fragment secund

Imi amintesc multe intamplari din anii aceia. Imi amintesc ganduri, trairi, experiente, logica intamplarilor, adrenalina si tot felul de prostii mai mult sau mai putin intamplatoare. Toate imi par si acum de o importanta majora.

Sunt foarte mirat cum de reusesc inca sa imi amintesc atatea. De obicei se asterne o ceata asupra trecutului, asupra acelor perioade in care eram liberi doar prin virtutea faptului ca eram tineri. Foarte tineri. Tampit de tineri.

Stiti, negura aia... negura... ce cuvant mizerabil si total anti-progresist. Transparent chiar. Un elixir al divagarii pe termen lung. Chiar nelimitat as spune. Dar nu spun. Nu spun nimic, ci doar posed zambetul tamp al celui ce isi aminteste clar, corect si cinic despre tot ce s-a intamplat atunci, neavand nimic in comun cu sensul progresismului in clipa de fata.

Multi amici, multi fosti amici, nu depasesc obstacolul subiectivismului, nu ocolesc bariera, nu o sar precum un atlet la olimpiada mintilor deschise. E frica de a gandi despre cum gandeai cand erai liber, despre ce simteai si cum actionai la fiecare impuls. Erau multe lipsuri, dar niciodata nu ne lipsea impulsul. Obiceiurile, parerile si curajul pe care il aveam atunci ne intimideaza acum. Multi prefera sa ingroape, sa acopere, sa se disculpe precum niste sociopati nevrotici. Ah, ce bine era, dar si ce bine ca a fost, a existat.

Am petrecut multi ani in cel mai straniu loc si timp, uneori inconstient de importanta sau de savoarea perioadei. Traiam fiecare clipa simtind ca voi fi printre putinii care nu regreta cu adevarat si imi pare bine ca nu m-am oprit atunci doar sa stau si sa analizez asta.

Nu, nu sunt nostalgic. Nostalgicii isi amintesc doar ce le convine. Sunt admiratorii de la distanta ai unei realitati distorsionate pe care o privesc prin sita. Cei ce regreta trecutul nu au niciun argument. Spun asta convins de simplul fapt ca nu au invatat mare lucru din el. Nu isi pot admira prezentul ca rezultat al unei constructii solide bazata pe un trecut asumat in totalitate. Nostalgicii ma plictisesc cu regretele lor. Sunt plictisit de socializare cu dependentii de moarte clinica. Nu am rabdare sa ascult baliverne si extrapolari a ceea ce a fost candva o fraza si s-a transformat acum intr-un roman prost. Romantismul ne-a dat doar clisee siropoase si batai de cap. Poezii pentru suicidul personalitatii. Dependenta de autocompatimire. Un dezastru!

Am plans si stiu clar de ce. Si nu rad acum ca am plans atunci. Imi aprob toate trairile cu aceeasi luciditate pe care mi-am insusit-o singur intr-o zi, ca simplu suvenir. Nu cred in virtutea dobandita. Sunt un simplu cumparator de chilipiruri pe care viata mi le ofera. Nu imi permit sa spun “nu” niciunei oferte. M-am nascut sarac. La fel ca voi.

Intr-una din noptile de atunci am baut pentru prima oara. Apoi au urmat alte nopti si altele... Mult am mai baut. Stiti voi ce...si de ce. Caci motivele nu se schimba, ci doar scuzele devin elaborate, complexe si tind sa acopere o arie vasta a vinovatiei de a fi complet nevinovat. “Pacatul” este doar un cuvant pe care cineva l-a folosit drept funda rosie la impachetat cadouri.  A nu se confunda cu suferinta. Suferinta provocata cuiva este o crima impotriva libertatii tale, sale si a celorlalti. Ma refer la “pacatul” experimentarii, la cunoasterea limitelor. “Pacatul” ca frica de a ne descoperi, de a explora si exploata ce zace in interiorul fiecaruia.

Sunt sigur ca nu-s primul care o spune. Nici nu imi atribui dreptul asta, insa ma folosesc de adevar in scopul eliberarii perioadei hedoniste prin care e suficient sa treaca orice individ pentru a se cunoaste. Este o eliberare de care am nevoie. Sunt constient.

Citeam atunci despre un experiment autorizat de Sigmund Freud asupra unei paciente, Emma Eckstein, si ea, la randul sau, psihanalist si scriitor. Pe scurt, aceasta i-a marturisit lui Freud ca are anumite probleme de natura psihica, pe care nu stie sa le gestioneze singura. La acea vreme, Freud era foarte apropiat de unul dintre prietenii sai, chirurgul Wilhelm Fliess. Acesta din urma era cunoscut pentru teoriile sale pseudostiintifice, teorii ce deduceau o legatura directa intre afectiunile psihice si remedierea lor prin chirurgie. Indepartarea unor organe sau a unor parti din organe, in teoria lui Fliess, ar fi remediat permanent anumite afectiuni din capitolul celor psihice.

Freud a diagnosticat-o pe Emma Eckstein ca fiind bolnava de isterie si masturbare obsesiva, convingand-o sa participe ca pacient la un experiement al doctorului Fliess. In acea perioada, masturbarea era considerata o afectiune a creierului ce duce la degenerarea si degradarea intregului organism. Fliess era convins ca ambele “afectiuni” pot fi vindecate printr-o cauterizare repetata a nasului. Astfel ca, in urma mai multor operatii esuate, femeia a ramas mutilata pe viata si cu probleme grave de sanatate. Unul din celebrele cazuri de malpraxis din istoria omenirii. Atat Freud cat si doctorul Fliess nu si-au recunoscut niciodata public vina pentru acest caz.

Am inteles din acest experiment un lucru de care m-am convins si ulterior. Am inteles ca aroganta poate deveni o arma. Suferinta, crima, agonia sunt consecinte ale arogantei atotcunoscatorului. Aroganta si vanitatea duse la extrem au provocat dezastre. Orgoliul te convinge sa nu spui niciodata “nu stiu”, iar, uneori, raspunsul tau elaborat, sofisticat si plin de argumente va deveni ingerul suferintei sau chiar al mortii.

Nu am si nu am avut niciodata incredere in cei care au un raspuns pregatit la absolut orice problema. In cei siguri pe ei si pe faptul ca omul este apogeul unui sir intamplator de coincidente, singura entitate universala capabila sa creeze. In schimb, nu pot avea incredere nici in creationistii, in credinciosii habotnici ce sustin ca ei sunt mai aproape de divinitate. Au ajuns primii acolo si coada s-a format in spatele lor. Vorbele lor nu valoreaza doi bani daca nu ai nimic de invatat din ele. Sunt doar baliverne. Cuvintele, aceste unelte cu care lucreaza toti, dar putini construiesc ceva cu ele. Tot un chilipir. Cine pune pret pe cuvinte, va sfarsi sufocat de iluzii.

Eram si inca sunt fascinat de carti si articole despre stiinta, astronomie si geografie. Fascinat de istorie si de sentimentul, uneori nejustificat, de mandrie pe care istoria il trezea in mine. Admiram curajul celor ce erau numiti eroi, exemplul conducatorilor abili, strategia si intelepciunea grecilor, ingineria romanilor, adaptabilitatea dacilor, darzenia slavilor, credinta musulmanilor, oportunismul spaniolilor - descoperitorii Lumii Noi. Ingrozit si fascinat de barbarismul de care omenirea a dat dovada pentru a atinge un fir de praf din ceea ce noi numim cu ignoranta si trufie: civilizatie.

Am fost si sunt fascinat de muzica. Muzica e singurul argument palpabil ca sufletul exista.

Am fost si sunt fascinat de iubire. Iubirea de locul din care vii si de locurile in care inca nu ai ajuns. Iubirea fata de cei apropiati, de familie, iubirea unei moment, a unei amintiri... de ce nu, a unui club sportiv cu care iti confunzi momentele de fericire duse la extrem. Iubirea unei echipe de fotbal nu este un sentiment superficial sau pueril. Sa crezi lucrul asta ar fi o dovada de aroganta ce ar jigni fericirea multora. Cine isi permite sa judece un om care ofera totul din dragoste?!!?

Termenul de iubire neconditionata este evident un pleonasm grosolan. Orice forma de bun simt si constiinta exclude conditionarea unei iubiri. Nu e loc de compromis. Oferi tot si asta te face cel mai fericit. Un simplu algoritm in matematica unei realitati infinite. Fara solutii, fara rezultate finale... doar experiment.

Am fost fascinat si de durere. De cat de creativa poate fi durerea. Nu ma refer doar la durerea fizica. Stiu, multi ar spune ca sunt nebun si ca nu e normal sa fii fascinat de ceva ce provoaca suferinta. Lacrimile, deznadejdea, cruzimea, confruntarea, pierderea, deziluzia, finalul iminent... ingrediente nedorite ce cladesc personalitati puternice. Cei ce supravietuiesc vor fi analgezicul de care omenirea are nevoie.

Am fost constient inca de atunci ca sunt pasager in aceasta calatorie cu un singur sens. Absurda uneori, limpede si logica in alte momente. Am invatat sa demontez fiecare prejudecata pe care mi-a daruit-o societatea cu scopul de a ma apara. Am invatat sa ma apar de mine protejandu-mi amintirile si conservandu-le cat mai bine cu putinta. Am invatat sa iert, sa accept, sa zambesc, sa fiu asa cum nu se asteapta nimeni sa fiu. Si cel mai important, am invatat sa uit ce am invatat. Sa las universul asta sa ma minuneze la fel in fiecare zi.