natiune contra ratiune

Am de facut o confesiune. O fac publica pentru ca de fapt e comert pur. Imi colorez searbad zilele si noptile si incerc sa scot la lumina un desen despre reincarnarea spiritului in ceva mai bun, mai aproape de perfect, in semidivin. As vrea sa cred in rencarnare precum credea Schopenhauer in contributia fortelor naturii la definirea voluptatii, o voluptate animalica a numit-o el. O rencarnare umana as indrazni sa-i spun eu, timid si asezat in fata salii cu sute de scaune goale.
Privind in gol imi dau seama ca tot universul priveste in aceeasi directie.
Dumnezeu nu raspunde...L-am tot sunat si imi intra casuta lui vocala. Mi-o da p-aia cu "abonatul Dumnezeu nu poate fi momentan contactat"asa ca I-am lasat mesaj.
Am o confesiune. O fac publica. Dumnezeu imi e martor. Am aprins tot ce era de aprins. Ma asteptam sa se si stinga tot ce era de stins. Sa inteleg ca dragostea este la fel ca instinctul vital, adica unul dintre cele mai puternice resorturi. Unde se duce energia asta? Incotro ne indreptam? Cu totii avem porniri, dar oare avem si opriri?
Enigma apartine in mod misterios si totodata natural doar unei geneze surpate si apoi facuta tandari in sute de mii de clipe memorabile, fiecare cu culoarea sa, cu gustul sau, cu aerul sau unic, asteptand distant sfarsitul decadentei pentru a putea fi elucidata intr-un peisaj sumbru, apocaliptic. Oare la ce ne va folosi? Ar fi asta un nou inceput sau un tragic si lugubru sfarsit?
Antimateria nu este de acord cu teoria egalitatii sau a echilibrului absolut sustinuta in mod fanatic de diverse curente mai mult sau mai putin de stanga. La urma urmei stiinta a demonstrat-o. Istoria a demonstrat-o. Democratia a demonstrat la modul cel mai simplu de inteles si acceptat ca un echilibru absolut nu poate servi ca idee practica intr-un sistem real, ci doar intr-unul cu un pronuntat caracter utopic. Ceea ce intareste ideea ca intre decadenta si democratie exista o relatie axiomatica. Un concubinaj de un slab nivel calitativ la care aderam in minunata negura a prostiei timpurilor fara sa punem prea multe intrebari, fara sa gasim multe raspunsuri.
Am devenit imuni la sete si la foame. Suntem imuni la vise. Am devenit nepasatori la orice tip de forme venite din exterior. Ne hranim cu un curent alternativ otravitor ancorati la aceeasi sursa. Am devenit tacuti nu datorita gandurilor, ci datorita lipsei lor.
E liniste. Dormim. Au disparut notiunile. Ne-au curatat de spirit...L-au scos din noi cum scoate Ariel pete de ketch-up de pe noua bluza alba a lui Andrei..sau Ionut si dracu sa-l ia daca nu chiar le scoate bine. Am ramas fara valori si nu ne plangem, pt ca am invatat sa le inlocuim cu fake-uri kitchoase si sa ne bucuram de ele ca si cum ar fi cele originale. Suntem goi. Experimentul a reusit. Ne intoarcem la Sartre si la existentialism, ne intoarcem la Henry David Thoreau, la teoriile atat de false simtirii si atat de grav impregnate cu ratiune. Pasim spre holul gol la capatul caruia stau doar florile de pe mormant.
Am de facut o confesiune. Dumnezeu imi e martor. Dumnezeu e mut, iar eu sunt cel uimit.
Cu toate astea refuz sa cred ca nu exista diferente. Refuz sa cred in contingenta fiintei umane, in neputinta ratiunii, in asimilarea subiectiva a tuturor notiunilor cunoscute si trecute prin aceiasi sita a mintii omului lucid, fragil si dependent de a se expune.
Adevarul simtit e antiteza adevarului rational, gandit. Inima e in antiteza cu ratiunea. Lupta se duce la nivel de subconstient si are rar sanse sa provoace pagube la suprafata. Ceea ce nu vezi, dar simti e falsul a ceea ce vezi si nu simti. Valabil si viceversa. Precum spunea Pascal, inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste. Exista oare calea spre a cunoaste si a simti intr-un tot o armonie perfecta?
Undeva, in lumina, adevarurile sunt mult mai simple si mai clare...



http://www.youtube.com/watch?v=MD1ZsAxEYQI&feature=related