duminică, 4 septembrie 2011

De ce caii se impusca

Sunt lipsit de tragism.
Traiesc fantasma eroului ce isi construeste dezordinea, haosul intr-un univers in care totul este uniform si ordonat. Ma plimb in fiecare zi la granita celor doua lumi, lumea de afara si lumea din mine. Ma complac. Stiu, iar e despre mine... E despre oricare altul.
Reducerea la absurd ascunde in spatele ei ramasitele unui egoism reprimat, unei dulci frustrari ce dadea nastere viselor. Vise care erau responsabile idealului imperfect pe care mi-l doream si spre care ma indreptam sau ma indepartam in functie de relativitatea spatiotemporala. A incerca sa controlezi creeaza dependenta.
Echipa de profesionisti din spatele scenei vietii, aduce in fata publicului larg un nou spectacol. Unul banal, dar stralucitor. Unul imens, dar ieftin. O mascarada a lupilor blanzi, docili. Un joc al epatarii si al dizolvarii constiintei proprii in constiinta colectiva. Esenta vorbelor de duh pierdute undeva intre o sticla de Jack ( acest personaj omniprezent si fermecator )alaturi de prietenii tai si plaja de la Vama Veche pustiita si imbracata in ambalaje colorate. Gunoaie ce mentin inca vie amintirea unei veri apuse si a noptilor lungi racoroase. O punte intre grotesc si fantasmagoric.
Orice amintire poate da nastere unei lumi fantastice, unei povesti al carei continut controlat partajeaza ideal intre vraja si mister. Apare apoi un spectru ce poate ajunge sa disocieze imperceptibil taina de miracol si secretul de magie, inaintand insinuant pana la ceea ce produce spaima, pericol iminent.
Amplificand zgomotul produs de noi insine, repetam obsesiv parodia unui film in care visul oricarui muritor nu se identifica cu marja calculata de destin. Iar atunci cand sistemul tine rol de "liber arbitru" in toata afacerea asta, gandul imi zboara la Horace McCoy si la ecranizarea din 1970 a lui Sydney Pollack.
Ironia sortii poate fi explicabila prin rautatea caracteristica oricarui creator. Se lucreaza intr-o dezordine calculata, masurabila. Toata aceasta debandada, privita de sus, prin prisma celui iesit din scena, are insa o ordine ciudata. Dumnezeu e inteligent, dar nu mai fascineaza. Suntem adeptii unor noi teorii. Apartinem unei religii ce are la baza informatia, caz in care unicitatea individului este demolata. Locul sau devine inutil intr-o societate ce tinde spre o perfectiune superficial-colectiva.
Cuvantul "imperfect" va fi sters din dictionarele lumii. Binele absolut va fi la un clic distanta. Cei tineri ii vor invata pe cei batrani. Va fi un spectacol de succes.
Si cum religia niciodata nu va fi contrazisa de sistem, am invatat din cele mai vechi timpuri ca orice dar facut omenirii, necesita un sacrificiu. De data asta este vorba despre demnitatea si integritatea individuala a fiecarui participant. Alegerea nu ne apartine, ci doar impresia alegerii. Si merita! Va fi ceva ce n-a mai existat. Turme de oi cu chip resemnat de lup vor veni sa-l vada. Intarcati si paziti pentru a nu cumva sa piarda un moment. Totul va fi atent supravegheat din interior spre exterior cu ochi vigilenti, pentru a eluda eventualele date de conflict.
Si daca nu va fi perfect?? Si daca cineva va spune "NU"? Si daca inchidem ochii si murim, restul fiind doar urme alterate ale dulcilor frustrari, ale viselor, ale imperfectiunii ce ne tinea in viata. Si daca perfectiunea inseamna uciderea sperantei, a imaginatiei, a visului, a idealului, a clipei de fericire absoluta...
Si daca a fi perfect inseamna a nu gandi?!? A fi perfect inseamna a nu fi om!
De azi imi fac provizii de greseli si dorinte. Nu stiu cat timp mai am, buni prieteni. Pornesc singur pe drumul meu pana imi voi rupe picioarele si voi ceda. Apoi voi avea timp sa ma odihnesc o vesnicie si sa visez cu o detasare nelipsita de compasiune. Iar daca asta-mi e norocul, il trag dupa mine, caci pana la urma...
...caii se impusca, nu-i asa?!?

marți, 5 aprilie 2011

Optativ

Intru pe aceeasi usa, deschid aceasi fereastra, privesc aceeasi lume, respir aceeasi teama cu aceeasi seninatate aparenta, ma cufund in aceeasi bezna...
Placut!...Dar nu mai sunt eu.
Am in fata mii de bucati din ceea ce era candva intreg. Un intreg atat de intens si de frumos, un intreg perfect dincolo de limita unei imaginatii imperfecte. Rotund ca si lumea. Nimeni nu l-a vazut vreodata. S-a dizolvat in milioane de particule inainte de a ne naste noi ca forme inteligente - mai mult sau mai putin.
Uneori, cand doua particule ce-au fost candva alaturate se regasesc, isi induc reciproc impresia ca s-ar putea reface acel intreg, ca s-ar reconstrui perfectul intr-o entitate unica, un Dumnezeu alcatuit doar din materie... Atat de fals! Adevarul nu contine imaginatie, ci doar logica sordida.
Suntem sortiti unui permanent regres in ciuda aparentei socio-culturale progresiste si nu numai.
Ne pierdem esenta in detalii fara greutate. Punem pretul fals pe eticheta lasata goala intamplator. Ne construim sisteme in care ne blocam unii pe altii ca si cand ar fi un joc al abilitatii. Ne credem unici si indisolubili.
Cui ii pasa de individ, in afara de individul in sine? Cine ne-a cerut mai mult de atat? Al cui esti...cui ii aparti?
...Daca in spatele noptii stau idei ce stralucesc si se numesc stele, daca la limita sperantei n-ar exista duhul searbad al resemnarii, daca in vis apar culori pe care nu le pot numi pentru ca nu exista inca, daca la fiecare vers rostit s-ar naste o emotie noua, daca in fiecare pacat ar exista placerea aferenta, daca pe biletul de tren ar scrie cat de mult poti rataci, daca in ochii unui copil exista ascunsa printre culori vina unuia dintre parinti, daca la fiecare pas nu m-as opri sa ma intreb de ce am facut asta, daca in aer ar pluti ploaia si as uita ca exist ca atare datorita excesului de ego, fascinant, in care ma complac, daca mi-ar fi la indemana cheia cu care sa incui intunericul macar pentru o zi, daca as fi din nou ce-am fost... poate mi-as apartine.
Numele meu este necunoscut si asa va ramane. Pot sa inchid ochii si sa-mi imaginez ca sunt oricine. Mai departe e un cer si marea. In spate sunt doar ziduri cladite pentru cei ce mi-au aratat cum.
In viata poti sa ai o sansa sau niciuna. A doua zi va fi tot lumina solara, mici repere, politete, griji, cuvinte... Va mai trece un timp si toate vor fi doar senzatii neclare. Apoi inchizi cartea si adormi. Ai scapat neobservat.
Pacat!

luni, 28 martie 2011

Poate oamenii frumosi... sau... cine stie?!

Ce vad eu, simti tu. Ce gandesc eu, auzi tu. Ce vreau eu, meriti tu.
Poate ca nu... sau... cine stie?!
Poate ca oamenii frumosi exista doar in povestea unui bun samaritean. In pilde si in parabole. In visele platite scump de cei naivi sau fermecati. In globul de cristal al unei vrajitoare la inceput de cariera. In inceputuri sta credinta ce izvoraste din latura etica a fiecaruia, din moralitatea dobandita genetic, cel putin in conceptia imperativului categoric a lui Kant. Dar unde sta puterea, imaginatia sau visul?
Acum curg secundele in sens invers si incerc sa-mi desenez in minte momente nepierdute nu de mult timp. Am o liniste a sufletului pe care numai eu o pot atinge. Te simt cum ai zarit ceva in spatiul pustiu, in fluxul de intuneric, si ti-ai aruncat privirea dincolo de lumea ta. Poate curiozitatea te-a impins, dar cui ii pasa, atata timp cat eu am fost acolo?!
Sunt fascinat de sclipirea a doi ochi patrunzatori. Sunt nelinistit la modul cel mai linistitor. E acea neliniste pe care mi-o doream, confortabila. Nu cred ca mi-o poate fura cineva... sau poate tu... cine stie?!
Privesc din ultimul rand, din semiobscur, din fotoliul meu, din goala sala de spectacol. Sunt cald din nou.
Din fiecare cerc se face soare. Antrenand lumina se face zi. Apoi ziua se inclina si piere in spatele cortinei atunci cand fiecare cerc apune. Nu as lasa-o sa se opreasca nicio clipa si sa coasa la loc realitatea. Vreau sa las lucrurile imperfecte sa ma salveze. Se poate intampla... sau... cine stie?!
Imi potrivesc ceasul desi e doar un gest teatral. Timpul nu mai e in incapere cu mine. Simt doar un singur parfum. Simt cum se aprind si se consuma cuvinte cu o singura aroma. La fiecare colt vad umbra celor care au incercat sa-mi poarte grija, sa-mi aduca vestile, sa-mi inchida hainele, sa-mi spele pacatele... Lor le dedic muzica. Pentru ei am tot ce se aude si se simte, am sufletul deschis pana la secunda ce ne separa. Am cartile mele, trairile mele, viata mea asa cum nimeni nu o vede...un rol pierdut.
Ma opresc! E ora la care cineva vrea sa intre...
Poate este un om frumos... sau... cine stie?!

duminică, 13 martie 2011

Seductia tentatiei

Stau aici cu prietenul Jack si discutam despre toate tampeniile care ne trec prin minte. Nu, nimic intelectual, sa nu dea dracu sa ganditi abstract la ora asta! Poate fi fatal daca n-ati facut incalzirea.
Bun. Stam noi ca baietii duminica seara. Ne consumam reciproc. Vorbim despre masini, gagici, moda, cluburi, fite ( a se citi "fitze", multumesc ), ca mai nou si noi, barbatii, o ardem intr-un stil domestic si scarbos numit de cercetatarii britanici, metrosexualitate. Apreciem efortul cercetatorilor britanici si le transmit pe aceasta cale ca sunt entuziasmat de tenacitatea lor...( astia traiesc noua vieti, sa-mi bag pula... si n-au nevasta, n-au copii. Stau toata ziua si descopera toate cacaturile. Apoi vezi rodul muncii lor de labari inutili scris cu litere de o schioapa - ce cacat de expresie. Voi reveni asupra ei - intr-un mega colorat cotidian si ti se face inima cat un purice. Pai, da, sa inchid dracu telefonul ca fac cancer la cap si devin impotent si mai tampit, ca uite ce zic cercetatorii britanici. Lua-i-ar dracu!
Salata afecteaza creativitatea! Sa mor parcat! Cum vine asta?!? Salata afecteaza... bai, nene. Daca o mananci sau daca o fumezi? Pai aia nu e salata, in gatu' mamei voastre de cercetatori, ca nici macar atata lucru nu stiti.
Sexul oral duce la cancer in gat... Heiiiiiiiiiiiiiii, gata... Pana aici! Da-va dracu de nebuni, ca nu va mai cred! Au romanii un proverb cu vulpea care n-ajungea la struguri. Ia cercetati-l, va rog! ).
Inchid aceasta lunga, interminabila paranteza si va marturisesc ca nu am inca curajul sa recitesc ce-am vomitat mai sus. Va las pe voi sa-mi dati o nota si o pastrati pentru voi, ca nu ma intereseaza scorul, da?!? Multumesc!
Punct si cu alineat de la capat.
Bai, sa fiti voi mai sinceri decat cand erati juniori si va beleati ochii la colega de banca spunandu-i ce pampoane misto are si ca v-ati dori o sora ca ( cu ) ea. Bine, nu chiar atat de sinceri...
V-ati gandit vreodata cum ar fi sa ai putere absoluta, sa fii Dumnezeu pentru o zi?!?!???
Ah?!? Normal? Da? Nu?!
Cine a zis "Nu" sa se ridice in picioare! Bun, voi astia negativisti, nihilistii dracului, sa va luati ce aveti p-aici si sa va carati in liniste acasa! Nu avem nevoie de voi.
Restul stati parcati. Inseamna ca ati spus "Da". Bravo, baaaaiiiiiiiiii...cata imaginatie pe neuronii vostri! Faceau circumvolutiunile ca caruselu' cand va loveau pe voi gandurile si imaginatia. Dansau ideile ca niste lebede excitate cum am vazut eu intr-un film recent...
Oameni creativi, ce sa mai... Bravo! Stati jos. Gata cu laudele, ca va inhib si avem nevoie de talente ca voi.
Bine, mah, capodoperelor bipede, sa iti doresti sa fii Dumnezeu nu-ti trebuie mai mult de un sfert de neuron. Dar si-a dorit vreunul din voi vreodata sa fie Sfantu' Petru?? Aaaaaa??? Ia ziceti voi!
Normal ca nu... Ce cacat, asta nu e nicio combinatie. Ala munceste toata ziua si noaptea. Non-stop. E portar. Pai cum sa va placa voua munca?!? Adica, da, tata, vreau sa ajung in rai dupa ce mor. Nah...si eu ca tot romanul. Mai bine sa-mi fie bine decat sa-mi fie rau. Dar imagineaza-ti unul care o viata intreaga a muncit la o sala de spectacol. La un cinematograf sa presupunem. Omul a stat toata viata si a taiat bilete la intrare. Bun, la cinema la mall daca vreti voi. Astia de la mall sunt mai cool asa. Se imbraca la costum, au un aer d-ala de spp-isti in misiune imposibila, pe care tocmai i-ai incurcat din ceva foarte important. "Mda, sala 5, jos, pe stanga. Urmatorul."
Bun ai fost toata viata un labar d-asta. Acum ajungi in rai, ca ti-a placut plictiseala. Ai ajuns acolo si te roaga Sfantul Petru sa-i tii locul o zi, ca e bolnav si tu ai experienta necesara. Pai sa nu-ti bagi pula?!?! Ai ajuns in rai, pe crucea ta scrie mare: ODIHNESTE-TE IN PACE! Ce cacat nu au inteles astia?!? De ce tocmai tu?!? Toata lumea se duce diseara la un party unde o sa fie la greu lapte si miere ( toate tipurile de lapte chiar... lapte praf, lapte condensat, lapte de..machiant ) si tu stai ca boul la intrare si te uiti pe lista invitatilor. Baaaaaaaaaaaaa....mai ai si ghinion! Dupa ce ca esti incepator si nu e asta jobul tau acolo, te trezesti ca-ti vin cei mai dificili clienti.
Incepi sa intrebi disperat in stanga si in dreapta "bai, bai... cine a adus-o pe curva asta aici??". "De unde o cunosti, frate? Poate e neprihanita, sarmana, nu vezi ce buze umflate are?!". "Da, ma, e fosta mea nevasta...stiu eu ce neprihanita e! Cica a decedat in timp ce a pus gura pe o lampa de control la 380, a crezut ca-i inghetata..."
Trist, dar posibil. Asa ca nu va mai blocati la ganduri mediocre, mediocrilor! Anticipati raul de dupa si poate va da prin cap sa schimbati ceva si-n viata voastra scurta si seaca. Faceti-va o mica bucurie din cand in cand si daca va e frica, va rog sa dati vina pe mine. Va fi mai usor sa o acceptati ca atare.
Ajungand la trista concluzie ca indragiti munca la fel de mult precum etica, amicul meu Jack, a spus ca prefera o viata scurta langa prietenii mei, declarand solemn ca se inchina in cinstea voastra si ma lasa sa-l consum pana la capat.
Noroc! S-auzim de bine!

PS: Am spus mai sus ca voi reveni asupra unei expresii. Ei, bine, revin!
Expresia "litere de o schioapa" mi se pare un total nonsens. Ce legatura are scrisul cu mersul?? Stiu ca expresia mentionata vrea sa sublinieze un font gigant al unui enunt. Se subintelege ca literele scrise de o femeie schioapa sunt mai mari decat literele scrise de o femeie fara probleme grave de natura locomotorie. Permiteti-mi sa ma indoiesc de teoria asta. Astept inca rezultatele cercetatorilor britanici. Pana atunci: JOS DISCRIMINAREA!

luni, 7 martie 2011

Pacatul prostului...

...gust.
E martie, dar cui ii pasa?!
As fi bucuros sa fie martie mereu, dar nu ma concentrez prea tare. Nu merita efortul. Nu constientizez pentru a nu pata nota iernii inca prezenta.
Si daca tot ninge, ninge cu ghinion si stres. Ninge cu gropi si mizerie. Ninge cu prostie in intreaga Romanie. Si sunt al dracului de mandru de tara mea, ca nici voi nu sunteti prea modesti, sa fim seriosi. Ninge a iarna eterna. A mai nins si pana acum, vor spune unii, dar parca niciodata nu e destul. Parca niciodata nu s-ar opri sau nu s-ar fi oprit.
A inceput de ieri sa cada... Observam sensul peiorativ al lui "ieri", un fel de nica"ieri". Din trecut si din senin a inceput sa cada cu laturile Celui de Sus, cu veninul sarpelui din gradina paradisului, cu ramasitele soldatului cazut la Marasesti, Marasti si Oituz. A nins cu flori si cu copiii din flori ai lui Decebal si Traian...si nu s-a mai oprit pana ce orizontul s-a intunecat. Ningea cu pionieri si cercetasi, cu detinuti si cadavre de intelectuali si dizidenti. Ni s-a stins zambetul cand a batut mai tare vantul dinspre Siberia indepartata. Pe cat de incredibil pare, am avut si un moment de luciditate. Ne-am dorit o raza de soare sa dezghete acel blestem numit de unii comunism. A fost prea putin!
Pe cat posibil a nins cu ura, invidie, orgoliu si minciuna. Ninge ambiguu, neclar. Ninge o istorie patata. Noaptea ninge cu tradare...
Curg din cer rauri de obedienta si supunere ca sa ne astampere setea. Bruma de superficialitate devine tot mai densa. Stam toti intinsi si facem ingeri atunci cand ninge cu falsitate. Construim oameni din zadapa slabei sperante de mai bine. Ninge cu snobism. Fulgi de plastic ieftin cad peste orasul adormit...mereu adormit. Omat pustiu si de proasta calitate peste care calca oameni de nimic. Posibil sa mai ninga...etern. Suntem la polul nord al penibilului si lipsa simtului de ridicol e tot mai acuta. Frigul neputintei ne patrunde in oase.
E iarna umilintei noastre si o traim cu portia in fiecare zi.
Inchei cu o vorba specifica intelepciunii autohtone: "cand nu mai pot de frig, mai pun o haina pe mine". Adaptabil in orice conditii. O specie de invidiat. Sa tot ninga...
Noapte senina!

marți, 25 ianuarie 2011

o gura de oxigen

Buna seara!
M-ati si uitat?!?
Era cazul!
Pornind de la ciudatul sentiment ce ma incearca recitind ce am scris in anul trecut, am ajuns la inevitabila concluzie cum ca ar fi cazul sa pun din nou mana pe... pe ce?!
Pe tot ce pun mana, mai mult sau mai putin intamplator, stric. Nu reusesc sa recapat echilibrul. Acum nici nu mai stiu daca l-am stapanit vreodata. Port asupra mea vina celui care paseste in surdina, a celui care nu vrea sa strice cu intrebarile sale pacea celor din jur. Port vina celui care ridica superficialitatea la rang de arta si se lasa apoi sedus de ea. Devin, intr-o clipa, inchipuirea celor ce isi doresc linistea absurda. Capat falsa noblete a unui surdo-mut, pe care soarta l-a inzestrat cu nenumarate talente inca nedescoperite.
Poate ca circul s-a mutat. In urma sa raman ridurile in iarba si lemnele arse ce fumega a toamna.
Mai tarziu se lasa ceata, frigul, viscolul, durerea, nepasarea, uitarea.
As fi plecat de ieri, dar stiu ca drumul e blocat. As fi ramas, dar stiu ca asta iti imaginai. Urasc sa fiu previzibil...atat de previzibil. Poate prea previzibil, incat nici sa nu te astepti la urmatoarul meu pas. Ma pot surprinde uneori, mai ales cand falsa modestie si un pseudoentuziasm de mahala imi inunda jumatatea intunecata a personalitatii mele, aparent fara cusur.
Dau la schimb apatia zilelor plictisitoare de iarna, pe doua-trei ore petrecute intr-un somn linistit, unde visele iti pot aduce un zambet. As vrea...
Vorbesc despre minciuna. E comod. E practic si natural pe parcurs. E al dracului de simplu. Totul se reduce exact ca in ecuatiile de clasa a opta. Ramai cu o singura necunoscuta, apoi, te chinui o viata intreaga s-o seduci... Banal!
Invartindu-ma in jurul acelorasi obscure explicatii, descopar noi raspunsuri aparent logice la intrebarile nascute din minciuna mama. Se dezvolta o intreaga opera de trei parale. Un dans grotesc al unei societati cu continutul scurs. Pura comedie.
Astept sa treaca timpul, dar parca as mai astepta ceva. Nu stiu. Asa imi vine. Sa tot astept si sa se tot intample. Imi pare ca e un joc ce tine de cand lumea. Fascinant pentru cineva care constientizeaza o data la... La dracu! Poate o data si atat.
Bai, sa va spun o chestie. As pierde vremea daca as mai scrie. Jur ca am incredere in ce vad la fel de putin cum am in ce cred. Ma pot transpune in cea mai simpla poveste si sa numar pe degete lucrurile care va incanta, dar parca mai frumos este sa lasi imaginatia libera si nesupravegheata in curtea din spatele casei. M-ar putea cineva contrazice?!?
Cat despre adevar si minciuna, ma intorc la Mister Feodor Mihailovici Dostoievski, care scria asa: "Adevarul adevarat este intotdeauna neverosimil. Ca sa faci adevarul sa para verosimil, trebuie sa-i mai adaugi si putina minciuna".
La somn!