cei care se apleaca pentru a te linge in partile dorsale. Cunoscandu-ti surogatul de caracter pe care il posezi, stiu ca in scurt timp te vei intoarce si cu fata spre ei.
Am dreptul sa iti aplic corectii tie si celor ce te apara. Am dreptul sa scuip in fata majoritatea nevertebratelor ce colcaie precum serpii pe emblema sfanta. Pot si vreau sa fac asta. Pentru ca nu-mi pasa de cei slabi si prosti, nu-mi pasa de ipocriti si falsi, nu-mi pasa de viermi, de scursurile unei societati bombardate cu informatii infectate cu cele mai cumplite boli. Bolile mintii.
Je ne regrette rien!

Dormi, ciobane... e somnul ce naste monstri. Intr-o zi o sa te trezesti in cosmarul ce acum iti bantuie doar noptile. Esti cel care-L jigneste pe Dumnezeu prin asociere.
El te iarta... NOI NU!

Spre deliciul publicului, voi reveni...

Peninsula - festival romanesc organizat de maghiari

E al doilea an in care merg la festivalul de la Tg Mures, Peninsula. Anul asta am mers cu asteptari mari acolo, in primul rand datorita amintirilor inca vii de anul trecut. Din fericire s-a intamplat un lucru rar, asteptarile nu mi-au fost inselate. Dimpotriva, am ramas inca o data surprins de profesionalismul organizatorilor, de calitatea participantilor, de sunet si ambianta, de preturile "ramase in urma" fata de Bucuresti, de publicul prezent, in general de tot ce se intampla acolo.
Desi sunt cunoscut in cercul prietenilor ca fiind putin rasist din fire, am constatat cu stupoare ca aia pe care-i numim bozgori ne cam dau lectii in ceea ce priveste curatenia, organizarea, ospitalitatea si bunul simt. Asta e tristul adevar pentru noi. Apoi am stat sa ma gandesc cand am auzit ultima data de un sas sau secui plecat la furat prin Spania. Nu prea mi-a iesit. Culmea e ca festivalul se desfasoara intr-un cartier tiganesc, la propriu. Nu stiu cum dracu s-a facut ca nu s-a auzit nicio manea timp de 3 zile, niciun Mercedez cu geamuri negre si ghiuluri stralucinde la imbinarea chederelor dinspre sofer, nicio bataie cu sabii si alte arsenale de film cu ninja, niciun "bah, ce te uiti la gagica-mea, ca te sparg sa moa' mama!". Ciudat!!!
Lume imbracata cu gust, oameni zambitori, muzica buna, mancare si bautura ieftina, concerte de calitate, curatenie. Haos si voie buna. Sa fie primit!
Am avut parte de ploaie si frig duminica, noroc cu vodca si cu Korn.
Sambata a fost cea mai misto zi. A fost ziua in care au cantat Tricky. Pt cei care nu cunosc trupa sau nu gusta genul, nu are rost sa mai dezvolt. Pt cei care stiu ce inseamna Tricky - live, am un singur lucru sa le spun: SPER CA ATI FOST ACOLO. DACA NU, ATI PIERDUT CELE MAI IMPORTANTE DOUA ORE PE ANUL ACESTA.
Tg Mures - un oras curat, fara gropi, renovat fiecare bloc, multe flori, putin praf, zero gauri in asfalt, preturi decente, oameni zambitori.
Legenda aia ca daca nu cunosti maghiara nu te serveste nimeni se infirma. Am fost la un restaurant unde tot personalul vorbea limba maghiara. Am intrebat daca au Gulash si au spus ca nu au in meniu. Atunci am rugat-o pe chelnerita sa ne indice un loc unde putem gasi un Gulash bun. S-a intors dupa doua minute si ne-a zis ca bucatareasa a spus ca ne face Gulash special pt noi. Asa a fost...si chiar a meritat. Cat credeti ca a costat? 5 lei portia... mda :). Marketing against rasism!!!!
Am revenit in Bucuresti cu gandul ca mai exista o sansa. Oamenii pot fi si toleranti si inteligenti in Romania. Daca tot suntem o natie cam de rahat, care se bate cu pumnul in piept a ipocrizie de multe ori, poate ne lasam influentati si pozitiv din partea unor minoritati conlocuitoare. Poate uitam limbajul de cartier si gesturile de cocalari si facem si treaba, asa de slabi ce suntem si usor influentabili. Poate se prinde si ceva bun.
A nu se interpreta ca sunt de acord cu aberatiile cerute de udmr sau de extremistii nationalisti din Harghita sau Covasna. Departe de mine. Sunt doar incantat ca un strain care ajunge in Romania, Tg Mures, pleaca placut impresionat. Cauza... omul sfinteste locul. Din fericire acel loc se afla la mine in tara. Din pacate, e un oras martir din cauza unui guvern post-revolutionar ce a dus crima la rang de virtute. Guvern roman, nu maghiar ;).
Va las sa va delectati cu clipul piesei care a deschis concertul Tricky.
Voi reveni asupra subiectului cu alta ocazie.

High Hopes

E ca atunci cand te nasti si zambetul cald al mamei imprastie grijile unei viitoare vieti pline de incercari. E ca atunci cand visezi cu ochii deschisi ca esti un astronaut celebru sau un luptator caruia lumea ii cade la picioare. E ca atunci cand visezi sa fii cel mai bun la fotbal sau la matematica. E ca atunci cand intelegi prima carte pe care o citesti si o recitesti cu nostalgie de cate ori ai ocazia. E ca atunci cand te visezi eroul celui mai cunoscut film. E ca atunci cand ai pierdut un parinte drag si cineva, pe care nu-l cunosti, intra in sufletul tau si iti spune sa mergi mai departe. E ca atunci cand bei prima sticla de vin singur si te gandesti ce rost au toate. E ca atunci cand saruti pentru prima data. E ca atunci cand il descoperi pe Dumnezeu in tine. E ca atunci cand il pierzi pe Dumnezeu din tine. E ca atunci cand simti ca pamantul iti fuge de sub picioare si crezi ca tu nu vei reusi sa treci peste acel moment. E ca atunci cand ai luat bac-ul si mergi cu prietenii la o bere. E ca atunci cand ti se indeplineste un vis. E ca atunci cand te indragostesti pentru prima oara si iti imaginezi intreaga ta viata langa acea persoana. E ca atunci cand te aprecieaza cu adevarat cei din jurul tau. E ca atunci cand iti dai seama ca ai un singur prieten. E ca atunci cand realizezi ca nu ai alti prieteni. E ca atunci cand primesti ce ti-ai dorit de Craciun. E ca atunci cand vine vara pe care o asteptai cu nerabdare. E ca atunci cand te plimbi singur pe malul marii si iti aduci aminte de tot prin ce ai trecut. E ca atunci cand iei heroina si nu mai esti nimic din ce ai fost. E ca atunci cand simti ca esti pierdut. E ca atunci cand ai terminat facultatea si esti gata sa iei viata in piept. E ca atunci cand la capatul unei calatorii te asteapta persoana iubita. E ca atunci cand esti purtat pe brate. E ca atunci cand urli cu putere la cel mai tare concert din viata ta. E ca atunci cand conduci nebuneste cu 200 km/h si muzica la maxim. E ca atunci cand faci sex. E ca atunci cand faci cea mai tare orgie din viata ta. E ca atunci cand aluneci si decazi. E ca atunci cand intri cu viteza intr-un stalp si nu iti mai amintesti cum ai ajuns pe patul de spital. E ca atunci cand pleci din gara de nord cu nasul si ajungi peste o zi al Amsterdam. E ca atunci cand fumezi cu cei ca tine. E ca atunci cand urasti prostia. E ca atunci cand juri ca de maine te lasi. E ca atunci cand a doua zi o iei de la capat. E ca atunci cand viata iti joaca feste. E ca atunci cand nu-ti mai pasa. E ca atunci cand esti singur...singur. E ca atunci cand vorbesti cu tine si e cineva acolo care iti da raspunsul la care te asteptai mai putin. E ca atunci cand ai incredere in tine. E ca atunci cand o iei razna de fericire. E ca atunci cand pierzi ultimul tren. E ca atunci cand iti iei primul pumn in fata. E ca atunci cand ti se mai acorda o sansa. E ca atunci cand eliberezi demonii din tine. E ca atunci cand mergi mandru si cu capul sus pe strada. E ca atunci cand razi de fericire. E ca atunci cand plangi si nu te poti opri. E ca atunci cand realizezi ca viata e prea scurta. E ca atunci cand iti este dor de cei pe care i-ai pierdut. E ca atunci cand uiti de tot. E ca atunci cand te trezesti dintr-un somn lung. E ca atunci cand esti departe de casa, de rude, de iubita, de prieteni. E ca atunci cand urasti cu toata fiinta ta. E ca atunci cand dragostea e mai puternica decat ura pe care o porti in tine. E ca atunci cand esti una cu cei de langa tine. E ca atunci cand te regasesti in privirea celui de langa tine si in momentul ala cerul devine mai senin. E ca atunci cand intr-un asfintit perfect distingi doua culori ce iti aduc un zambet larg pe buze. E ca atunci cand sacrificiul il faci din placere. E ca atunci cand cei ce nu te-au inteles, te lasa sa zbori. E ca atunci cand esti fata in fata cu destinul. E ca atunci cand renasti dupa ce-ai murit de zeci si sute de ori. E ca atunci cand lumea te acuza pe nedrept. E ca atunci cand nimeni nu te intelege. E ca atunci cand uiti de tot ce te inconjora. E ca atunci cand pur si simplu nimic nu mai exista, nimic nu mai conteaza, nimic nu te mai poate afecta...

E atunci cand esti doar TU SI STEAUA BUCURESTI.

Dureaza 90 de minute.

Tribunele au intotdeauna dreptate - Tudor Octavian

In fotbalul nostru, nu publicul a scăpat de sub orice control, ci doar cîţiva patroni

Tribunele fotbalului au întotdeauna dreptate, pentru că toate manifestările tribunelor au cauze în afara lor şi doar prin excepţie înăuntru. Mulţimile nu trebuie pedepsite, oricît de semnificative ar părea în unele momente reacţiile unor grupuri de primitivi, deoarece ar fi să umilim mii de nevinovaţi din cauza unor descreieraţi. A unor inşi tot atît de dezechilibraţi ca inşii care se grăbesc să pedepsească în bloc tribunele, atunci cînd nu-s capabili să le cîştige. Ultraşii tribunelor trec drept învingători, în conflictul cu autorităţile şi cu patronii unor cluburi, întrucît nici autorităţile şi nici patronii nu concep alte soluţii, în relaţiile cu tribunele înfierbîntate, decît bîta şi insulta. Un exces nu rezolvă niciodată un alt exces. Marele public nu-i greu de motivat şi orientat, dovadă că pe majoritatea stadioanelor relaţia tribune - joc - patronaj e sub control. Şi financiar foarte productivă.

În fotbalul nostru, patronii sînt cei ieşiţi de sub orice control - civic, penal şi, în cîteva cazuri, clinic -, nu tribunele. Nu toţi, ci cîţiva. La fel cum nu tot publicul trebuie blamat şi adus sub legi, ci cîteva grupări. Aceşti patroni mărginiţi, “îmbogăţiţi de război”, dar cu o inteligenţă de sezon, nu de cursă lungă, au inventat spectacolul fără spectatori. Fotbalul performant cu tribune goale. Sancţiunea de tip totalitar, în plin proces de recuperare a democraţiei.

În cazul publicului Stelei, nu mai e vorba de indivizi, de grupări rebele şi de nuclee de forţă, ci de reacţia demnă a mulţimii. Sînt prea mulţi contestatarii din tribune ai patronului ca să greşim convenţional, numindu-i pe aceşti mulţi, foarte mulţi, copleşitor de mulţi răzvrătiţi ai bunului simţ derbedei, bagabonţi şi necivilizaţi. E o deosebire de fond între hoardele manevrate pînă nu demult cinic de patronii de la Dinamo şi tribunele explozive ale Stelei.

Felul în care reacţionează, de cîţiva ani, tribunele populare ale stadionului Steaua reprezintă prima izbucnire de demnitate a unor mase de români din decembrie 1989 pînă azi. În amorţeala şi laşitatea cronicizată a societăţii româneşti, cîteva mii, iar în situaţiile de maximă tensiune, cîteva zeci de mii de români sănătoşi la minte răspund la insultă, agresiune, trufie feudală şi demers megaloman ca un singur om.

Cinste acestui om!

Tudor Octavian

tu cat timp stai zilnic la toaleta?!

Ati recunoscut in titlul acestui post, o reclama la nu stiu ce mizerie de produs. Da, cam la asta se rezuma totul. La tot ce vedem la tv. Tot ce halim, toata ciorba asta gretoasa, tot ce e mai toxic si mai scarbos ne intra zilnic, nu pe gura, ci prin ochi si prin urechi si lasa urme adanci.
Efectul nu este unul imediat, ci mai degraba unul proiectat. Proiectat atat de adanc incat ne transforma in moluste lipsite de initiativa, ordonate si cuminti, docile precum caprioara halita de leul feroce, cu botul ei umed, cu privirea tampa, exact ca in carpeta aia pe care o zaresti in spatele unei taranci naive ce tocmai si-a imortalizat mecla imbaxita cu telefonul ei mobil si si-a descarcat opera in tumultul virtual-social al unui site pentru semianalfabeti cu pretentii de macho.
Asta e lumea. Astia sunt cei ce te inconjoara zilnic. Ii vezi, ii auzi, te intrebi de unde dracu' atat de multa imbecilitate, de unde atata lipsa se educatie, de cultura, de intelegere, de unde apar animalele astea indobitocite, facute sa se manance intre ele, dar sa se comporte ca niste slugi in prezenta celor ce poseda mai mult cascaval. Apoi aprinzi tv-ul si realizezi de unde.
Banetul, nene, banii fac orice din noi.
A avea bani intr-o tara ca asta, iti permite sa faci orice. Poti sa omori fara sa faci macar o zi de puscarie. Poti sa sechestrezi oameni. Poti sa minti cu nerusinare. Poti sa umilesti. Poti sa batjocoresti pe oricine, atat timp cat ai mai multi bani decat respectivul. Nu exista lege, nu exista limita... Exista doar bani si puterea lor de a-i transofrma pe oameni in vite. Vite mizerabile si subjugate.
Ce poti sa faci? Poti sa pleci. Poti sa parasesti corabia strigoilor, sa te arunci in mare sperand ca in apropiere e insula unde vei gasi Paradisul.
Sau poti ramane aici. Suntem toti... tot noi. Nu se schimba nimic. Avem acealsi obiceiuri, ne place sa ne scaldam in cacat. E bine. Ne-am obisnuit si nu mai putem sa iesim, nu mai vrem. Manjiti cu atat ingrasamant, speram ca se adevereste zicala aia cu norocul si zambim. Ni se vad dintii albi si atat. Ochii si urechile nu ne mai apartin, creierul e un bloc de desen pentru cei putini si care stiu ce vor si pot, sufletele nu ne mai apartin. Sufletele noastre mor de la nastere pentru ca nu le putem oferi nimic din ceea ce le este vital. Onoare, demnitate, dreptate, sacrificiu, lupta, mandrie, dragoste, putere... de unde? Ni s-a luat tot. Ni s-a luat pana si dreptul de a cunoaste si a defini acesti termeni vitali sufletului nostru. Suntem goi pe dinauntru si pe dinafara. Valorile noastre morale, spirituale, Dumnezeul nostru, dragostea noastra e acum tarfa lor, a celor cu multi bani si fara scrupule. Meschinii si mincinosii ne stapanesc. Suntem in tara lor. Tara circului grotesc. Tara minciunilor. Tara nonvalorilor. Tara lui becali.
Tu cat timp stai zilnic la toaleta?
Eu traiesc in ea.

William Seward Burroughs

"Nu exista intelepciune, experienta, nimic de felul asta, ultim, indeajuns. Niciun Sfant Graal, niciun Satori final, nicio solutie. Doar conflict.
Singurul lucru care poate rezolva conflictul este iubirea, asa cum simti pentru Fletch si Ruski, Spooner si Calico. Iubirea pura. Ceea ce simt pentru pisicile mele din trecut si de acum. Cel mai natural analgezic care exista. Iubirea."

Puncte de vedere

Ei L-au vazut pe Dumnezeu intr-o cutie,
Stiu sigur ca era cutia mea
Si eu L-am cautat pe Dumnezeu in ea,
Dar am gasit o foaie alba de hartie.

Ei m-au vazut pe mine intr-un glob imens,
Stiu sigur ca acela este globul meu
Acolo-mi caut intrebarile mereu,
Insa raspunsurile mele nu au sens.

Ei s-au vazut pe ei intr-un palat,
Stiu sigur ca acela nu-i palatul meu
Si nici al tau, al lor sau al Lui Dumnezeu
E al unuia, il cheama... am uitat!!!

blog stuff

Cica daca ai blog, tre sa o arzi pe blog si sa scrii mereu cate ceva. Tre sa pari inteligent, sa fii spontan si sa ai talente ascunse de narator. Sa intretii atmosfera, ma intelegi?! Sa faci ambianta... d-astea. Pffff, eu nu am inspiratie mereu, nici entuziasmul necesar pentru a fi stralucitor. Nici nu ma ridic cu pretentii de genul.
Huliganul poet...hahaha!! Sau ala de pe gard cu personalitate multipla :)). Cine ma cunoaste stie cum o ard. Deci mai subtire cu laudele si cu pretentiile la vreo opera de arta. Nu fac pe comediantul si nici pe filosoful. Scriu mereu ce simt sau mai bine zis ce simt ca trebuie sa stie cel care imi citeste blogul. Daca intri pe zona mea, te oblig sa asculti muzica marfa, te fac curios sa citesti chestii care s-ar putea sa-ti fie utile pe viitor, macar pentru cultura ta generala...si cam atat. Nu te gandi ca o sa ma descoperi, ca nu ai sanse ;).
Uite ca de data asta nu o sa mai ordonez ideile si nu o sa le mai tratez cu respect pe fiecare in parte. O sa le las sa se amestece precum se amesteca tutunul cu...stiti voi ce ;))... si apoi se ruleaza si puf puf...passsss ;). M-ati inteles sau nu?!
Nu?!
De ce nu ma mira?!
Lasa fumul sa iasa cu tot cu problemele care te apasa, cu tot ce ti-a stat pe inima, cu toata rautatea adunata in cocina asta in care mananci si te caci la un loc cu toti prajitii, cu toate creierele astea spalate la 40 de grade cu detergent ieftin, economic si prost.
Retardeaza-te!
Fii tu insuti!
Lasa fumul. Uita-l!
Fii prost!
E bine.
E util.
E comod si al dracului de placut.
Uita de semnalul de alarma. Uita de grija zilei de maine. Uita de ura, clisee, zgomot, praf, frica, mizerie, reclame, datorii, principii, moralitate, sugestii, colegi, mcdonalds, coke, pisat, coke, pisat...coke.
In timp ce tu citesti mizeria de mai sus, din Suedia se extrage minereu de fier in cantitati uriase ce va fi folosit in proportie de optzeci la suta pentru fabricarea armamentului nato, in statele unite ale americii se produc 33, 13 omucideri, in rusia sunt racolate aproximativ cincisprezece fete cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani pentru a se prostitua, in africa de sud se jefuiesc 126 de locuinte, in nordul londrei se vinde terenul cu o valoare supraestimata la peste 1000% din pretul real, in somalia se nasc 23 de specimene umane purtatoare de virus hiv, in grecia se vand 200 doze de heroina unor tineri cu varste cuprinse intre 14 si 25 de ani, in statul texas se vinde munitie echivalenta ca greutate cu un boing 747, in romania se nasc 4 copii rromi, in japonia sunt ucisi cu buna stiinta 80 de delfini, undeva in niger un om moare de foame... Culca-te linistit!
Tu, eu, noi...suntem bine. Cineva acolo sus inca ne protejeaza. E ok. E ok. Dormi!
Shhhhhhh.....dormi!!!
9
8
7
6
5
4
3
2
1
Noapte buna!

song of the day - incepe un nou campionat

O sa va intrebati ce legatura are faptul ca incepe un nou campionat de fotbal, cu melodia de mai jos.
Cei care simt ca mine, vor gasi imediat raspunsul in unele versuri. Le-am marcat pt cunoscatori.
Oricum, e genul de piesa care iti da o energie aparte si te face sa te gandesti la felul in care te simti intr-o zi de meci cand pleci in deplasare, esti cu ai tai si nimic nu mai conteaza...

Do you pay for your crimes?
Does the punishment fit or drag your style to zero
You're nothing till the weekend
If you think that you're the thrill
Take a look at your life, you kneel before your heroes
You're nothing till the weekend.

Echo Echo, I know it's a sin to kiss and swallow
Echo Echo, a kick in the head to kill the hollow
Echo Echo, I know it's a sin to kiss and swallow
Echo Echo, a kick in the head to kill the hollow

Do you care for the blind?
Tell me all in all, they're just your kind of zeros
Something for the weekend
If you think that you can spell
Make a list of the cunts you'd send to hell and send them
Send them on the weekend

Echo Echo, I know it's a sin to kiss and swallow
Echo Echo, a kick in the head to kill the hollow
Echo Echo, I know it's a sin to kiss and swallow
Echo Echo, a kick in the head to kill the hollow

Are you listening?
No - In the narrowest sense
Are you listening?
I can hold you down by candlelight
With indifference
Let the comfort start
I love you on your right side
It happens
Promises broken
Reasons let go
It happens
Are you listening?

I know it a sin but tell me it happens!
I know it a sin but tell me it happens!

Echo, Echo, Echo, Echo
Echo, Echo, Echo

Echo Echo, I know it's a sin to kiss and swallow
Echo Echo, I know it's a sin to kiss and swallow

tendinte suicidale

Oooo, ce pierdere grea, ce artist, ce voce! De ce? De ce a facut-o? Ce a indemnat-o? Oare suferea in tacere? Oare din dragoste? Oare ce va fi diseara pe Otv? Cum va face bunul si milostivul Dan o emisiune senzationala, in exclusivitate din celula de la jilava despre moartea fulgeratoare a celebrei artiste?!
Cata filantropie! Cum vor curge rauri de cerneala... Cum cineva o sa descopere ca la etajul trei in blocul vecin era o coada de lemn lasata langa ghiena si care ar putea fi de la un topor... Si ce cauta un topor la etajul trei in blocul de langa casa unde se presupune ca si-a curmat zilele artista? Si cate nopti pierdute, cate babete triste si ingandurate, cate pensii reduse drastic de un guvern impotent, cate cd-uri post-mortem vandute cand inca n-a apucat holograma sa se usuce pe ele! Cate zile le va lua astora sa opreasca subventia la medicamente, pt ca uite la ce folosesc romanii pastilele! Medicamentele ieftine ne ucid artistii! Pensionari, sacrificati-va de dragul artei! Eheee...cate si mai cate!
Pai sa ne fie clar, tata, ca asta e abia inceputul. Pai ce putea fi mai tare ca Elodia, mah? Cui ii trecea prin minte un subiect mai tare ca asta? Cine credea ca poti gasi putina decenta in tara asta? Pai ala care credea asta e idiot, tata! Idiot!
Bah, romanul se excita la prost gust si mahala. Ce poate fi mai tare decat erectia falica pornita dintr-un creier infertil?!?
Sa va fie clar, ca aici nici sa te sinucizi nu mai poti. Cel putin nu intr-o maniera decenta si demna de luat in calcul.
A fi decent intr-o ciorba ca asta, e ca si cum i-ai cere unui urs polar sa faca dragoste cu o foca dupa ce n-a mai halit nimic vreo 6 luni.
Bah, ala care nu recunoaste ca a facut o laba la pubertate cu gandul la duduia cu pricina...pai ala nu e barbat, mah... e un fatalau sau homosexual. Toti ar trebui sa suferim acum, mah... nu doar babele si femeile casnice. Nu la otv, antena si pro, ci in fata la filarmonica sa vina Madona, Mariah Carey, Laura Pausini si Marioara Murarescu si sa planga cu lacrimi de crocodil, acompaniate de o droaie de handralai cu varste intre 25 si 40 de ani, care si-au balanganit-o macar o data visand la gagica cu parul de foc. Pai asta bocet, tata!
Acum, hai, luati-ma la pietre ca blamez o unica artista, ce nu mai exista... Dar nu blamez, nu fiti tampiti! Probabil ca d-asta intra femeile in depresie. Hai sa nu fim ipocriti! Daca era vreo Elizabeta Polihroniade, vreo Jeana Gheorghiu, vreo gherla d-asta, da...eram de acord ca nu avea niciun motiv. Bah, dar cand stii ca acum 15 ani faceai furori si te integrai perfect in fanteziile oricarui pustan sanatos la cap...atunci e nasol. Ajungi la varsta la care realizezi ca trebuie sa mai iesi cu ceva la inaintare ca sa te faci remarcata. Din pacate fizicul incepe sa nu te mai ajute, psihicul cedeaza si el. Intri in impas. Vrei ce n-ai avut. Nu-ti mai pasa de boschetarul care inca mai tanjeste sa ti-o traga. Vrei sa fie ca inainte, sa ai lumea la picioare... ma rog, lumea la care te limitezi tu. Pai ce daca l-ai cunoscut pe Sabin Balasa sau ai luat masa o data cu Liiceanu. Nu, tata, viata te trimite in iad oricum. Aviz proastelor care cred ca daca au 25 de ani si le baga toti labarii in seama, se va intampla asta si peste 10 ani. Nu, fetitele mele...peste 10 ani, cu mari eforturi si daca sunteti deosebit de norocoase poate va mai intinde vreunul o mana...sau macar un deget. Peste 15 ani sunteti scoase din circuit si cui dracu ii mai pasa daca stati voi ca simpli spectatori pe margine si asistati la circ ca niste obiecte de decor sau va eutanasiati singure.
Cazul de mai sus e unul clasic, simplu si se incadreaza perfect in cadrul lucrarii renumitului sociolog si doctor in filosofie Emile Durkheim, numita "Factorii extra-sociali" si care trateaza actul suicidal in patru capitole. Capitolul unu: sinuciderea si starile psihopatice, imparte sinuciderea in patru tipuri.
Al doilea tip se numeste: Sinuciderea melancolica - este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru, si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.
De unde concluzia artistului neinteles, care traieste intr-o societate murdara si care nu se mai regaseste in albul fertil al puritatii umane ( utopic si inexistent de-a lungul istoriei omenirii )? Societate mizerabila, abis, groaza, haos, boli, dezumanizare sunt teremeni etern valabili si aplicabili in orice moment istoric, asupra oricarei societati. Nimic nou.
A rezona cu prezentul, a fi constient si echilibrat, denota un caracter puternic si greu de obtinut la exemplarele ce alcatuiesc specia umana. Tocmai d-asta exceptiile se remarca si devin modele demne de urmat.
Saraca fata, din pacate pt statutul ei de pseudoartist decazut in abisul unui sistem bolnav ce nu-si respecta valorile, traditiile, moralitatea, religia samd, ea nu va fi data ca exemplu nimanui. Faptul ca ajungi sa fii un om neinteles, nu te transforma in artist de valoare. E tristul adevar.
Si va mai intreb asa, in treacat, ca un superficial ce sunt: Bah, daca gagica asta, Dumnezeu sa-o odihneasca, era un mare artist, atunci sa-mi fie cu iertare, dar Brancusi sau Eliade ce mortii ma-sii au fost???

lectii particulare 2 - Decalogul dupa Hess

DECALOGUL DUPA HESS

Hess in celula. 93 de ani. Masa e pusa pentru doua persoane, tacimuri, luminari. Din masa, de pe masa, de sub fata de masa vor aparea cele necesare. Hess definitiveaza ultimele detalii. Lumina ramine plina, sala-scena.

Buna seara, domnilor. Si doamnelor. Si bine ati venit in studioul nostru de la Spandau, Berlin, in centrul Germaniei, centrul Europei, centrul lumii! Tara lui Goethe, a lui Beethoven, a lui Hצlderlin, a lui Heidegger, paradisul universitatilor, tara niebelungilor, tara lui Hהnsel si Gretel. Stiu ca ma vedeti. Stiu ca ma auziti. Am stiut-o de-acum patruzeci de ani, cind ati instalat camerele. Nici nu v-ati dat osteneala sa le ascundeti ca lumea. Prostul de Hess! Nu se prinde el. Da, mi-a placut sa fac pe prostul. E comod, e inofensiv, prostii sint sarea pamintului, ei ung mecanismul lumii, fara ei nimic nu s-ar intimpla! Ma bucur ca sint prost, sint mindru ca sint prost! Cel mai prost nazist. Ultimul nazist.

Casetele se inregistreaza si se schimba automat. O data la sase luni cineva, un nimeni, un nimic le vizioneaza prin sondaj sau le recicleaza si gata. Cu banda pe care ati inregistrat-o, cu viata mea din ultimii patruzeci de ani, puteti inconjura Pamintul de sapte ori. E egala cu de doua ori distanta pina la luna. Fiecare zi e-acolo, fiecare ora, minut, secunda. Casetele alea sint viata mea. Casetele alea de plastic reciclate in circuitul industrial, din care ati facut rame de ochelari, invelitori de caiete, huse de scaune, prezervative, jaluzele, tuburi de pixuri, cozoroace de sepci, dosare cu gaurele marunte pentru bibliorafturi, stergatoare de parbriz, ba chiar si parbrize. Tocuri de pantofi, pungi de plastic pentru impachetat sucuri, conserve si cirnati. Viata mea a ajuns ambalaj de cirnati.

Banuiesc ca la inceput v-ati distrat de minune. Va holbati in ecranele alea zi si noapte, faceati cu schimbul, va uitati cum dorm, cum ma cac, cum imi fac laba, cum ma scobesc in nas! Nu m-as mira sa aud ca, in primele zile, v-ati invitat si prietenii. Unde cinam azi? La restaurantul grecesc? A, nu, eu iau masa cu Hess. Stii cine, nu? El maninca salau cu sos Meunier, cabernet, putin Stilton si tort cu frisca. Nu bea bere niciodata. E neamt, sigur ca e neamt. Da’ pur si simplu nu bea bere. Eu o sa-mi comand o pizza. Vino si tu, daca vrei. E mai tare ca Marilyn Monroe. Numa’ ca n-are tite. O sa luam si niste Diet Coke. OK, putoilor, beti-va pisatul ala cu zaharina, ca nu oricine maninca homar pe banii poporului american. Fuck you.

Asta inainte ca statul german sa preia custodia mea. Acum primesc chiftelute cu orez de doua ori pe saptamina si in rest – spanac! Patria recunoscatoare nu mai are bani pentru un batrin veteran de razboi. Deutschland ber alles ma lasa sa mor de foame.

Ziua Mondiala a Sinuciderii

Dar azi e altceva. Azi e o zi mare. Am pregatit masa cu mina mea, pentru o ocazie speciala. Din pachet. Am si eu fanii mei. Imi trimit tot felul de pachete. Nu, nu e ziua mea. N-o sa ghiciti niciodata.

Astazi e 17 august 1987. Pare o zi ca oricare alta. Dar nu e. Ieri, da, ieri a fost o zi obisnuita, a fost 16 august. Nimeni n-o sa-si mai aduca aminte de ziua de 16 august 1987 peste o luna. Ce faceati in 16 august 1987? Ce mirosuri ati simtit, ce ati mincat? Ati facut dragoste pe 16 august 1987? Era cald, era frig? A plouat? La ce va gindeati pe 16 august 1987? Erati in vacanta, va aduceti macar aminte unde v-ati petrecut vacanta in 1987? Cum arata mama voastra in 16 august 1987? Dar voi? Ce culoare avea camasa, cravata, batista cu care v-ati sters fruntea? Ati dat vreun telefon? Cine va era cel mai bun prieten in 16 august 1987? Aveti vreo fotografie din 16 august 1987? Ati existat macar pe 16 august 1987? Un gind, o idee, o dorinta din 16 august 1987!

In schimb azi e o zi speciala. E Ziua Mondiala a Sinuciderii. Eu am decretat-o. Azi, 17 august. Si o sarbatoresc asa cum se cuvine. Ei, dar ASTA, din pacate, n-o s-o mai vedeti. De ce? Pai, odata ca sinuciderea e ceva foarte personal. Ca schimbatul lenjeriei. Noi, germanii, sintem o natiune simpla. Nu ne place sa facem prea mult caz. Nu ne place singele. Nu ca japonezii. Nu ma pot sinucide in fata camerelor, a posteritatii. A voastra, adica, voi care nu sinteti aici, desi eu va vorbesc, iar acuma, cind ma auziti, eu nu mai sint de mult aici. Ca stelele alea, cind le vezi lumina ele au disparut de milioane de ani. (Scoate o steluta galbena, apoi inca una, in timp ce vorbeste.) Mii si milioane de ani lumina. Misterul Universului. Micutele stele, care sclipesc asa frumos noaptea...in limpezimea cerului de vara...poezia translucida a cerului, iarna...Cine n-a privit vreodata cerul tinindu-si iubita de mina? Cine n-a compus o poezie cu ochii la cer? Constelatii intregi. (Mai scoate una, inca una si tot asa.) Constelatia Hersch, constelatia Roth, uite! Jankelevici, Steilmann, Lifschitz, Bergman, Wieder. Tot zodiacul! Cerul instelat deasupra mea...Kreisler, Wiessmann, ce frumos!

Da...era frumos...ei, n-are rost sa va suparati, chiar daca n-o sa vedeti evenimentul central, va dau voie sa priviti cina. E o cina intima, dar puteti participa. Pentru ca v-ati purtat, in general, destul de frumos cu mine, mi-ati adus ziare si fotografii. Chiar un televizor, asta inainte de a ma opera de cataracta. Intre timp am auzit ca s-a inventat si in culori. E, ce conteaza, e bun si radioul. Ati fost draguti, popor de secaturi, natie de bastarzi. Va fac cadou inregistrarea asta.

Trebuia deja sa fi venit. Asa e el, are o fire cam independenta, nu prea vine la timp si, cind ai nevoie de el, are treaba in alta parte. Dar de venit tot vine pina la urma. Intra si iese cind vrea. Asa e el, mai...neconventional. E cam ocupat, asa ca s-ar putea sa intirzie putin. Dar pina atunci noi putem incepe cu un schnaps. Sau poate preferati sampanie.

Toast

Sinuciderea. Sinucidere vine din latina. Sui – pe sine si cide – a ucide. Suicidium. In societatile primitive, sinuciderea era adesea rituala. Atitudinea fata de sinucidere s-a schimbat de la Sfintul Augustin incoace. El a pus bazele doctrinei crestine impotriva sinuciderii.

Procentul de sinucideri printre femei e destul de scazut. In general, sinucigasii sint barbati, adolescenti sau batrini intre 75 si 84 de ani. La 93 nu-i nici un pericol. Asta ramine de vazut. Sinucigasii obisnuiesc sa vorbeasca despre moarte inainte de a-si lua viata. Eu am sa vorbesc despre altceva. De obicei barbatii reusesc sa se sinucida din prima incercare. Ei folosesc adesea arme de foc, mai ales pistoale. Hemingway s-a sinucis cu pusca lui de vinatoare. Hitler s-a impuscat in gura. Incheietura miinii lui era slaba si moale. Avea nevoie de un punct de sprijin. Nietzsche... credea in sinuciderea rationala.

Prosit!

Confesiunea

Domnilor! Doamnelor! Iata-ma, azi, in fata voastra. Pe mine, Rudolf Hess, cea mai mare eroare judiciara a secolului. Condamnat pe nedrept, inchis patruzeci si sapte de ani, fara vina. In seara asta, la cina, veti auzi confesiunea mea. Voi vorbi, in fata voastra si in fata lui. Ca Moise, in Egipt. Si eu m-am nascut in Egipt. Ca si el. Si eu mi-am mintuit poporul. Si eu, ca si el, am fost scuipat de ai mei.

Iese lumina din sala, ramine scena.

1. SA NU AI ALTI DUMNEZEI IN AFARA DE MINE

Scuza-ma, stateam cu spatele, nu te-am vazut cind ai intrat. Era sa-ncepem fara tine.

Spune-mi, ce culoare ai azi? Ieri ai fost rosu, alaltaieri albastru, cind te superi esti verde. Cred ca saptamina trecuta nu te-ai simtit prea bine, ai fost cam oranj. (Se intoarce)Unde esti? Iar ai disparut. Poate iar ai murit. Mori si te trezesti, mori si te trezesti. Te joci. Iti place sa te joci, iti place sa faci pe prostul. Exact ca mine.

La inceput nu mureai. Erai cu mine tot timpul, te duceam in calatorii, la conferinte, erai cu mine de dimineata pina seara, chiar in momentele mai intime. Nu exista jena intre noi, ne iubeam. Am crezut ca si tu ma iubesti si eram fericit. Pe urma, fara nici un motiv, ai inceput sa te schimbi. Era din ce in ce mai greu sa te gasesc. Capatai forma in cele mai cretine momente. Odata te-am vazut in ochii unui melc, mamaaa ce fata aveai! alta data dupa urechea lui Goebbels, in manseta lui Churchill si chiar sub mapa de pe biroul meu, atunci cind...ce naiba cautai dupa urechea lui? Ii sopteai ceva? Lui? Asta a fost culmea tradarii, sa stii. Rideati de mine, faceati glume pe seama mea, cu Gobi, cu taranul ala si cu Himmler, cacanarul, gainatul ala, cu toti soldatoii aia gretosi care n-au urcat in viata lor intr-un Messerschmidt. N-as fi crezut asa ceva despre tine, m-ai dezamagit, inca de-atunci. Pe urma, am tot incercat sa-ti atrag atentia. Si te rugam, incercam sa te fac sa-mi vorbesti. E bine sau nu e bine, sa merg sau sa nu merg acolo, sa intru sau sa nu intru? Sa semnez sau sa nu semnez? Ce sa fac, Doamne, da-mi un semn! Si tu...nimic. Pina-ntr-o zi mi-am dat seama. Cum era sa stiu ca esti mut? Ma gindeam eu ca esti surd? Ca vorbesti prin semne? Ca doar de-aia zicem toti: Doamne, da-mi un semn! Si semne erau destule: alunite, cutremure, pete in soare, vitei cu doua capete, solnite rasturnate, inundatii, meteoriti, circei, epidemii – de unde era sa stiu care sint de la tine? Pai ce insemnau niste semne nesemnate? Anonime!? Si-atunci mi-am zis: da’ ia stai putin, poate ca asta nu stie sa semneze. Daca nu aude, nu vede, nu vorbeste, e clar ca nu scrie si nu citeste. E analfabet. Ne lasam condusi de un analfabet? Noi, cea mai culturala natiune a Europei, centrul Europei, centrul lumii! Tara lui Goethe, a lui Beethoven, a lui Holderlin, a lui Heidegger, paradisul universitatilor, tara niebelungilor, tara lui Hהnsel si Gretel?!

Si atunci m-am hotarit sa pun capat acestei relatii care ma obosea. Prea venea tot numai de la mine. Eu te rugam, te imploram, te visam, te vedeam peste tot. Te iubeam. Asta era. Te iubeam prea mult. Iar tu? Unde era partea ta? Nici un semn de prietenie, pur si simplu nu ma vedeai. Poate erai orb. Lumea era condusa de un analfabet orb, surd, mut, care face semne. Si nu tot timpul. Doar din cind in cind.

Nu poti sa ii condamni ca l-au preferat pe El. Mai ales dupa ce li s-a spus ca ai murit, iar tu n-ai facut nimic sa le arati ca traiai. Pe cind El era acolo, avea grija de noi, El ne spunea ce avem voie sa facem si ce nu. El ne cinta cintece noi de leagan, El ne arata ce-i frumos si ce-i urit, El ne invata cum sa ne iubim patria, cum sa ne alegem nevestele, citi copii sa facem, ce sa mincam, cu ce sa ne imbracam. El ne spunea cind sa ne fie frig, cind sa ne fie cald, ce carti sa citim si ce carti sa ardem, El dadea legi, pe care le si semna, nu erau anonime, il vedeai, il auzeai, te vedea si te auzea, nu puteai face nici o miscare fara stirea lui. Era peste tot. Asta numesc eu reciprocitate.

Poti sa-l intelegi ca a incercat sa scape de concurenta. L-am ajutat, de acord, aici am gresit, n-ar fi trebuit sa-l mint, dar am facut-o pentru ca eu, spre deosebire de ei, te iubeam. Intotdeauna mi-am dorit sa te intilnesc, erai singurul meu gind, obsesia mea. Si atunci am gasit solutia. Matematic, simplu, copilaresc de simplu, ca in clasa intii: am procedat prin eliminare. Am inventat legea aia, cu eugenia. Scopul ei era, de fapt, sa te gasim pe tine. Nu te numeam, dar era clar ca oricine te vedea, avea dreptul sa te prinda si sa te aduca la noi, viu sau mort. Am pus si un premiu pe capul tau. Si au fost destui amatori. Sa se termine cu handicapatii, cu estropiatii, cu mutilatii, cu neajutoratii, cu transsexuatii! Sa le facem un bine, sa punem capat suferintei lor. N-a mai ramas un oligofren in toata Germania. Nici un imbecil. Toti cei cu buza de iepure, gura de lup, care aveau capetele prea mari sau mai mici decit decretase El, cocosatii, piticii, homosexualii, ucigasii in serie, paricizii, incestuosii, perversii, drogatii, ah, am golit toate balamucurile, toate inchisorile, Germania era curata! Pura, casta, ca-n paradis.

Numai tu nu erai de gasit. Veneau la inceput cite zece, apoi douazeci, apoi o suta, pe urma nu i-am mai numarat. Intr-o zi mi-am dat seama ca i-am terminat pe toti. Oare erai si tu printre ei? Zvonuri despre moartea ta au mai fost si inainte, cum puteam sa fiu sigur? O vreme n-ai mai aparut si atunci am crezut si eu, ca toti ceilalti ca ai murit. Am purtat doliu dupa tine, am inventat uniformele alea negre.

Si cum nu pot avea alti Dumnezei in afara de tine, fiindca asa mi-ai poruncit, am ramas singur.

2. SA NU-TI FACI CHIP CIOPLIT

Am incercat sa mi te imaginez. Cum arata chipul tau? Ce fata ai, in realitate, nu fetele pe care mi le arati, adevarul. N-am vrut sa-mi fac chip cioplit. Am incercat sa ajung la tine altfel.

Intotdeauna mi-a placut sa zbor. Cind am vazut prima oara un avion, mi-am imaginat ca era condus de ingeri. Niste ingeri negri, puternici, incruntati, ingeri ai mortii. Luftwaffe.

Altitudine: 100 de metri
Nu e cine stie ce. Avionul vibreaza, mansa trepideaza. Ma feresc sa ma uit in jos, mi-e greata. Medicul lui Hitler m-a sfatuit sa-mi masez urechile. O metoda chinezeasca de presopunctura. Scapi de frica. Urc. E toamna. Pasarile migreaza spre Africa. In Egipt, la piramide, e plin de berze.

Altitudine: 200 de metri
Ma apropii de nori. Intru. Sint singur, ma simt singur, dar din ce in ce mai puternic. Ma pregatesc, surprinde-ma.

Altitudine: 300 de metri
Nu mai vad nimic. Vintul bate din ce in ce mai tare, parca sint pe o pluta, inaintea furtunii. Urc.

Altitudine: 800 de metri
Am trecut de nori. Deasupra, soarele arde, e dimineata si de-abia a rasarit. Te caut, dar lumina lui ma orbeste. Imi trag aparatoarea peste ochi. Unde esti?

Altitudine: 1000 de metri
Respir din ce in ce mai greu. E ceata, picaturi mici imi umplu plaminii. Urc din ce in ce mai lent. Incep sa-ti deslusesc trasaturile.

Altitudine: 1500 de metri
Imi vorbesti, dar motorul urla prea tare. Nu te aud. Ce ghinion – tocmai cind te-ai hotarit! urasc avionul asta, il urasc. Ma catapultez. Trag de chinga parasutei si ea se desface alba, ca o pereche de aripi. Urc. Urc din ce in ce mai aproape de tine.

Altitudine: la stinga tatalui
In sfirsit, in sfirsit! Stiam. Am ajuns. Acum poti sa vorbesti. Vorbeste, te ascult, am ajuns, merit un cuvint, o vorba de incurajare, merit, nu? Merit, nu? Merit! Nu? Nu, nu, nu vreau sa ma uit in jos. Acolo sint oameni si orase si tari si drumuri, vapoare si masini, case, copii, ciini si vrabii si alte lucruri care nu conteaza. Nu ma impinge. Ce faci, ai innebunit? Ce faci, esti nebun? Esti nebun? Am venit pina aici si tu esti nebun? Scoate-ti casca aia si indreapta naibii mitraliera in alta parte. Am venit sa vorbim. Pace, pace! Nu trage! Nu trage! Nuuuuuuuu traaaaageeeeee...

N-am mai zburat de patruzeci si sapte de ani.

3. SA NU IEI NUMELE DOMNULUI IN DESERT

Noi eram cu adevarat ingerii tai. N-ar fi trebuit sa ne lasi sa cadem. Noi trebuia sa ajungem primii pe Luna si de-acolo supravegheam pamintul si ne ingrijeam sa nu-ti ia nimeni numele in desert.

Privita de sus, Europa seamana cu o vaca. Trebuie mulsa, dusa la pascut, fecundata. Asta e istoria, cine cu cine o face. Europa e o curva. Leul britanic, cocosul galez sau vulturul german, pentru ea sint totuna. Pe masura ce imbatrineste isi da in petec tot mai rau: cu bizonul american, care rumega chewing gum sau ursul rusesc, cu creierul plutind in vodca. Chiar daca i-au tras-o ca ciobanii, i-au bagat secera si ciocanul in git. Au umplut-o de singe. Rosu de Moscova. Pe urma, e drept, si-a schimbat usor nuanta si a devenit rosu Coca-Cola. Nu te poti baza pe Europa. N-are discernamint. Si-ar pune-o si cu dragonul chinezesc, dac-ar putea.

Cu ce-i mai buna lumea de azi, fara noi? Nu era mai bine sa ne fi lasat sa ne facem treaba? Am curatat Germania de sase milioane de evrei si, in loc, avem sapte milioane de turci. Si un stat evreu, inarmat pina-n dinti. Ne-am retras degeaba din Balcani: cum moare Tito, slavii astia de sud iar incep se bat intre ei. Lasa-i liberi si uite cum apar americanii sa faca iar ordine. Nu era mai bine cu noi? Pina si francezilor le era mai bine, asa - o s-ajunga in comunism mai repede ca rusii, iti garantez eu. Rusia e o casa prea mare ca sa poti tine curatenie in ea cu o matura asa firava, dupa Stalin totul se duce de ripa, casa o sa cada peste ei - si mafia americana abia asteapta. Tarile nordice sint lente, Olanda e inecata in droguri si tirfe, Elvetia e ocupata sa faca bani. Englezii o sa dispara, o sa ramina doar o insula locuita de indieni, jamaicani si irlandezi care vorbesc americana. Si curind, toata Europa va deveni americana. O America de mina a doua. O bunica incestuoasa. Cel mai usor de colonizat sint tarile din Est, dupa ce cade Rusia, toata lumea o sa vorbeasca subdialecte americane. Ungaria, Bulgaria, Romגnia, Polonia - vor avea doua limbi oficiale: a lor si americana. De ce ne-ai vindut americanilor?

Si, parca asta n-ar fi de-ajuns, ne mai invadeaza beduinii arabi si turistii japonezi, pina si clima se schimba, oile noastre fata canguri, ne umplem de emigranti care maninca lebedele de la Schצnbrn, dorm in metroul din Paris si se inmultesc sub Colisseum.

Uita-te si tu in jur: toti iau numele domnului in desert. Noi am fost singurii care te-am respectat. Daca ne dadeai lumea noua, azi era mai buna. Mai curata. Mai usor de inteles.

4. SA TE ODIHNESTI IN ZIUA A SAPTEA

Nu sint un monstru.
Am cintarit in prima zi.
Adolf Eichmann – Ludwig van Beethoven,
Martin Bormann – Martin Heidegger.
Am cintarit in ziua a doua.
Hermann Wilhelm Gצring – Albrecht Drer,
Joseph Paul Goebbels – Jacob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy,
Am cintarit in ziua a treia.
Adolf Hitler – Johann Wolfgang von Goethe,
Reinhard Heydrich – Immanuel Kant.
Am cintarit si in ziua a patra.
Heinrich Himmler – Heinrich Heine,
In ziua a cincea am cintarit.
Marx.
Brecht.
Nici in a sasea n-am stat degeaba.
Nietzsche, Einstein, leberwurst, Freud, Hamburg, Saxa, Volkswagen, Wittenberg, Hegel, Lorelei, Wagner, Deutschewelle, Kצln, Mnchen, Bonn, Berlin, Spandau, Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess...
In ziua a saptea m-am odihnit.

5. CINSTESTE PE TATAL TAU SI PE MAMA TA

M-am nascut si am copilarit in buza Africii, la Alexandria. Pe mama n-o tin minte, tata era insa un om sever si dominator. Pe mine ma iubea, dar ma si pedepsea la cea mai mica greseala.

Nu trebuia sa-l fac de rusine. Niciodata.

Implinisem 14 ani in aprilie si in mai era deja prea cald ca sa mai merg la scoala. Imi petreceam timpul pe ascuns, fara ca taica-meu sa stie, cu George, un roscat slabut cu pielea plina de pistrui, mai mic decit mine cu vreo patru-cinci ani si cu, Charlotte, sora-sa, mai blonda si mai plinuta, cam deodata cu mine. Noi doi formam o pereche romantica, asa zicea maica-sa, o englezoaica fara buze, cu dinti de mirtoaga batrina si ochi siroposi. Am fost intotdeauna inalt, mai inalt decit toti prietenii mei si paream mai mare de 14 ani, un adevarat cavaler teuton, dupa parerea ei. Parintii lor lucrau amindoi cu Sir Evelyn Baring, consulul general, adevaratul stapin al Alexandriei. Deja englezii si francezii se pupau in fund reciproc si isi recunosteau drepturile, unii in Egipt, altii in Maroc. Saad Zaglul, capul miscarii nationaliste era vinat zi si noapte. Politisti inarmati scotoceau cartierele si desfundau pernele pline de molii si de blenoragie ale tirfelor de linga port. Nu reuseau sa-i dea de urma, raziile se tineau lant, britii parca erau nebuni, arestau orice suspect. Unii vorbeau chiar de comunisti.

N-aveam voie sa ma duc in port decit sub supravegherea stricta a tatalui meu, care voia sa devin antreprenor, ca si el. Dar tata era prea ocupat ca sa mai aiba grija de mine, iar Gerda, menajera noastra, se culca devreme si sforaia ca un beduin. Ba nu, ca o camila de beduin. Ca o camila de posta pentru o armata de beduini. Nu puteam s-o sufar pe Gerda, era o victima. Asa se nascuse, iti stirnea mila. Te scirbea, te facea vulnerabil.

Asa ca, impreuna cu George si Charlie - Charlotte, imbracata si ea in baiat - o stergeam noaptea de-acasa si ne intorceam rupti, spre dimineata, il caram in spate cu rindul pe George, adormit. Charlie si cu mine aveam intotdeauna grija de el, chiar asa ametiti de la vinul de stafide al grecilor si de cite-o pipa de opiu pe care o sterpeleam de la vreun vagabond. Ziua dormeam, din pricina caldurii, credea tata, iar noaptea ne plimbam prin port.

Intr-o seara, ascunsi dupa niste parime, ne uitam cum niste arabi infofoliti in burnuzuri negre, descarcau un transport de arme. George era dupa un balot mai mic, Charlie in spatele meu, se freca de mine si ma tinea strins, ca pe motocicleta. Era pozitia noastra preferata. Ii bag mina pe sub tricou... Rudi, il aud pe George, uite ce cutit are ala. Cind sa zic si eu ceva simt la subsuoara o intepatura si in urechi o voce de post negru imi sopteste sa ies de-acolo. Scheisse, zic, am incurcat-o. Ala mormaie ceva in limba lui, dupa care ne impinge pe toti trei pe vapor. E o maimuta de om, cu un rinjet stirb si pute a oaie. Ne duce sub punte, acolo alta putoare, vad cum Charlie se straduieste sa nu vomite. George e mut si palid, eu simt ca ma trece groaznic si o sa ma cac pe mine daca mai fac un pas. Ma tin din rasputeri si mai uit de frica, fiindca-s prea concentrat sa nu ma fac de ris, desi la cit pute acolo, nu cred ca cineva si-ar da seama. Pute a seu de oaie, urina, transpiratie, voma si rahat fermentat. Pute delirant. Pute atit de rau incit aproape imi place. Mai rau nu se poate si-atunci incep sa simt alte arome in putoare, de miere, friptura, de piine prajita, de ananas, de opiu. Nu mai pute deloc, parca e un miros subtil, compus din multe mirosuri, a pivnita, a peste, a trandafiri, a foi de dafin, o poveste de mirosuri care se incaleca, se intrec, se inlocuiesc. Un compendiu de mirosuri.

Intram intr-o cabina, poate a capitanului, acolo e unu’ si mai negru, si mai fioros decit al nostru fiindca e infofolit pina la ochi in cirpe, nu i se vede fata si de-abia i se aude vocea. Aia doi vorbesc repede si ala infofolitu’ se uita la noi, Charlie se uita si ea la mine si zice, mai, astia nu vorbesc araba, nici greceste, nici copta. Eu inteleg ce zice ea si culmea e ca inteleg si ce zic aia doi. Vorbesc nemteste, zice Charlie care habar n-avea de germana, da’ o recunostea. Ce zic? ma-ntreaba. “Nu-nteleg”, o mint, fiindca n-am de gind sa-i spun ca tocmai se gindeau cind sa ne faca felu’. Inainte sau dupa. Si ma hotarasc s-o apar pe Charlie cu pretul vietii. Pai nu sint eu cavalerul ei?

Da’ n-am timp sa ma gindesc prea mult la asta si ala cu care-am venit zice “Asta vorbeste” si ma-mpinge-n fata si eu ma trezesc ca asa, fara voia mea, deschid gura si le spun ca n-avem de gind sa-i dam de gol, sa ne lase sa plecam acasa, ca sintem de familie buna, am gresit da’ n-o sa mai facem, ca nici parintii nostri nu stiu ca umblam noaptea teleleu...si-atunci sefu’ isi da jos cirpele si nu-i mai arab ca mine, e la fel de blond, dar mult mai batrin, e un fel de mos, imi zic, are vreo patrus’cinci de ani, da’ e frumusel, asa in stil arian. Cum te cheama pustiule, zice si eu ii zic si el zice stii, asta-i transportu’ lu’ tac-tu, ce facem acuma, cum ne descurcam cu prietenii tai. O sa taca, garantez eu pentru ei, zic, acuma mult mai increzator, doar sint fiul sefului, deci taica-tau nu stie ca esti aici, zice blondul care, acuma vad, are o fata de ceara, nu-i deloc frumusel, da’ e foarte ferm si se uita cu atentie la Charlie care intreaba ce e, ce tot vorbiti acolo si celalalt o loveste usor peste gura, taci si ei i se umfla buza aproape instantaneu si incepe sa plinga. Si-atunci blondu’ ii zice aluia: mi-a venit o idee, n-o sa le facem felu’, da’ o sa-i facem sa nu vrea ei sa vorbeasca si ii spune incuie usa, dupa care merge la Charlie si ii desface jacheta, eu inlemnesc, ma gindeam eu, ride ala, asa, fara nici un rost, dupa care il mingiie pe George pe cap si-i spune, nu te teme, nu-ti face nimeni nimic, leaga fata, ii zice maimutei, care se executa, Charlie plinge si nu mai inteleg ce zice, pe urma maimuta se apropie de mine, el nu, zice blondu’, el e cu noi. Il mai mingiie putin pe George, ca sa-l linisteasca, ii zice, uite ce dragut esti, scoate din buzunar niste curmale, George le ia si incepe sa mestece mecanic, nu face sa te sperii asa, micutule, vezi, nu patesti nimic si incepe sa-i scoata bluza, pe urma ii descheie pantalonii, ce fese albe are, aproape transparente, ca de fetita, Charlie plinge si striga nu, nu, maimuta ii baga o cirpa in gura si Charlie vomita, eu nu ma mai satur sa ma uit la George care mesteca si inghite, cu simburi cu tot, imi vine sa-i strig, scuipa dracului simburii aia ca o sa te ineci, da’ tac, fiindca - nu mi-am dat seama pina acum, e tare frumusel asa, aproape gol si speriat, asta il excita pe blond si pe mine ma face sa-l urasc de moarte si sa uit de ce-i in jur, de putoare, de tata care nu trebuie sa afle, hai, pune mina, zice ala si eu pun mina si simt carnea calda si simt frica si simt cum curge frica pe sub pielea lui si aud cum ii bate inima si cum i se incordeaza muschii si cum mesteca el asa, cuminte si nu plinge deloc, intoarce-te, zice ala si ii mai da un pumn de curmale si George e ascultator si ascultarea lui ma imbata si ma umple de bucurie, e cuminte, vezi? zic, da, blondul ma priveste si ride iar, e bine, nu? si el isi descheie pantalonii si eu zic, nu, e prietenul meu si il dau la o parte, nici nu stiam ca am atita putere, maimuta imi da un brinci, lasa-l, zice blondu’, e mai bine asa - si imi deschei eu pantalonii, asa cum facuse el, scuipa naibii simburii ii soptesc la ureche si e asa mic si asa de cuminte si mesteca fara o vorba si cineva trebuie sa aiba grija de el si eu sint prietenul lui si el e mic si neputincios, nici sa plinga nu poate, e asa mic si asa de cuminte si de nevinovat si are nevoie de protectie, e mic si mesteca, e tare mic, e mic, e mic, mic, mic, mic, mic, foarte mic, mic si cuminte...

Pe urma maimuta ne-a dus pe toti trei acolo unde ne-a gasit si ne-am intors acasa si ca de obicei il duceam pe George in brate si nici unul n-a zis nimic, niciodata despre noaptea aia si nici n-am mai iesit noaptea, nici n-am mai avut cind fiindca peste o saptamina taica-meu m-a trimis in Germania, la Bad Godesberg, la scoala.

Nu l-am facut de rusine pe tata. Niciodata.

6. SA NU UCIZI

N-am ucis mai mult decit pescarul care-si arunca indiferent navodul,
nu altfel decit vinatorul care,
cu singe rece,
curata padurea de animale bolnave,
sau decit gradinarul care smulge,
cu grija,
din pamint buruienile,
toamna,
nu mai mult decit medicul care ucide cu vaccinul lui micile bacterii,
sau virusii care
- s-a descoperit de curind -
sint inteligenti.
Cancerul e viu,
ciuma e vie,
tumorile pulseaza de viata,
ca niste foetusi
si se hranesc din tine,
te ucid din dorinta de a trai.
Ce moarte frumoasa,
ca o nastere,
sa mori dind viata
unei tumori – de o perfectiune geometrica!
Trupul tau ucide fara sa-si dea seama,
ucide cu placere,
soarbe viata ca pe o stridie,
devoreaza puii inca nenascuti,
in ouale lor,
transforma cadavre de animale
fierbindu-le,
prajindu-le, jupuindu-le,
se delecteaza cu zeama,
cu sosul de mortaciune,
alcatuieste edificii
triumfale
din pulpe,
ficati,
grasime subcutanata,
maruntaie,
le combina cu resturi
mumificate
de plante,
le maninca vlastarele inca fragede,
le conserva saminta prin
pasteurizare
si numeste asta
arta culinara.
Tu cum te-ai simti
daca ti-as servi
jamboane marinate
de kamikadze
cu sos de sperma africana?
Sau tarta din oase dublu macinate
de domnisoara batrina,
cu crema de creier
א l’americaine?
Si un pahar de suc proaspat
de
arabi striviti
cu picioarele la temperatura camerei?
100% natural, fara conservanti,
arome si coloranti,
nici un aditiv,
home-made.
Noi n-am fost niciodata
atit de cruzi,
am ars,
igienic,
salubri,
tot ce s-a intimplat
sa moara in preajma noastra.
Nu ne-am mincat inamicii
niciodata.
Stiu la ce va ginditi,
dar
de fapt,
in ultimii patruzeci si sapte de ani,
au murit in accidente
rutiere,
feroviare,
aviatice,
sau pur si simplu
in accidente,
de cancer,
AIDS,
de inima
rea,
de trei ori mai multi evrei
decit in ceea ce voi numiti inca
al doilea razboi mondial.
Care a pornit din dorinta
de pace
universala.
De aceea, de curind,
niste prieteni din Suedia
au strins numarul necesar de semnaturi,
vreo trei sute de mii, cred,
si mi-au depus candidatura
la
Premiul Nobel pentru Pace.

7. SA NU PREACURVESTI

Intre Neumnster si Lbeck e o mica localitate care a intrat in istorie: Willendorf. Statueta neolitica numita Venus, mai precis Venus din Willendorf, intrupeaza idealurile germane despre femeie.

Femeia, ca si evreul, e un produs secundar al evolutiei umane. Ca si tiganul, iubeste muzica, dar numai in masura in care acea muzica ii permite sa danseze. Creierul femeii, ca si al negrilor, este cu cel putin o treime mai mic decit al barbatului. Femeia nu este la fel de puternica, de inalta, de abila ca barbatul. Femeile nu vor putea practica niciodata anumite meserii, ele nu vor putea fi niciodata mineri, piloti de avioane, soferi de curse, nici macar bucatari profesionisti. Oricit de bine ar gati o femeie, barbatii sint cei mai mari bucatari, asta se stie. Femeile nu au ce cauta in arta. Femeile nu stiu nici sa scrie, nici sa picteze, nici sa compuna muzica, decit la nivelul lejer al intretinerii unui mediu placut in casele lor. Femeile ar trebui tinute in casa. Ele sa-si vada de educatia copiilor lor, desi cei mai mari educatori, tot barbatii au fost. Femeile sint incapabile de abstractizare.

Femeia este facuta numai pentru procreare, asta se vede clar din dispozitia anumitor organe in trupul ei. De aceea, femeile sint stapinite de sentimente, pe cind barbatii – de ratiune. Femeile iubesc sexul, de aceea nu trebuie lasate sa exagereze. Femeile, ca si ciinii, trebuie tinute la respect cu mina forte. Ca si ei, ele trebuie dresate de mici. Fetitele, mai ales, sint niste animale foarte periculoase. Nu va lasati fermecati de dragalasenia lor. Se vor transforma in niste mutanti, circotase, rele de gura, cicalitoare, se vor ingrasa si le va creste par pe fata lor cea astazi atit de dulce, sinii le vor cadea si vor face varice. Trebuie sa vedeti in orice fetita, femeia care va deveni nu peste mult timp.

Din pacate insa, statistic vorbind, femeile traiesc mai mult decit barbatii. Asta mai ales fiindca femeile nu se sinucid aproape niciodata. Ele nu sint capabile sa asimileze valoarea, nu stiu ce inseamna curajul, demnitatea, onoarea, discretia, modestia, controlul, fermitatea, munca, suferinta. Femeile nu sufera, ele mimeaza suferinta. De aceea, spre deosebire de barbati, stiu foarte bine sa plinga.

Femeile ar trebui inchise in rezervatii. Ar trebui hranite, ajutate sa se dezvolte, aduse in conditii bune pina la o anumita virsta, ideala procrearii. Pe urma, pe la 40-45 de ani, odata ce si-au terminat menirea, ele ar trebui eutanasiate cu blindete. Orice barbat ar merita sa aiba in patul lui, tot timpul, femei intre 15 -30 de ani. Cele peste 30 ar fi date barbatilor care nu mai pot procrea, ca sa se mai distreze si ei cu ceva. Nici o femeie peste 40 de ani nu merita sa mai traiasca. Ele nu aduc decit nefericire barbatilor lor si ii impiedica sa traiasca linga exemplare tinere ale speciei.

Femeile nu se deosebesc intre ele. Nu conteaza ce alegi, pina la urma tot acolo ajungi. De aceea, n-are nici un rost sa preacurvesti.

8. SA NU FURI

L-am invatat pe fiul meu: sa nu furi. Sa respecti Zidul.

Iata ce spune fiul meu despre Zid: cum iesi din casa, o iei lejer spre centrul Berlinului. Treci pe Unter den Linden, cotesti apoi pe Wilhelmstrasse, revezi locul unde era Cancelaria Reichului. Apoi pina la riul Spree, ajungi la Poarta Brandenburg, iti scoti porttigaretul din lemn de cires, iti aprinzi o tigara si te rezemi de Marea Certitudine: Zidul.

N-am vazut niciodata Zidul. Dar l-am simtit crescind din planul Marshall, din rachetele rusesti in Cuba, din urletele soldatilor americani in Vietnam, din cimpiile rosii ale lui Pol Pot, din invazia Afganistanului. Il aud cum creste noaptea, in timp ce voi dormiti, cum darima Cortina de Fier, trece prin Polonia, strabate Tarile Baltice si Marea Stepa Ruseasca, ajunge in China, Japonia, taie Canada si traverseaza de mai multe ori America de la un capat la altul, intra-n Brazilia si se napusteste apoi in Africa, trece prin Libia, Egipt, Sudan, Tanzania, Mozambic, ajunge pina la Capetown, sare in Australia si din nou da ocol pamintului, arunca in aer Marele Zid Chinezesc, inconjoara India, spulbera Tibetul si inghite lacom Marea Caspica, seaca Marea Neagra si Mediterana, se-ntoarce apoi, cuminte, in inima Berlinului, acopera totul cu moloz, cu pudra fina de oase, din oasele pe care cele 50 de mii de Trummerfrauen, femeile de moloz, le-au strins, femeile Berlinului, acoperite de pudra imprastiata de cele 75 de milioane de metri cubi de moloz amestecat cu praf de oase in Berlinul bombardat.

Nu fura, i-am spus. Si el mi-a zis: nimeni n-o sa mai fure niciodata, tata, fiindca Zidul se inalta de la est la vest, de la nord la sud, dinspre centru inspre margini. Inconjoara vilele celor bogati si cartierele saracilor, desparte scolile portocalii de scolile verzi, bisericile de moschei, e indestructibil, ne-a intrat pina si in singe, unde separa globulele albe de cele rosii. Zidul e vesnic, Zidul nu va muri niciodata, nici voi n-ati fi reusit mai bine, tata! Nimeni n-o sa mai fure, nimic, niciodata!

9. SA NU MINTI

N-am mintit niciodata. Ba mai mult, m-am ingrijit ca si altii sa spuna adevarul. Am creat programe de spus adevarul, unelte stralucitoare si curate de spus adevarul, am creat experti in adevar, compozitori ai acestei muzici divine, doctori ai sufletul inchis in trup. Sufletul, el se dezacordeaza foarte usor, iar menirea lor era sa-l readuca pe calea cea buna.

Iata, acestea sint instrumentele de spus adevarul. Un adevarat artist nu se lasa pגna nu obtine nota perfecta. Mai intii departatorul pentru gגtlej, apoi pגlnia pentru apa calda, extractorul pentru smuls limba, cutitul mecanic pentru sectionat urechea, bisturiul pentru pielea subtire de pe burta si cea fina, albastrie, din interiorul coapselor si-al bratelor, menghina pentru tגmpla, lingurita pentru ochi, sonda pentru intestinul gros, aspiratorul manual pentru liposuctiune, galetica pentru sגnge, tavitele pentru organe, cutiutele pentru dinti si clestisoarele pentru maselute, crocodilii si pensetele pentru sfגrcuri si parul pubian. Sufletul omului se dezacordeaza atגt de usor, bine macar ca trupul lui rezista si e-atגt de frumos. Sa ne bucuram impreuna de el, sa gasim impreuna nota perfecta. Sa cautam impreuna adevarul. (Cinta)

Constiinta mea e curata.
Am curatat-o cu sapun, cu pasta de dinti, cu praf de frecat,
cu soda – caustica
Am frecat-o
pina a devenit curata, foarte curata,
s-a albit de la clor
s-a decolorat de la uscatul la soare
s-a subtiat de atita stors.
Constiinta mea, stoarsa,
E atit de curata,
de transparenta,
de stravezie,
incit noaptea
sau dimineata devreme
daca te uiti bine
prin ea poti sa-mi vezi
fata.
Fruntea,
ochii,
nasul,
buza de sus,
buza de jos,
limba,
dintii,
saruta-ma.

10. SA NU POFTESTI LUCRUL ALTUIA

Trage fata de masa incet, in timp ce vorbeste, urcindu-se in acelasi timp pe masa, fara sa dea atentie obiectelor care cad, unul cite unul, cu zgomote specifice.

Ia-ma. Vreau sa ma iei.

Intii s-a dus Roosevelt, in ’45, pe urma Stalin in ‘53, Churchill in ‘65, De Gaulle in ’69, Truman in ‘72, Mao in ‘76, Tito in ‘80. Ieri mi-a murit broasca testoasa. S-a sinucis. Asa ca am avut supa azi, de Ziua Mondiala a Sinuciderii. Ultima supa a lui Rudolf Hess.

Credeti, poate, ca broastele testoase nu se sinucid? Ciinele meu s-a sinucis acum treizeci de ani. Canarul, acum zece ani, iubitul meu boa constrictor acum doua luni. Hamsterul – acum patruzeci si sapte de ani. El a fost primul. Innebunise din cauza zgomotului. Si nici macar nu era al meu. Mi l-a dat un vagabond, in septembrie, 1939, la Varsovia. In plin Blietzkrieg, sub bombe.

Aveam gustul ala metalic in gura. Si in minte o sansoneta frantuzeasca. Stiam ce va urma: Parisul. Si mergeam asa, pur si simplu, numaram pietrele de pavaj si fiiiiuuuu – bum! una pe Biserica Sfintul Ion si padam-padam-padam pe Champs Elysee si du-du-du-du-du asta-i la Universitate, se darima aripa dinspre Vistula si eu merg spre teatru, fiindca acolo e cartierul general si nu mi-e frica de bombe – fiiiiiuuuu, bum! fiindca sint un bun german si merg mai departe, aproape alerg, nu-i tipenie de om pe strazi, bum-bum-bum si o bucata de acoperis matura strada in spatele meu, asta da! era cit pe ce, dar padam-pam-pam-parampam in zare se vede turnul Eiffel, si mie nu-mi pasa, miroase a cordita si ma cam sufoc de praf, nu mi se mai vad gradele pe uniforma si ma vad intr-o vitrina alb din cap pina-n picioare si intr-o clipa fiiiiiuuuuu – zdrang! buf! vitrina se sparge si un ciob imi trece pe linga ureche, aproape ma lasa fara cap - bum-bum-bum, o iau la picior spre Vistula, pe-acolo e mai multa liniste si prrrrr-prrrrr-prrrrrr-padam-pam-padam, drumul spre Domul Invalizilor trece prin Piata Mare din Varsovia, lumea e a noastra, a noastra, a noastra, a noastra, padam-pam-olala – padam si bum-bum-bum-bzzzzzzzzzzz-bum-prrrrrr-fiiiiuuuuuuu, viata e frumoasa, rien de rien, je ne regrete rien, dansez printre zdrentele din jur, au cazut citeva balcoane cu haine puse la uscat, bum-durumdum – toata lumea la adapost, eu singur printre cirpe si deasupra cerul plin de cacareze care explodeaza bum-bum-bum-bum-bum-ddddddd-bum.

Si sint sigur ca n-o sa patesc nimic, fiindca sint un bun german si cred in Dumnezeu.

Ma opresc sub un portal, sa-mi sterg cizmele. Si, dintr-o data, nu mai aud nimic. Se face liniste ca acasa sub plapuma si ramin doar cu sansoneta zumzaind in cap, padam-padam-padam, si pe urma aud asa, ca din joaca, tipi-tipi-tipi, niste pasi mici, si se opresc si iar incep tip-tip-tip si iar tipi-tipi-tipi- si eu imi scot pistolul si trag piedica si tipi-tipi-tipi-clac! se aude si ma apropii si eu si pasii mei suna sec, clap-clap-clap si tipi-tipi-tipi si clap-clap si tipi. Si padam-padam-padam, rien de rien. Clap.Clap. Clap-clap-clapaclap. Tipi. Tip-tip. Si il vad.

Un cap urias, aproape chel, aproape fara ochi, maxilarul ii atirna plin de singe. Se tiraste pe linga perete si din buzunare ii curge maruntisul. Monede mici, zloti cit niste pietricele. Tipi-tipi-tip. Tip-tip. Un pitic. Tine strins la piept ceva, ca o pasare, care se zbate ingrozitor. Nu mai are bratul drept, nu-mi dau seama daca l-a pierdut acum sau alta data, aluneca fara zgomot prin praf, pe cind monedele alea cad, rapaind ca ploaia, tipi-tip.

Bag pistolul in toc, imi vine sa rid. El ma vede sau nu ma vede, continua sa vina spre mine, asta nu-mi place, e insolent - si se prabuseste asa, ca prin vis, la picioarele mele si vad drumul pe care l-a facut, dinspre biserica spre mine, peste drum, urmele de monezi stralucind prin praf si moloz si o dira lunga de singe. Era o zi frumoasa de toamna, ca-ntr-o sansoneta adevarata.

Si fredonez de-a binelea, bombardamentul s-a oprit, curind incep sirenele, curind strada se va umple de vaiete, padam-padam-padam- je ne regrete rien, rien de rien. Dau sa pasesc peste el, vad hamsterul cum se zbate si intind mina. Piticul zace cu gura larg deschisa, e mort. Din mineca rasare capul soarecelui, dau sa-l prind, el ma musca si aud, ca si cind s-ar fi sfisiat o perdea, avioanele noastre. Sa nu rivnesti bunul altuia, imi zic si imi scutur mina si el o ia la goana prin piata, e sinucidere curata, ii strig, in frantuzeste, e singura limba straina care-mi vine-n minte, viens, ii strig, padam-padam- je ne regrete rien, viens!

I-au zdrobit capul, am vazut dupa aceea. Un sobolan terciuit. Daca nu mi-as fi scuturat mina, poate nu s-ar fi speriat. Daca l-as fi lasat sa ma muste putin, sa simta gustul linistitor al singelui, gustul ala metalic pe care-l simteam si eu, l-am simtit ani de zile, gustul care te face sa te simti puternic, foarte puternic, cel mai puternic... poate n-ar fi alergat asa disperat spre moarte.

L-am impaiat. Si pe el, si pe Kostea, schnauzerul meu pitic, pe Cora, frumoasa mea boa constrictor, pe Lutz, papagalul african. Am mai avut canari, o cioara, un alt hamster. Nici unul nu m-a iubit. Lutz s-a sinucis strangulindu-se in colivie si strigind: porc nazist! Iar eu incercam sa-l salvez: viens, je ne regrete rien, viens!

Cina s-a terminat, acum e timpul sa pleci. Am sa ies cu tine, pur si simplu, asta am sa fac. Ma iei, de data asta ma iei, asa-i? Sint nevinovat, stii doar. Am respectat toate poruncile tale. Te-am iubit. Te-am ascultat. Te-am cautat. Ia-ma.

Nu, stai. O ultima dorinta, oameni ai viitorului, copii care inca nu v-ati nascut, batrini care sinteti acum copii. Ascultati, ticalosilor, voi care traiti pe cind eu am murit, pe mine m-au mincat viermii, eu m-am imputit sub pamint, mie mi-a pleznit burta, matele imi colcaie de gindaci, nu mai sint decit un craniu atirnat de un schelet Va vorbeste un mort, he-he, cum e, invingatorilor?!

TESTAMENTUL

Las copacul din fata ferestrei mele pasarilor care-l locuiesc,
las pestilor apa in care inoata,
las mamelor copiii pe care i-au nascut,
las cerului culorile din apus si rasarit - si noaptea,
las cele citeva stele sa straluceasca mai departe.

Las lumea celor puternici,
o las celor bogati,
o las celor indrazneti,
celor destepti si celor vicleni,
celor care construiesc,
invingatorilor,
voua,
a voastra e lumea
asta
care nu mai e si a mea.

Singura mea vina e
ca am pierdut.
In rest – rien,
je ne regrete rien.

Exit.

HEBLU

foo fighters - best of you - live at wembley

Am ascultat versurile acestei piese si cred ca imi ofera uneori puterea de a trece peste... peste orice.
Poate va ajuta si pe voi... poate.

lectii particulare

Napoleon spunea: "istoria este un sir de minciuni asupra carora s-a cazut de acord".
Cine sunt cei care au cazut de acord? Cand s-a cazut de acord si unde? La ce servesc aceste minciuni?
O afirmatie mai mult decat reala naste zeci de intrebari, la fel cum adevarul naste haos, anarhie si purul adevar se transforma in iadul pe pamant.
Adevarul si minciuna, binele si raul, realul si irealul pot fi maxim abstractizate atunci cand ne gandim la ele subiectiv. Istoria, religia, parintii, societatea, guvernul, profesorii si mai nou mass-media sunt cele care formeaza caracterul individului din ziua de azi. Fiecare intr-o mai mare sau mai mica masura. Binele si raul sunt notiuni indisolubile, filosofice, ce se anuleaza reciproc si care de multe ori sunt confundate cu placerea, respectiv cu durerea. Punctual putem accepta asocierea de mai sus ca fiind una adevarata, dar global ar trebui sa identificam termeni cu caracter utopic precum binele absolut si raul absolut, ceea ce este imposibil.
Binele si raul exista la fel de mult cum nu exista. Adevarul si minciuna se supun aceleiasi reguli. Timpul si spatiul, care ne delimiteaza existenta si ne fac sa acceptam ca atare ideea de real, sunt si ele la randul lor relative.
Din tot ce am scris mai sus, denota un singur lucru de care puteti fi mai mult sau mai putin siguri: suntem supusi doar unei perceptii subiective ce este generata la randul sau de catre mecanismul cognitiv al fiecaruia. Notiunile pe care le acumulam ajung sa ne defineasca. Punct.
De ce am spus toate astea?!
Pentru ca urmeaza sa va aduc la cunostinta incepand cu ziua de azi, lucruri pe care in mod normal nu le invatati la scoala si nu le veti invata niciodata.
De ce?!?
Pentru ca adevarul este intotdeauna gri, nu alb....binele isi trage seva din suferinta si raul aduce de multe ori placere, nu durere... Sunt lucruri pe care le percepeti zi de zi la nivelul subconstientului, dar care daca ar lovi in constientul individual, ar naste dezastre.
Echilibrul care provoaca Dezechilibru. Diavolul a fost Inger. Omul e creatie Divina. Natura naste Perfectiunea... Istoria e un adevar trunchiat sau o minciuna. Mass-media e noua religie. Dumnezeu e cumulul tuturor raspunsurilor corecte existente in Univers.

Episodul 1

Scrisoarea lui Corneliu Zelea Codreanu. catre Nicolae Iorga

"

Pentru profesorul Iorga

Comerţul legionar de la Obor şi de la Lazăr

Astăzi, sâmbătă 26 martie 1938, orele 9 dim., cele două restaurante, de la Obor şi de la Liceul Lazăr, au fost închise de autorităţi.

La cel dintâi s-a prezentat comisarul Şef Furducescu, de la Circ. a 18-a, însoţit de trei comisari ajutori şi de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent.

La cel de al doilea, comisarul şef Malamuceanu, însoţit de doi comisari ajutori, punând în vedere personalului să se retragă, deoarece au ordin să evacueze şi să închidă imediat localul.

Când acum 15 ani în urmă, tineretul manifesta zgomotos împotriva cuceririi iudaice (nu mai zgomotos decât dl. Iorga la 1906), domnii de astăzi ne spuneau:

Nu aşa veţi rezolva problema evreiască.

Apucaţi-vă de comerţ. Faceţi comerţ, ca ei!

Iată, ne-am apucat, cu sufletul plin de speranţe. Cu dor de muncă.

Când aţi văzut însă că pornim, că suntem corecţi, că suntem capabili, că munca noastră e binecuvântată de Dumnezeu, veniţi tot voi, şi distrugeţi acest început de comerţ românesc, poate cel dintâi început serios din vremea noastră, veniţi şi, fără milă, înăbuşiţi aceste încercări, tot avântul nostru şi atâtea speranţe.

Ce epitete pot să vă dau? Ce cuvânt din limba română vi s-ar potrivi? Ne acuzaţi că am greşit în trecut? Dar cine n-a greşit dintre voi? Spuneţi-ne însă ce am greşit acum? Ne scoateţi o crimă din ceea ce voi înşivă ne îndemnaţi ieri să facem?

Vine profesorul Iorga, care striga acum 4 luni, dând alarma în linia comerţului românesc creştin răpus de jidani, şi făcând apel, chiar la violenţa noastră, vine, ne murdăreşte gândurile noastre curate şi ne răpune el pe noi, pe români.

Sub guvernarea fericită şi creştină a I.P.S. Patriarhul Miron, nu mai există în România nici jidani, nici comerţ jidănesc, nici problema jidănească.

Nu mai existăm decât noi, care trebuie să fim nimiciţi prin orice mijloace.

Niciodată nici un cuvânt rău pentru profesorul Iorga. Totdeauna cu respect şi bună cuviinţă.

De câtva timp plouă cu articole de otravă peste noi.

Intre bliduri (adică la restaurantele noastre) facem comploturi, punem la cale revoluţii îngrozitoare şi vrem să ucidem oameni. Suflete de asasini, oameni cu revolverele în mână şi în buzunare

Ei bine, nu mai pot!

Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig:

Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte.

Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu (care lansaseră ieri pe piaţă că 16 echipe sub conducerea lui Alexandru Cantacuzino vor să-l omoare pe d-sa.).

Eu nu mă pot bate cu d-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul şi nici situaţia d-tale.

N-am nimic. D-ta ai totul.

Dar din adâncul sufletului lovit şi nedreptăţit îţi strig şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate!

Voi, care ne acuzaţi de violenţă, după ce aţi întrebuinţat în contra noastră cele mai mari violenţe, împingându-ne la disperare şi păcat, voi, cărora dacă cineva v-ar fi dat numai o palmă, aţi fi reacţionat la fel ca mine, fără ca să mai fi trecut prin chinurile fizice şi umilinţele prin care am trecut noi, voi necinstiţilor sufleteşte, vă vom dovedi acum, că nu vom reacţiona în nici un fel la toate provocările voastre.

Nu să ne înăbuşiţi comerţul nostru, să ne înăbuşiţi avântul, ci ca să ne bateţi la tălpi, să ne trimiteţi în Insula Şerpilor, să ne ucideţi cu pietre, să ne spânzuraţi cu tălpile în sus, şi să ni le bateţi în cuie, să ne supuneţi la cele mai mari umilinţe.

Nu veţi întâmpina nici dvs., Domnule Profesor Iorga şi nici ceilalţi toţi care v-aţi asumat răspunderea unei sângeroase şi nedrepte opresiuni, nu numai o violenţă, ci nici măcar o opunere.

Dar de acum şi până voi închide ochii, domnule Iorga, şi după aceea, te voi privi aşa cum meriţi.

Bucureşti, 26 martie 1938

Corneliu Zelea Codreanu

today's special part 2 - iamx

today's special

versuri din liceu

bagati bine la cap ca asta e o rubrica dedicata adolescentilor cu talente ascunse - offtopic.
daca aveti ceva interesant de publicat, in versuri, trimiteti-mi si postez: alexis_alexandru@yahoo.com
Iata o mostra din ceea ce faceam eu cand imi beam mintile in liceu:

Versuri de dupa

Ma joc in patru labe printre nori
Si nu simt foamea si nici setea uneori
Ma plimb, fluier si cant de seara pana-n zori
Si nu simt absolut deloc placere sau fiori
Mi-as mai zbura odata creierii mei goi,
Ba nu o data, ci de zece mii de ori
Si v-as lasa sapte miliarde de scrisori
Pentru sapte miliarde de falsi scriitori
Acum am invatat cat de plictisitor este sa mori,
Dar daca mai stateam, ma omorati de plictiseala voi.

song of the day

song of the day

melodia zilei... e un test, nu inchideti aparatul!!!1

in one word... pleasure

Hai ca m-am plictisit sa va plictisesc. He he!
Am inceput sa scriu aici, pentru ca noaptea nu pot sa merg la sala. Nici sa ascult manele in metrou la telefon, ca nu circula. Metroul, nu telefonul.
Prins in capcana unei vieti plictisitoare, claustrofob sau nu, satul de spaima curenta a societatii, refuzand colorantii sintetici, cu creierul imaculat, cu stomacul supraincarcat, dau o fuga pana la bodega din colt ca sa imi reumplu damigeana cu inspiratie, dar gasesc doar vin varsat. Si cum nici astia nu mai dau meciuri la tv azi, stau ca prostul si ma intreb, la ce dracu e buna depresia?!
Bag repede cd-ul cu The Pogues si ma intind in timp ce imi atintesc ochii spre tavan. Nimic interesant. Dau sa schimb postul. Tot nimic.
Ma ridic in doua labe si pornesc laptop-ul.
Sfat: dati pe google ( goagal pt. locuitorii sect. 5 ) - multora dintre voi vi se deschide automat odata cu pornirea browser-ului - si scrieti asa: "nu am inca tv fiindca sunt chestii marfa pe tavan". Primul lucru care va apare este un articol despre "sarea de baie, trasa pe nas in cluburi". Uau! Cata perspicacitate din partea google! Poate d-asta e inca nr.1. Nu stiu, n-am incercat experimentul si pe yahoo. Va las pe voi.
Am visat ca mergeam catre o casa de toleranta de pe vremea lui Ceausescu, iar eu eram securist si voiam sa le-o pun tarfelor gratis. Ma rog, unei tarfe, aia mai stralucita, ca nici in vis nu sufeream de priapism. Va dati seama ce casa darapanata, ce lumina mov...un felinar functionabil pe baza de petrol si alte mizerii volatile, ca sa nu mai vorbim de miros. Imi faceam un film cu una, Ionela, care fugise de la un CAP din Giurgiu pentru a o face din placere cu proletariatul bucurestean.
In timp ce mergeam spre bordelul cu pricina, ma gandeam ce dracu sa le spun incat sa par cat mai hotarat ca daca nu fut ceva, ii bag pe toti la puscarie de-i ia mama dracu'.
Cand am ajuns acolo era deja o ancheta in desfasurare si cred ca am nimerit la reconstituirea unei scene de flagrant. Am stat undeva in umbra si m-am holbat la tot tam-tam-ul, incercand sa prind firul actiunii si sa-mi astampar curiozitatea.
Ce reiesea din ancheta in desfasurare era ca un sef de magazin gostat fusese surprins de organele de control ale militiei, incercand sa oblige o fufa sa-si introduca o banana in chiloti. Intriga, insa, nu era perversitatea actiunii omului nostru, ci faptul ca pusese mana pe o banana si nu putea justifica de unde o are. Un pic trecut de varsta a doua, cu un inceput usor de chelie, tremura ca un cacat si se jura pe ma-sa ca a pastrat-o din iarna, de la craciun, cand o invelise intr-un ziar si o bagase in gura unei sobe dezafectate din magazie.
Finalul visului il arata pe seful de gostat urcandu-se timorat in duba militiei, iar fufa cu pricina lasata nesupravegheata, isi indeasa fructul tropical exact unde voia amatorul de senzatii de mai sus, dar nu pentru vreo placere obscura, ci pentru a o devora mai tarziu in liniste.
Va dati seama cu ce erectie m-am trezit!

natiune contra ratiune

Am de facut o confesiune. O fac publica pentru ca de fapt e comert pur. Imi colorez searbad zilele si noptile si incerc sa scot la lumina un desen despre reincarnarea spiritului in ceva mai bun, mai aproape de perfect, in semidivin. As vrea sa cred in rencarnare precum credea Schopenhauer in contributia fortelor naturii la definirea voluptatii, o voluptate animalica a numit-o el. O rencarnare umana as indrazni sa-i spun eu, timid si asezat in fata salii cu sute de scaune goale.
Privind in gol imi dau seama ca tot universul priveste in aceeasi directie.
Dumnezeu nu raspunde...L-am tot sunat si imi intra casuta lui vocala. Mi-o da p-aia cu "abonatul Dumnezeu nu poate fi momentan contactat"asa ca I-am lasat mesaj.
Am o confesiune. O fac publica. Dumnezeu imi e martor. Am aprins tot ce era de aprins. Ma asteptam sa se si stinga tot ce era de stins. Sa inteleg ca dragostea este la fel ca instinctul vital, adica unul dintre cele mai puternice resorturi. Unde se duce energia asta? Incotro ne indreptam? Cu totii avem porniri, dar oare avem si opriri?
Enigma apartine in mod misterios si totodata natural doar unei geneze surpate si apoi facuta tandari in sute de mii de clipe memorabile, fiecare cu culoarea sa, cu gustul sau, cu aerul sau unic, asteptand distant sfarsitul decadentei pentru a putea fi elucidata intr-un peisaj sumbru, apocaliptic. Oare la ce ne va folosi? Ar fi asta un nou inceput sau un tragic si lugubru sfarsit?
Antimateria nu este de acord cu teoria egalitatii sau a echilibrului absolut sustinuta in mod fanatic de diverse curente mai mult sau mai putin de stanga. La urma urmei stiinta a demonstrat-o. Istoria a demonstrat-o. Democratia a demonstrat la modul cel mai simplu de inteles si acceptat ca un echilibru absolut nu poate servi ca idee practica intr-un sistem real, ci doar intr-unul cu un pronuntat caracter utopic. Ceea ce intareste ideea ca intre decadenta si democratie exista o relatie axiomatica. Un concubinaj de un slab nivel calitativ la care aderam in minunata negura a prostiei timpurilor fara sa punem prea multe intrebari, fara sa gasim multe raspunsuri.
Am devenit imuni la sete si la foame. Suntem imuni la vise. Am devenit nepasatori la orice tip de forme venite din exterior. Ne hranim cu un curent alternativ otravitor ancorati la aceeasi sursa. Am devenit tacuti nu datorita gandurilor, ci datorita lipsei lor.
E liniste. Dormim. Au disparut notiunile. Ne-au curatat de spirit...L-au scos din noi cum scoate Ariel pete de ketch-up de pe noua bluza alba a lui Andrei..sau Ionut si dracu sa-l ia daca nu chiar le scoate bine. Am ramas fara valori si nu ne plangem, pt ca am invatat sa le inlocuim cu fake-uri kitchoase si sa ne bucuram de ele ca si cum ar fi cele originale. Suntem goi. Experimentul a reusit. Ne intoarcem la Sartre si la existentialism, ne intoarcem la Henry David Thoreau, la teoriile atat de false simtirii si atat de grav impregnate cu ratiune. Pasim spre holul gol la capatul caruia stau doar florile de pe mormant.
Am de facut o confesiune. Dumnezeu imi e martor. Dumnezeu e mut, iar eu sunt cel uimit.
Cu toate astea refuz sa cred ca nu exista diferente. Refuz sa cred in contingenta fiintei umane, in neputinta ratiunii, in asimilarea subiectiva a tuturor notiunilor cunoscute si trecute prin aceiasi sita a mintii omului lucid, fragil si dependent de a se expune.
Adevarul simtit e antiteza adevarului rational, gandit. Inima e in antiteza cu ratiunea. Lupta se duce la nivel de subconstient si are rar sanse sa provoace pagube la suprafata. Ceea ce nu vezi, dar simti e falsul a ceea ce vezi si nu simti. Valabil si viceversa. Precum spunea Pascal, inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste. Exista oare calea spre a cunoaste si a simti intr-un tot o armonie perfecta?
Undeva, in lumina, adevarurile sunt mult mai simple si mai clare...



http://www.youtube.com/watch?v=MD1ZsAxEYQI&feature=related

din plin

As vrea sa dau o palma celui care a vopsit usa liftului de la scara unde am copilarit.
Ezitam intre letargie si o plictiseala tolerabila cand mi-am luat-o direct de la nevasta administratorului ce ma zarise pe vizor cum scrijeleam cu cheia "Steaua Bucuresti" sau ceva de genu' pe usa liftului la parter. Azi am ocazia sa-mi iau revansa...
Imi lipseau gustul si mirosul, imi lipsea simtul estetic, imi lipsea ideea esentiala si eram inconstient ca toate astea depindeau de stimulul societatii de consum, dar visam ca tampitul. Visam continuu. Era modul meu de a divaga iluzoriu cu pasiune si orgoliu, intr-un univers paralel in care Dumnezeu era la degetul meu mic. Placerea de a te trezi in centrul atentiei pe scena pe care au cantat fara sa starneasca interesul nimanui multi artisti pierduti, multi poeti pe care natura i-a sters irevocabil fara a le lasa vreun drept la replica. Traiam momentul meu.
Episodic devin fascinat si usor intrigat la ideea vremii ce a trecut si la caracterul ultimelor zgarieturi tot mai sterse ce le lasa in urma. Incerc sa mi-l explic pe Octavian Paler atunci cand sugereaza ca cel mai rapid mijloc de transport in timp ramane oglinda. Gandind prozaic nu pot intelege ideea buna din context si imi trec prin minte secvente de cosmar ce preintampina soarta trista, de rahat, la care nu visam vreodata sa ajung. Bine ca sunt eu optimist, nu?!
Simtind ca pierd teren devin patetic. Se intampla des si nu e condamnabil. Mai ales ca ma astept la toleranta din partea celor ce-mi trec pragul. Ma las dominat de ironia intelectualului cu drept etern la replica bazandu-ma pe bunul sau simt. M-as imbata cu apa rece daca as miza pe bunul gust si as pierde pana si cel din urma tren spre nicaieri. Clementa si umorul ne mentin in viata.
Nu va speriati! Inceputul nu e niciodata socant sau violent, dar prefateaza intentia. Subliminal oricine va capata o idee pe care o va gestiona intr-un sens sau altul. Imi face placere sa pornesc de la premisa ca am prieteni inteligenti si iertatori si sa profit putin de situatia asta.
Cand a venit vara asta, speram sa ma eliberez. Imi doream din suflet sa scap de tot ce acumulasem in mai bine de un an. Un balast ce atarna greu si ma trimitea la sol ori de cate ori incercam sa zbor. Mi-am spus ca trebuie sa vizitez Parisul, sa merg in Vama, sa-mi beau toti banii, sa ma plimb prin tara, sa merg la toate concertele si evenimentele posibile, sa ajung pe la Budapesta, poate si la Viena daca tot sunt prin zona, sa le fac pe toate intr-o vara... Imposibil! Oare? Pana acum deja am acumulat cateva frustrari, dar mi-am castigat optimismul prin cateva mutari pe tabla. Prima a fost ca am ajuns la mare... in Vama Veche.
Vama Veche...mda... teritoriul care starneste mereu controverese in randul masei eterogene a amicilor mei. Mie imi place...sau, ca sa intru in randul tagmei cunoscatorilor suferinzi, imi placea cum era odata. Si pe buna dreptate ca nu e niciun misto in toata afirmatia asta. Dupa parearea mea, Vama Veche, este dovada clara ca daca Dumnezeu ne-ar lasa pe toti in Paradis, noi am fi in stare sa-l transformam in Iad fara sa vrem, din simpla si naturala stupiditate. A disparut pana si uimirea, lovita din plin de naturaletea cocalarului care arunca o coaja de banana pe plaja la doi metri de cel mai apropiat cos de gunoi si isi spune in sinea lui ca aici e locul ala cu gagici pe care le futi pe o sticla de cola. Trebuie sa il anunt cu regret in suflet ca e necesar sa mai adaugi si o sticla de rom la cea de cola si sa porti o conversatie cat de cat decenta despre Jim Morison sau macar despre Placebo... ( ca sa nu supraapreciem nici intelectul tinerelor dive care o ard la Stuf toata noaptea dansand pe Modern Talkin' si crezand ca asta inseamna sa te distrezi in Vama ). Altfel, draga tarane tiganizat fortat, o sa ajungi sa-ti versi frustrarile incercand sa descifrezi rebusul relatiei in care te-ai implicat plin de resentimente alaturi de vecina-ta de la parter, pe care invariabil o cheama ceva gen Nuti sau Marinela si care si-a mai tras-o pana la debarcarea ta cu toti tovarasii tai in ordine alfabetica. Prezenta ta, cioara infecta, in locurile unde acum mai bine de zece ani oameni pasnici isi citeau linistiti Veacul de Singuratate al lui Marquez sau ascultau la un International Stereo o caseta veche cu Hendrix si domneau maxim 20 de corturi...acolo unde tinerii idealisti stateau la o sueta despre suprarealism in pula goala, bronzandu-si madularul langa cort in bataia blanda a brizei...prezenta ta acolo nu isi are rostul. E ca si cum l-as invita pe Patapievici la un concurs de ragaieli intr-o garsoniera din Giulesti ( a se nota ca am scris Giulesti cu G...nu fac prea des asta ).
E tarziu si inca nu stiu ce vor oamenii de la mine, ce vrea pseudosocietatea de la un tip de 30 de ani...ce pot fi eu mai mult decat o rotita intr-un sistem defect. De ce crede Kant ca ne nastem toti cu aceeasi gena a moralitatii si de ce ne degradam pe parcurs?...Cine ma impinge sa fac toate astea si de ce nu simt nimic? Un dram de fericire iluzorie cu care ma imbat, oare e de ajuns?!?...sau poate niste vodka?!?
Hai, pa! Fiti cuminti!... Si avand in vedere ca sunt la inceput, fiti buni si toleranti cu mine!
Gataaaaa!!! La sooooommmnnnnnn!


http://www.youtube.com/watch?v=o9LwhdXGQFg&feature=related