AE: Cu ce doresti sa incepem?
S: Cu desertul.
AE: Cu finalul? Isi au rostul discutiile despre sfarsit cat
timp termenul in sine admite inchiderea ciclica?
S: Depinde. M-am gandit ca desertul nu inseamna sfarsit, ci,
mai degraba, un inceput optimist, placut…
Poate chiar apetisant. Era un joc si poate o dorinta reprimata din
copilarie. Nimic abstract.
AE: Bun. Sa trecem peste. Presupunem ca am un nivel reglat
al glicemiei si tin la acest echilibru. Putem incepe?
S: Incepem. Tin sa remarc acceptarea unei supozitii doar
pentru a regla balanta. O incercare stangace de a tolera de dragul egalitatii.
V-as suspecta de comunism nedisimulat, dar… Da, incepem.
AE: Nu, nu… Va rog! Continuati! Nici nu am inceput si deja
ma jigniti, nu in cel mai subtil mod cu putinta.
S: Dar de ce tindem sa formalizam atunci cand suntem
indignati? De ce incercam sa atribuim tonul politetii unor acuze, cand ne vine,
de fapt, sa spargem oglinda? De ce devenim impersonali cand vine vorba de
conflict? Este si asta o forma de lasitate? Chiar si eu acum… Nu putem sa ne asumam?
AE: Ce anume? Politetea? Buna crestere?!? O forma de
lasitate?!! Ma indoiesc…
S: Desertul a fost servit.
AE: Da. Ai dreptate. Nu suntem la usa cortului. A fost o
discutie fara noima.
S: Pe mine ma atrag discutiile fara noima, cu conditia ca
acestea sa nasca intrebari. Este suficienta o singura intrebare, apoi ea devine
capcana pentru un raspuns ce naste controversa. De aici incepe polemica, iar
polemica, acest copil din flori al ratiunii, naste, de asemenea monstri.
Monstri pe care ii vedem doar in oglinda si ni se par adevaruri unice,
absolute. Descoperim gheara unei specii de mult disparute si o privim ca pe
ceva viu, ba chiar cu propria-i identitate. Uitam ca este doar o bucata de
material dintr-un intreg imens.
AE: As dori sa evit polemica, dar am o nelamurire. Polemica
naste monstri sau monstrii nasc polemica? Pana la urma, ce suntem noi? Tu ce te
consideri a fi? Un monstru nascator de polemica, un neinteles, un rebel? Ar fi
in regula daca te-as eticheta ca fiind victima propriilor polemici? Pentru ca
observ atitudinea ta, care nu contest ca imi place, dar nu pot elucida scopul.
S: Simplu. Suntem oameni civilizati. Nu?!
AE: Da. Asa cred.
S: Fals. Nu suntem. Si iti pot argumenta asta, dragul meu prieten,
in timp ce tu nu esti sigur pe raspunsul tau afirmativ si, fara sa
constientizezi, ti-ai exprimat incertitudinea prin ce a urmat dupa acel “da”
rostit in orb, in inertie.
AE: Despre ce inertie vorbesti?
S: Despre cea indusa. Despre cea mai simpla forma de
manipulare existenta. Adresarea unei intrebari inchise, la care te-am obligat
sa-mi dai raspunsul pe care doream sa-l aud din cele doua variante posibile.
Apoi a intervenit ratiunea, nu?! Iar tu ai spune iar un “da” negandit. Insa eu
te-as contrazice din nou si ti-as spune ca a intervenit subconstientul tau,
care, in experienta lui nemasurabila, ti-a urlat in timpane ca e cazul sa te
intorci si sa revizuiesti acel “da”. Sa nu te lasi manipulat. Acolo, in
subconstient, zace mandria ta de a fi cine esti si nu te lasa sa fii luat drept
un prost. Acel “asa cred” vine ca o confirmare ca inca nu esti un robot
programat sa fie util si imbecil, ci inca esti capabil sa stai fata in fata cu
mine si sa fii un monstru. Acum intelegi polemica?
AE: Vrei sa spui ca atunci cand adevarul va fi absolut, noi
nu vom mai fi oameni?
S: Vom fi Dumnezeu sau neinsufletiti. Exista variante. Tii
minte, relativitatea?!? Noi, ca finite, nu ne permitem sa fim exacti.
Exactitatea ne-ar nega constiinta. Variantele, alternativele ne dau energie.
Energia ne ajuta sa ne miscam. Miscarea in spatiu creaza dinamica. Dinamica
inseamna timp. Timpul ne ajuta sa constientizam, sa impartim, sa ne raportam.
Se intampla…aici, in dimensiunea noastra din care suntem incapabili sa iesim,
sa abstractizam, sa reducem la absurd. Traim in lumea fizicii si a matematicii.
Este singura logica dupa care ne ghidam, pentru ca se aplica fix aici…in spatiul
nostru 3D. In zona noastra de confort. Suntem o specie si o constiinta
totodata. Suntem polemica. Ce ai vrea sa fac?!?
AE: Sa taci o clipa. M-ai ametit de tot. Nu pot procesa tot
ce indrugi acolo. Este filosofie sau ce…? Te-ai dus prea departe. Eu cred ca
suntem oameni civilizati si atat.
S: Suntem oameni, dar suntem departe de a fi civilizati.
Abia am iesit din jungla. Raportat la existenta universului, a galaxiei din
care facem parte, noi suntem la stadiul de celule eucariote, ca specie. Ne
credem centrul universului, avem impresia ca descoperim lucruri importante, ca
ne extindem zona de confort. Ne bucuram de tehnologie. Fabricam. Exploram si
exploatam. Este o iluzie. Constientizam, ce-I drept, iar asta face doua parale,
dar nu ne aduce niciun beneficiu. Este ca si cum, daca universul ar fi o fiinta
imensa, noi am fi o glanda sudoripara sau o picatura de urina. Una foarte
foarte mica. O senzatie placuta atunci cand realizezi ca iti pierzi timpul
incercand sa descoperi lucruri importante, dar la final tot intr-un closet
ajungi. Un closet ancestral, ce-i drept. Unul de dinainte de marele
Big-Bang…sau Gang-Bang. Pana la urma, in ambele situatii, se termina cu o
explozie. Iar mai tarziu, cu o depresie.
AE: Eu nu sunt de acord cu tot ce spui. Sunt de acord cu o
parte, dar nu cred ca abia am iesit din jungla. Si crede-ma, nu o spun de
dragul polemicii. Ba chiar m-a oboist polemica asta sau ce-o fi. Sunt insa
sigur ca societatea evolueaza si este normal sa fie asa. Am devenit civilizati
pe parcurs. Am ajuns de la viata in pestera in jurul focului, la viata
confortabila din ziua de azi. Beneficiem de medicamente, de curent electric.
Putem calatori oriunde in lume… Totul a evoluat. Teatrul, muzica, competitiile
au evoluat. Alegerile noastre s-au diversificat. Omul nu este autosuficient. Se
perfectioneaza, descopera, inoveaza… Progreseaza! Asta sustine teoria evolutionista.
Nu?
S: Nu. Ce spui tu acolo sunt adevaruri relative privite doar
sub auspiciul unei viziuni dintr-un singur punct de observare. Acela al
evolutionistilor. Este adevar in afirmatiile tale doar daca privesti prin gaura
cheii, pe unde au strecurat ei teoriile lor, dar nu vei observa decat ce-ti
perimite acest spatiu stramt. Iar tu, cetatean liber ce esti, poti mai mult.
Refuzul acestui blocaj inseamna libertate. Intelegi?
AE: Nu.
S: De ce crezi ca oamenii tund iarba?
AE: Nu stiu, dar evolutionistul din mine spune ca societatea
si-a dezvoltat pe parcurs simtul estetic. A progresat la toate capitolele, ceea
ce denota o logica incontestabila. Progresul intr-un domeniu atrage dupa sine
progresul in alte domenii. Asa cum de la picturi rupestre, arta a ajuns sa aiba
cu totul o alta semnificatie in ziua de azi.
S: Omul a tuns iarba din necesitate. Constiinta la nivelul
creierului reptilian ii dicta ca nu poate supravietui decat daca devine
eficient. Cea mai buna lovitura este eschiva. Lupta pentru supravietuire nu a
aparut o data cu specia noastra. Asa ca ne-am apucat sa tundem iarba, observand
ca ne este mai usor sa hranim animalele domestice intr-un spatiu inchis, pe
care sa-l controlam si unde sa patrunda mai greu alti pradatori, dar, in
acelasi timp, copiii omului nu mai riscau sa fie muscati de serpi. Iarba fiind
foarte scurta, pericolul era observant din timp. Eficienta treaba. Am putea
spune ca eficienta vine tot in urma evolutiei si progresului, dar daca ne uitam
pe alta gaura a cheii, putem spune ca vine si din dorinta de a ne imbogati
material. Dorinta de bogatie, de avere este direct proportionala cu dorinta
barbatului de a face sex, de a-si atrage partenera si a-si perpetua specia. La
femei este in aceeasi masura direct proportionala cu siguranta in care vor trai
ea si copiii ei. Aceasta gaura a cheii, dragul meu, se numeste materialism. Originea sa sta in
“jocul supravietuirii”, care ocoleste cu totul constiinta, progresul, evolutia
– sociala si spirituala – moralitatea si alti termeni abstracti, si isi are
radacinile infipte in creierul reptilian. Acest lucru nu s-a schimbat din cele
mai vechi timpuri ale existentei speciei umane si pana acum. Cu mici si
insignifiante exceptii, binenteles. Dar luand in considerare la nivel macro,
din punct de vedere materialist, nu exista niciun fel de evolutie sau de
progres. S-au schimbat doar mizele. Valorile au scazut sau au crescut. Au
aparut banii, aurul, obiectele… Am continuat si continuam sa ucidem doar
guvernati de materialism. Am inventat metode prin care sa ii separam pe cei
slabi de cei puternici, pe cei care detin puterea de cei folosibili si usor
dispensabili. Inca suntem ignoranti, cu tot progresul nostru tehnologic
avansat. Am ajuns pe Luna, am fotografiat galaxii indepartate, dar inca nu
putem intelege creatia. Nu putem percepe cine suntem. Nu avem constiinta
colectiva, ci doar individuala. Evolutionismul si materialismul nu sunt
raspunsuri, ci sunt polemica. Sunt realitatea noastra in spatiul si timpul pe
care noi il percepem ca prezent. Iluzii ale unor monstri. Dar acceptandu-ne
conditia le putem observa din exterior si putem face primul pas spre a intelege.
AE: Bun. Si ce este dragostea, atunci? Tot o iluzie a omului
materialist?
S: In cele mai multe cazuri, da. Este o iulize. Dar, cred ca
iubirea absoluta exista. De fapt este singurul adevar absolut care exista. Insa
noi, oamenii, ca specie primitiva in acest univers, nu suntem capabili inca sa
intelegem acest adevar. Faptul ca putem constientiza ne da speranta. Polemica
este sunetul dizarmonic al constiintei noastre incapabile de a fi in armonie cu
universul. Ne nastem monstri, pentru ca nu putem sa ne abtinem de la egocentrism.
Nu putem lupta cu incapacitatea de a privi lumea dincolo de interesul
individual, dincolo de aceasta limita impusa.
AE: Imi lasa un gust amar discutia asta…
S: Acum vezi de ce am inceput cu desertul?!
