E al doilea an in care merg la festivalul de la Tg Mures, Peninsula. Anul asta am mers cu asteptari mari acolo, in primul rand datorita amintirilor inca vii de anul trecut. Din fericire s-a intamplat un lucru rar, asteptarile nu mi-au fost inselate. Dimpotriva, am ramas inca o data surprins de profesionalismul organizatorilor, de calitatea participantilor, de sunet si ambianta, de preturile "ramase in urma" fata de Bucuresti, de publicul prezent, in general de tot ce se intampla acolo.
Desi sunt cunoscut in cercul prietenilor ca fiind putin rasist din fire, am constatat cu stupoare ca aia pe care-i numim bozgori ne cam dau lectii in ceea ce priveste curatenia, organizarea, ospitalitatea si bunul simt. Asta e tristul adevar pentru noi. Apoi am stat sa ma gandesc cand am auzit ultima data de un sas sau secui plecat la furat prin Spania. Nu prea mi-a iesit. Culmea e ca festivalul se desfasoara intr-un cartier tiganesc, la propriu. Nu stiu cum dracu s-a facut ca nu s-a auzit nicio manea timp de 3 zile, niciun Mercedez cu geamuri negre si ghiuluri stralucinde la imbinarea chederelor dinspre sofer, nicio bataie cu sabii si alte arsenale de film cu ninja, niciun "bah, ce te uiti la gagica-mea, ca te sparg sa moa' mama!". Ciudat!!!
Lume imbracata cu gust, oameni zambitori, muzica buna, mancare si bautura ieftina, concerte de calitate, curatenie. Haos si voie buna. Sa fie primit!
Am avut parte de ploaie si frig duminica, noroc cu vodca si cu Korn.
Sambata a fost cea mai misto zi. A fost ziua in care au cantat Tricky. Pt cei care nu cunosc trupa sau nu gusta genul, nu are rost sa mai dezvolt. Pt cei care stiu ce inseamna Tricky - live, am un singur lucru sa le spun: SPER CA ATI FOST ACOLO. DACA NU, ATI PIERDUT CELE MAI IMPORTANTE DOUA ORE PE ANUL ACESTA.
Tg Mures - un oras curat, fara gropi, renovat fiecare bloc, multe flori, putin praf, zero gauri in asfalt, preturi decente, oameni zambitori.
Legenda aia ca daca nu cunosti maghiara nu te serveste nimeni se infirma. Am fost la un restaurant unde tot personalul vorbea limba maghiara. Am intrebat daca au Gulash si au spus ca nu au in meniu. Atunci am rugat-o pe chelnerita sa ne indice un loc unde putem gasi un Gulash bun. S-a intors dupa doua minute si ne-a zis ca bucatareasa a spus ca ne face Gulash special pt noi. Asa a fost...si chiar a meritat. Cat credeti ca a costat? 5 lei portia... mda :). Marketing against rasism!!!!
Am revenit in Bucuresti cu gandul ca mai exista o sansa. Oamenii pot fi si toleranti si inteligenti in Romania. Daca tot suntem o natie cam de rahat, care se bate cu pumnul in piept a ipocrizie de multe ori, poate ne lasam influentati si pozitiv din partea unor minoritati conlocuitoare. Poate uitam limbajul de cartier si gesturile de cocalari si facem si treaba, asa de slabi ce suntem si usor influentabili. Poate se prinde si ceva bun.
A nu se interpreta ca sunt de acord cu aberatiile cerute de udmr sau de extremistii nationalisti din Harghita sau Covasna. Departe de mine. Sunt doar incantat ca un strain care ajunge in Romania, Tg Mures, pleaca placut impresionat. Cauza... omul sfinteste locul. Din fericire acel loc se afla la mine in tara. Din pacate, e un oras martir din cauza unui guvern post-revolutionar ce a dus crima la rang de virtute. Guvern roman, nu maghiar ;).
Va las sa va delectati cu clipul piesei care a deschis concertul Tricky.
Voi reveni asupra subiectului cu alta ocazie.
marți, 31 august 2010
marți, 24 august 2010
High Hopes
E ca atunci cand te nasti si zambetul cald al mamei imprastie grijile unei viitoare vieti pline de incercari. E ca atunci cand visezi cu ochii deschisi ca esti un astronaut celebru sau un luptator caruia lumea ii cade la picioare. E ca atunci cand visezi sa fii cel mai bun la fotbal sau la matematica. E ca atunci cand intelegi prima carte pe care o citesti si o recitesti cu nostalgie de cate ori ai ocazia. E ca atunci cand te visezi eroul celui mai cunoscut film. E ca atunci cand ai pierdut un parinte drag si cineva, pe care nu-l cunosti, intra in sufletul tau si iti spune sa mergi mai departe. E ca atunci cand bei prima sticla de vin singur si te gandesti ce rost au toate. E ca atunci cand saruti pentru prima data. E ca atunci cand il descoperi pe Dumnezeu in tine. E ca atunci cand il pierzi pe Dumnezeu din tine. E ca atunci cand simti ca pamantul iti fuge de sub picioare si crezi ca tu nu vei reusi sa treci peste acel moment. E ca atunci cand ai luat bac-ul si mergi cu prietenii la o bere. E ca atunci cand ti se indeplineste un vis. E ca atunci cand te indragostesti pentru prima oara si iti imaginezi intreaga ta viata langa acea persoana. E ca atunci cand te aprecieaza cu adevarat cei din jurul tau. E ca atunci cand iti dai seama ca ai un singur prieten. E ca atunci cand realizezi ca nu ai alti prieteni. E ca atunci cand primesti ce ti-ai dorit de Craciun. E ca atunci cand vine vara pe care o asteptai cu nerabdare. E ca atunci cand te plimbi singur pe malul marii si iti aduci aminte de tot prin ce ai trecut. E ca atunci cand iei heroina si nu mai esti nimic din ce ai fost. E ca atunci cand simti ca esti pierdut. E ca atunci cand ai terminat facultatea si esti gata sa iei viata in piept. E ca atunci cand la capatul unei calatorii te asteapta persoana iubita. E ca atunci cand esti purtat pe brate. E ca atunci cand urli cu putere la cel mai tare concert din viata ta. E ca atunci cand conduci nebuneste cu 200 km/h si muzica la maxim. E ca atunci cand faci sex. E ca atunci cand faci cea mai tare orgie din viata ta. E ca atunci cand aluneci si decazi. E ca atunci cand intri cu viteza intr-un stalp si nu iti mai amintesti cum ai ajuns pe patul de spital. E ca atunci cand pleci din gara de nord cu nasul si ajungi peste o zi al Amsterdam. E ca atunci cand fumezi cu cei ca tine. E ca atunci cand urasti prostia. E ca atunci cand juri ca de maine te lasi. E ca atunci cand a doua zi o iei de la capat. E ca atunci cand viata iti joaca feste. E ca atunci cand nu-ti mai pasa. E ca atunci cand esti singur...singur. E ca atunci cand vorbesti cu tine si e cineva acolo care iti da raspunsul la care te asteptai mai putin. E ca atunci cand ai incredere in tine. E ca atunci cand o iei razna de fericire. E ca atunci cand pierzi ultimul tren. E ca atunci cand iti iei primul pumn in fata. E ca atunci cand ti se mai acorda o sansa. E ca atunci cand eliberezi demonii din tine. E ca atunci cand mergi mandru si cu capul sus pe strada. E ca atunci cand razi de fericire. E ca atunci cand plangi si nu te poti opri. E ca atunci cand realizezi ca viata e prea scurta. E ca atunci cand iti este dor de cei pe care i-ai pierdut. E ca atunci cand uiti de tot. E ca atunci cand te trezesti dintr-un somn lung. E ca atunci cand esti departe de casa, de rude, de iubita, de prieteni. E ca atunci cand urasti cu toata fiinta ta. E ca atunci cand dragostea e mai puternica decat ura pe care o porti in tine. E ca atunci cand esti una cu cei de langa tine. E ca atunci cand te regasesti in privirea celui de langa tine si in momentul ala cerul devine mai senin. E ca atunci cand intr-un asfintit perfect distingi doua culori ce iti aduc un zambet larg pe buze. E ca atunci cand sacrificiul il faci din placere. E ca atunci cand cei ce nu te-au inteles, te lasa sa zbori. E ca atunci cand esti fata in fata cu destinul. E ca atunci cand renasti dupa ce-ai murit de zeci si sute de ori. E ca atunci cand lumea te acuza pe nedrept. E ca atunci cand nimeni nu te intelege. E ca atunci cand uiti de tot ce te inconjora. E ca atunci cand pur si simplu nimic nu mai exista, nimic nu mai conteaza, nimic nu te mai poate afecta...
E atunci cand esti doar TU SI STEAUA BUCURESTI.
Dureaza 90 de minute.
sâmbătă, 14 august 2010
Tribunele au intotdeauna dreptate - Tudor Octavian
In fotbalul nostru, nu publicul a scăpat de sub orice control, ci doar cîţiva patroni
Tribunele fotbalului au întotdeauna dreptate, pentru că toate manifestările tribunelor au cauze în afara lor şi doar prin excepţie înăuntru. Mulţimile nu trebuie pedepsite, oricît de semnificative ar părea în unele momente reacţiile unor grupuri de primitivi, deoarece ar fi să umilim mii de nevinovaţi din cauza unor descreieraţi. A unor inşi tot atît de dezechilibraţi ca inşii care se grăbesc să pedepsească în bloc tribunele, atunci cînd nu-s capabili să le cîştige. Ultraşii tribunelor trec drept învingători, în conflictul cu autorităţile şi cu patronii unor cluburi, întrucît nici autorităţile şi nici patronii nu concep alte soluţii, în relaţiile cu tribunele înfierbîntate, decît bîta şi insulta. Un exces nu rezolvă niciodată un alt exces. Marele public nu-i greu de motivat şi orientat, dovadă că pe majoritatea stadioanelor relaţia tribune - joc - patronaj e sub control. Şi financiar foarte productivă.
În fotbalul nostru, patronii sînt cei ieşiţi de sub orice control - civic, penal şi, în cîteva cazuri, clinic -, nu tribunele. Nu toţi, ci cîţiva. La fel cum nu tot publicul trebuie blamat şi adus sub legi, ci cîteva grupări. Aceşti patroni mărginiţi, “îmbogăţiţi de război”, dar cu o inteligenţă de sezon, nu de cursă lungă, au inventat spectacolul fără spectatori. Fotbalul performant cu tribune goale. Sancţiunea de tip totalitar, în plin proces de recuperare a democraţiei.
În cazul publicului Stelei, nu mai e vorba de indivizi, de grupări rebele şi de nuclee de forţă, ci de reacţia demnă a mulţimii. Sînt prea mulţi contestatarii din tribune ai patronului ca să greşim convenţional, numindu-i pe aceşti mulţi, foarte mulţi, copleşitor de mulţi răzvrătiţi ai bunului simţ derbedei, bagabonţi şi necivilizaţi. E o deosebire de fond între hoardele manevrate pînă nu demult cinic de patronii de la Dinamo şi tribunele explozive ale Stelei.
Felul în care reacţionează, de cîţiva ani, tribunele populare ale stadionului Steaua reprezintă prima izbucnire de demnitate a unor mase de români din decembrie 1989 pînă azi. În amorţeala şi laşitatea cronicizată a societăţii româneşti, cîteva mii, iar în situaţiile de maximă tensiune, cîteva zeci de mii de români sănătoşi la minte răspund la insultă, agresiune, trufie feudală şi demers megaloman ca un singur om.
Tudor Octavian
Tribunele fotbalului au întotdeauna dreptate, pentru că toate manifestările tribunelor au cauze în afara lor şi doar prin excepţie înăuntru. Mulţimile nu trebuie pedepsite, oricît de semnificative ar părea în unele momente reacţiile unor grupuri de primitivi, deoarece ar fi să umilim mii de nevinovaţi din cauza unor descreieraţi. A unor inşi tot atît de dezechilibraţi ca inşii care se grăbesc să pedepsească în bloc tribunele, atunci cînd nu-s capabili să le cîştige. Ultraşii tribunelor trec drept învingători, în conflictul cu autorităţile şi cu patronii unor cluburi, întrucît nici autorităţile şi nici patronii nu concep alte soluţii, în relaţiile cu tribunele înfierbîntate, decît bîta şi insulta. Un exces nu rezolvă niciodată un alt exces. Marele public nu-i greu de motivat şi orientat, dovadă că pe majoritatea stadioanelor relaţia tribune - joc - patronaj e sub control. Şi financiar foarte productivă.
În fotbalul nostru, patronii sînt cei ieşiţi de sub orice control - civic, penal şi, în cîteva cazuri, clinic -, nu tribunele. Nu toţi, ci cîţiva. La fel cum nu tot publicul trebuie blamat şi adus sub legi, ci cîteva grupări. Aceşti patroni mărginiţi, “îmbogăţiţi de război”, dar cu o inteligenţă de sezon, nu de cursă lungă, au inventat spectacolul fără spectatori. Fotbalul performant cu tribune goale. Sancţiunea de tip totalitar, în plin proces de recuperare a democraţiei.
În cazul publicului Stelei, nu mai e vorba de indivizi, de grupări rebele şi de nuclee de forţă, ci de reacţia demnă a mulţimii. Sînt prea mulţi contestatarii din tribune ai patronului ca să greşim convenţional, numindu-i pe aceşti mulţi, foarte mulţi, copleşitor de mulţi răzvrătiţi ai bunului simţ derbedei, bagabonţi şi necivilizaţi. E o deosebire de fond între hoardele manevrate pînă nu demult cinic de patronii de la Dinamo şi tribunele explozive ale Stelei.
Felul în care reacţionează, de cîţiva ani, tribunele populare ale stadionului Steaua reprezintă prima izbucnire de demnitate a unor mase de români din decembrie 1989 pînă azi. În amorţeala şi laşitatea cronicizată a societăţii româneşti, cîteva mii, iar în situaţiile de maximă tensiune, cîteva zeci de mii de români sănătoşi la minte răspund la insultă, agresiune, trufie feudală şi demers megaloman ca un singur om.
Cinste acestui om!
Tudor Octavian
luni, 9 august 2010
tu cat timp stai zilnic la toaleta?!
Ati recunoscut in titlul acestui post, o reclama la nu stiu ce mizerie de produs. Da, cam la asta se rezuma totul. La tot ce vedem la tv. Tot ce halim, toata ciorba asta gretoasa, tot ce e mai toxic si mai scarbos ne intra zilnic, nu pe gura, ci prin ochi si prin urechi si lasa urme adanci.
Efectul nu este unul imediat, ci mai degraba unul proiectat. Proiectat atat de adanc incat ne transforma in moluste lipsite de initiativa, ordonate si cuminti, docile precum caprioara halita de leul feroce, cu botul ei umed, cu privirea tampa, exact ca in carpeta aia pe care o zaresti in spatele unei taranci naive ce tocmai si-a imortalizat mecla imbaxita cu telefonul ei mobil si si-a descarcat opera in tumultul virtual-social al unui site pentru semianalfabeti cu pretentii de macho.
Asta e lumea. Astia sunt cei ce te inconjoara zilnic. Ii vezi, ii auzi, te intrebi de unde dracu' atat de multa imbecilitate, de unde atata lipsa se educatie, de cultura, de intelegere, de unde apar animalele astea indobitocite, facute sa se manance intre ele, dar sa se comporte ca niste slugi in prezenta celor ce poseda mai mult cascaval. Apoi aprinzi tv-ul si realizezi de unde.
Banetul, nene, banii fac orice din noi.
A avea bani intr-o tara ca asta, iti permite sa faci orice. Poti sa omori fara sa faci macar o zi de puscarie. Poti sa sechestrezi oameni. Poti sa minti cu nerusinare. Poti sa umilesti. Poti sa batjocoresti pe oricine, atat timp cat ai mai multi bani decat respectivul. Nu exista lege, nu exista limita... Exista doar bani si puterea lor de a-i transofrma pe oameni in vite. Vite mizerabile si subjugate.
Ce poti sa faci? Poti sa pleci. Poti sa parasesti corabia strigoilor, sa te arunci in mare sperand ca in apropiere e insula unde vei gasi Paradisul.
Sau poti ramane aici. Suntem toti... tot noi. Nu se schimba nimic. Avem acealsi obiceiuri, ne place sa ne scaldam in cacat. E bine. Ne-am obisnuit si nu mai putem sa iesim, nu mai vrem. Manjiti cu atat ingrasamant, speram ca se adevereste zicala aia cu norocul si zambim. Ni se vad dintii albi si atat. Ochii si urechile nu ne mai apartin, creierul e un bloc de desen pentru cei putini si care stiu ce vor si pot, sufletele nu ne mai apartin. Sufletele noastre mor de la nastere pentru ca nu le putem oferi nimic din ceea ce le este vital. Onoare, demnitate, dreptate, sacrificiu, lupta, mandrie, dragoste, putere... de unde? Ni s-a luat tot. Ni s-a luat pana si dreptul de a cunoaste si a defini acesti termeni vitali sufletului nostru. Suntem goi pe dinauntru si pe dinafara. Valorile noastre morale, spirituale, Dumnezeul nostru, dragostea noastra e acum tarfa lor, a celor cu multi bani si fara scrupule. Meschinii si mincinosii ne stapanesc. Suntem in tara lor. Tara circului grotesc. Tara minciunilor. Tara nonvalorilor. Tara lui becali.
Tu cat timp stai zilnic la toaleta?
Eu traiesc in ea.
Efectul nu este unul imediat, ci mai degraba unul proiectat. Proiectat atat de adanc incat ne transforma in moluste lipsite de initiativa, ordonate si cuminti, docile precum caprioara halita de leul feroce, cu botul ei umed, cu privirea tampa, exact ca in carpeta aia pe care o zaresti in spatele unei taranci naive ce tocmai si-a imortalizat mecla imbaxita cu telefonul ei mobil si si-a descarcat opera in tumultul virtual-social al unui site pentru semianalfabeti cu pretentii de macho.
Asta e lumea. Astia sunt cei ce te inconjoara zilnic. Ii vezi, ii auzi, te intrebi de unde dracu' atat de multa imbecilitate, de unde atata lipsa se educatie, de cultura, de intelegere, de unde apar animalele astea indobitocite, facute sa se manance intre ele, dar sa se comporte ca niste slugi in prezenta celor ce poseda mai mult cascaval. Apoi aprinzi tv-ul si realizezi de unde.
Banetul, nene, banii fac orice din noi.
A avea bani intr-o tara ca asta, iti permite sa faci orice. Poti sa omori fara sa faci macar o zi de puscarie. Poti sa sechestrezi oameni. Poti sa minti cu nerusinare. Poti sa umilesti. Poti sa batjocoresti pe oricine, atat timp cat ai mai multi bani decat respectivul. Nu exista lege, nu exista limita... Exista doar bani si puterea lor de a-i transofrma pe oameni in vite. Vite mizerabile si subjugate.
Ce poti sa faci? Poti sa pleci. Poti sa parasesti corabia strigoilor, sa te arunci in mare sperand ca in apropiere e insula unde vei gasi Paradisul.
Sau poti ramane aici. Suntem toti... tot noi. Nu se schimba nimic. Avem acealsi obiceiuri, ne place sa ne scaldam in cacat. E bine. Ne-am obisnuit si nu mai putem sa iesim, nu mai vrem. Manjiti cu atat ingrasamant, speram ca se adevereste zicala aia cu norocul si zambim. Ni se vad dintii albi si atat. Ochii si urechile nu ne mai apartin, creierul e un bloc de desen pentru cei putini si care stiu ce vor si pot, sufletele nu ne mai apartin. Sufletele noastre mor de la nastere pentru ca nu le putem oferi nimic din ceea ce le este vital. Onoare, demnitate, dreptate, sacrificiu, lupta, mandrie, dragoste, putere... de unde? Ni s-a luat tot. Ni s-a luat pana si dreptul de a cunoaste si a defini acesti termeni vitali sufletului nostru. Suntem goi pe dinauntru si pe dinafara. Valorile noastre morale, spirituale, Dumnezeul nostru, dragostea noastra e acum tarfa lor, a celor cu multi bani si fara scrupule. Meschinii si mincinosii ne stapanesc. Suntem in tara lor. Tara circului grotesc. Tara minciunilor. Tara nonvalorilor. Tara lui becali.
Tu cat timp stai zilnic la toaleta?
Eu traiesc in ea.
luni, 2 august 2010
William Seward Burroughs
"Nu exista intelepciune, experienta, nimic de felul asta, ultim, indeajuns. Niciun Sfant Graal, niciun Satori final, nicio solutie. Doar conflict.
Singurul lucru care poate rezolva conflictul este iubirea, asa cum simti pentru Fletch si Ruski, Spooner si Calico. Iubirea pura. Ceea ce simt pentru pisicile mele din trecut si de acum. Cel mai natural analgezic care exista. Iubirea."
Singurul lucru care poate rezolva conflictul este iubirea, asa cum simti pentru Fletch si Ruski, Spooner si Calico. Iubirea pura. Ceea ce simt pentru pisicile mele din trecut si de acum. Cel mai natural analgezic care exista. Iubirea."
Puncte de vedere
Ei L-au vazut pe Dumnezeu intr-o cutie,
Stiu sigur ca era cutia mea
Si eu L-am cautat pe Dumnezeu in ea,
Dar am gasit o foaie alba de hartie.
Ei m-au vazut pe mine intr-un glob imens,
Stiu sigur ca acela este globul meu
Acolo-mi caut intrebarile mereu,
Insa raspunsurile mele nu au sens.
Ei s-au vazut pe ei intr-un palat,
Stiu sigur ca acela nu-i palatul meu
Si nici al tau, al lor sau al Lui Dumnezeu
E al unuia, il cheama... am uitat!!!
Stiu sigur ca era cutia mea
Si eu L-am cautat pe Dumnezeu in ea,
Dar am gasit o foaie alba de hartie.
Ei m-au vazut pe mine intr-un glob imens,
Stiu sigur ca acela este globul meu
Acolo-mi caut intrebarile mereu,
Insa raspunsurile mele nu au sens.
Ei s-au vazut pe ei intr-un palat,
Stiu sigur ca acela nu-i palatul meu
Si nici al tau, al lor sau al Lui Dumnezeu
E al unuia, il cheama... am uitat!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)