Intru pe aceeasi usa, deschid aceasi fereastra, privesc aceeasi lume, respir aceeasi teama cu aceeasi seninatate aparenta, ma cufund in aceeasi bezna...
Placut!...Dar nu mai sunt eu.
Am in fata mii de bucati din ceea ce era candva intreg. Un intreg atat de intens si de frumos, un intreg perfect dincolo de limita unei imaginatii imperfecte. Rotund ca si lumea. Nimeni nu l-a vazut vreodata. S-a dizolvat in milioane de particule inainte de a ne naste noi ca forme inteligente - mai mult sau mai putin.
Uneori, cand doua particule ce-au fost candva alaturate se regasesc, isi induc reciproc impresia ca s-ar putea reface acel intreg, ca s-ar reconstrui perfectul intr-o entitate unica, un Dumnezeu alcatuit doar din materie... Atat de fals! Adevarul nu contine imaginatie, ci doar logica sordida.
Suntem sortiti unui permanent regres in ciuda aparentei socio-culturale progresiste si nu numai.
Ne pierdem esenta in detalii fara greutate. Punem pretul fals pe eticheta lasata goala intamplator. Ne construim sisteme in care ne blocam unii pe altii ca si cand ar fi un joc al abilitatii. Ne credem unici si indisolubili.
Cui ii pasa de individ, in afara de individul in sine? Cine ne-a cerut mai mult de atat? Al cui esti...cui ii aparti?
...Daca in spatele noptii stau idei ce stralucesc si se numesc stele, daca la limita sperantei n-ar exista duhul searbad al resemnarii, daca in vis apar culori pe care nu le pot numi pentru ca nu exista inca, daca la fiecare vers rostit s-ar naste o emotie noua, daca in fiecare pacat ar exista placerea aferenta, daca pe biletul de tren ar scrie cat de mult poti rataci, daca in ochii unui copil exista ascunsa printre culori vina unuia dintre parinti, daca la fiecare pas nu m-as opri sa ma intreb de ce am facut asta, daca in aer ar pluti ploaia si as uita ca exist ca atare datorita excesului de ego, fascinant, in care ma complac, daca mi-ar fi la indemana cheia cu care sa incui intunericul macar pentru o zi, daca as fi din nou ce-am fost... poate mi-as apartine.
Numele meu este necunoscut si asa va ramane. Pot sa inchid ochii si sa-mi imaginez ca sunt oricine. Mai departe e un cer si marea. In spate sunt doar ziduri cladite pentru cei ce mi-au aratat cum.
In viata poti sa ai o sansa sau niciuna. A doua zi va fi tot lumina solara, mici repere, politete, griji, cuvinte... Va mai trece un timp si toate vor fi doar senzatii neclare. Apoi inchizi cartea si adormi. Ai scapat neobservat.
Pacat!
