Imi
amintesc multe intamplari din anii aceia. Imi amintesc ganduri, trairi,
experiente, logica intamplarilor, adrenalina si tot felul de prostii mai mult
sau mai putin intamplatoare. Toate imi par si acum de o importanta majora.
Sunt foarte
mirat cum de reusesc inca sa imi amintesc atatea. De obicei se asterne o ceata
asupra trecutului, asupra acelor perioade in care eram liberi doar prin
virtutea faptului ca eram tineri. Foarte tineri. Tampit de tineri.
Stiti,
negura aia... negura... ce cuvant mizerabil si total anti-progresist.
Transparent chiar. Un elixir al divagarii pe termen lung. Chiar nelimitat as
spune. Dar nu spun. Nu spun nimic, ci doar posed zambetul tamp al celui ce isi
aminteste clar, corect si cinic despre tot ce s-a intamplat atunci, neavand
nimic in comun cu sensul progresismului in clipa de fata.
Multi
amici, multi fosti amici, nu depasesc obstacolul subiectivismului, nu ocolesc
bariera, nu o sar precum un atlet la olimpiada mintilor deschise. E frica de a
gandi despre cum gandeai cand erai liber, despre ce simteai si cum actionai la
fiecare impuls. Erau multe lipsuri, dar niciodata nu ne lipsea impulsul.
Obiceiurile, parerile si curajul pe care il aveam atunci ne intimideaza acum.
Multi prefera sa ingroape, sa acopere, sa se disculpe precum niste sociopati
nevrotici. Ah, ce bine era, dar si ce bine ca a fost, a existat.
Am petrecut
multi ani in cel mai straniu loc si timp, uneori inconstient de importanta sau
de savoarea perioadei. Traiam fiecare clipa simtind ca voi fi printre putinii
care nu regreta cu adevarat si imi pare bine ca nu m-am oprit atunci doar sa
stau si sa analizez asta.
Nu, nu sunt
nostalgic. Nostalgicii isi amintesc doar ce le convine. Sunt admiratorii de la
distanta ai unei realitati distorsionate pe care o privesc prin sita. Cei ce
regreta trecutul nu au niciun argument. Spun asta convins de simplul fapt ca nu
au invatat mare lucru din el. Nu isi pot admira prezentul ca rezultat al unei
constructii solide bazata pe un trecut asumat in totalitate. Nostalgicii ma
plictisesc cu regretele lor. Sunt plictisit de socializare cu dependentii de
moarte clinica. Nu am rabdare sa ascult baliverne si extrapolari a ceea ce a
fost candva o fraza si s-a transformat acum intr-un roman prost. Romantismul
ne-a dat doar clisee siropoase si batai de cap. Poezii pentru suicidul
personalitatii. Dependenta de autocompatimire. Un dezastru!
Am plans si
stiu clar de ce. Si nu rad acum ca am plans atunci. Imi aprob toate trairile cu
aceeasi luciditate pe care mi-am insusit-o singur intr-o zi, ca simplu suvenir.
Nu cred in virtutea dobandita. Sunt un simplu cumparator de chilipiruri pe care
viata mi le ofera. Nu imi permit sa spun “nu” niciunei oferte. M-am nascut
sarac. La fel ca voi.
Intr-una
din noptile de atunci am baut pentru prima oara. Apoi au urmat alte nopti si
altele... Mult am mai baut. Stiti voi ce...si de ce. Caci motivele nu se
schimba, ci doar scuzele devin elaborate, complexe si tind sa acopere o arie
vasta a vinovatiei de a fi complet nevinovat. “Pacatul” este doar un cuvant pe
care cineva l-a folosit drept funda rosie la impachetat cadouri. A nu se confunda cu suferinta. Suferinta
provocata cuiva este o crima impotriva libertatii tale, sale si a celorlalti.
Ma refer la “pacatul” experimentarii, la cunoasterea limitelor. “Pacatul” ca
frica de a ne descoperi, de a explora si exploata ce zace in interiorul
fiecaruia.
Sunt sigur
ca nu-s primul care o spune. Nici nu imi atribui dreptul asta, insa ma folosesc
de adevar in scopul eliberarii perioadei hedoniste prin care e suficient sa
treaca orice individ pentru a se cunoaste. Este o eliberare de care am nevoie.
Sunt constient.
Citeam atunci
despre un experiment autorizat de Sigmund Freud asupra unei paciente, Emma
Eckstein, si ea, la randul sau, psihanalist si scriitor. Pe scurt, aceasta i-a
marturisit lui Freud ca are anumite probleme de natura psihica, pe care nu stie
sa le gestioneze singura. La acea vreme, Freud era foarte apropiat de unul
dintre prietenii sai, chirurgul Wilhelm Fliess. Acesta din urma era cunoscut
pentru teoriile sale pseudostiintifice, teorii ce deduceau o legatura directa
intre afectiunile psihice si remedierea lor prin chirurgie. Indepartarea unor organe
sau a unor parti din organe, in teoria lui Fliess, ar fi remediat permanent
anumite afectiuni din capitolul celor psihice.
Freud a
diagnosticat-o pe Emma Eckstein ca fiind bolnava de isterie si masturbare
obsesiva, convingand-o sa participe ca pacient la un experiement al doctorului
Fliess. In acea perioada, masturbarea era considerata o afectiune a creierului
ce duce la degenerarea si degradarea intregului organism. Fliess era convins ca
ambele “afectiuni” pot fi vindecate printr-o cauterizare repetata a nasului.
Astfel ca, in urma mai multor operatii esuate, femeia a ramas mutilata pe viata
si cu probleme grave de sanatate. Unul din celebrele cazuri de malpraxis din
istoria omenirii. Atat Freud cat si doctorul Fliess nu si-au recunoscut
niciodata public vina pentru acest caz.
Am inteles
din acest experiment un lucru de care m-am convins si ulterior. Am inteles ca aroganta
poate deveni o arma. Suferinta, crima, agonia sunt consecinte ale arogantei
atotcunoscatorului. Aroganta si vanitatea duse la extrem au provocat dezastre. Orgoliul
te convinge sa nu spui niciodata “nu stiu”, iar, uneori, raspunsul tau
elaborat, sofisticat si plin de argumente va deveni ingerul suferintei sau
chiar al mortii.
Nu am si nu
am avut niciodata incredere in cei care au un raspuns pregatit la absolut orice
problema. In cei siguri pe ei si pe faptul ca omul este apogeul unui sir
intamplator de coincidente, singura entitate universala capabila sa creeze. In
schimb, nu pot avea incredere nici in creationistii, in credinciosii habotnici
ce sustin ca ei sunt mai aproape de divinitate. Au ajuns primii acolo si coada
s-a format in spatele lor. Vorbele lor nu valoreaza doi bani daca nu ai nimic
de invatat din ele. Sunt doar baliverne. Cuvintele, aceste unelte cu care
lucreaza toti, dar putini construiesc ceva cu ele. Tot un chilipir. Cine pune
pret pe cuvinte, va sfarsi sufocat de iluzii.
Eram si
inca sunt fascinat de carti si articole despre stiinta, astronomie si
geografie. Fascinat de istorie si de sentimentul, uneori nejustificat, de
mandrie pe care istoria il trezea in mine. Admiram curajul celor ce erau numiti
eroi, exemplul conducatorilor abili, strategia si intelepciunea grecilor,
ingineria romanilor, adaptabilitatea dacilor, darzenia slavilor, credinta
musulmanilor, oportunismul spaniolilor - descoperitorii Lumii Noi. Ingrozit si
fascinat de barbarismul de care omenirea a dat dovada pentru a atinge un fir de
praf din ceea ce noi numim cu ignoranta si trufie: civilizatie.
Am fost si
sunt fascinat de muzica. Muzica e singurul argument palpabil ca sufletul
exista.
Am fost si
sunt fascinat de iubire. Iubirea de locul din care vii si de locurile in care inca
nu ai ajuns. Iubirea fata de cei apropiati, de familie, iubirea unei moment, a
unei amintiri... de ce nu, a unui club sportiv cu care iti confunzi momentele
de fericire duse la extrem. Iubirea unei echipe de fotbal nu este un sentiment
superficial sau pueril. Sa crezi lucrul asta ar fi o dovada de aroganta ce ar
jigni fericirea multora. Cine isi permite sa judece un om care ofera totul din
dragoste?!!?
Termenul de
iubire neconditionata este evident un pleonasm grosolan. Orice forma de bun
simt si constiinta exclude conditionarea unei iubiri. Nu e loc de compromis.
Oferi tot si asta te face cel mai fericit. Un simplu algoritm in matematica
unei realitati infinite. Fara solutii, fara rezultate finale... doar experiment.
Am fost
fascinat si de durere. De cat de creativa poate fi durerea. Nu ma refer doar la
durerea fizica. Stiu, multi ar spune ca sunt nebun si ca nu e normal sa fii
fascinat de ceva ce provoaca suferinta. Lacrimile, deznadejdea, cruzimea,
confruntarea, pierderea, deziluzia, finalul iminent... ingrediente nedorite ce
cladesc personalitati puternice. Cei ce supravietuiesc vor fi analgezicul de
care omenirea are nevoie.
Am fost
constient inca de atunci ca sunt pasager in aceasta calatorie cu un singur
sens. Absurda uneori, limpede si logica in alte momente. Am invatat sa demontez
fiecare prejudecata pe care mi-a daruit-o societatea cu scopul de a ma apara.
Am invatat sa ma apar de mine protejandu-mi amintirile si conservandu-le cat
mai bine cu putinta. Am invatat sa iert, sa accept, sa zambesc, sa fiu asa cum
nu se asteapta nimeni sa fiu. Si cel mai important, am invatat sa uit ce am
invatat. Sa las universul asta sa ma minuneze la fel in fiecare zi.