joi, 31 iulie 2014

Episod pilot

Un brat puternic m-a prins de umarul drept si a inceput sa traga de mine spre usa ingusta din dreapta soferului. Nu intelegeam de ce folosea atata forta. De fapt nu imi imaginam cum as fi putut scapa. Unde as fi putut fugi. In spate nu exista o alta usa, tocmai d-asta ma lasasem in voia sortii si nu ripostam in niciun fel. Eram calm precum un peste care a inteles ca oricat s-ar zvarcoli, acul ala, pe care l-a inghitit lacom, n-o sa si-l scoata singur din gat. E inutil si un pic ridicol sa mai faci zgomot cand destinul nu-ti mai apartine. Asa ca am tacut si am incercat sa ma gandesc la ceva.
Nu imi venea nimic in minte. Adrenalina incepea sa-si faca simtita prezenta. Cu toate ca pe parcursul intregului drum imi trecusera prin minte tot felul de intrebari fara noima. In urma cu o ora stateam cu fruntea lipita de geamul microbuzului si nu auzeam nimic din ce se discuta in jurul meu. Pur si simplu eram concentrat la o intrebare care-mi venise in minte la ultimul popas. De ce dracu ii spune "ciorba de vacuta"? E o chestie ce tine de marketing...oare? De ce "vacuta"? Diminutivul ala ma scotea din minti, ma irita. Vazusem vaci la viata mea. Si la propriu si in sens peiorativ. Vacute nu vazusem niciodata. Le omoara p-alea mici ca sa le faca ciorba? Exista ciorba de porcusor? De gainuta? De puiut? De burtica? Perisorele mici, mici... si inofensive.
M-am trezit cu capul lipit de asfalt si mainile la spate.
Cineva cu voce de ofiter superior - urla ca si cum ar fi superior - se rastea catre mine.
- De ce ai coborat, ma? De ce? Ce ai avut cu dom' comandant? Te pisi pe gard, pe unde vrei tu, tu-ti 'mnezeii ma-tii! La mine in judet, ma??
Era clar ca lumina zilei de mai devreme ca nu astepta un raspuns de la mine. Intrebarile veneau ca o rafala de mitraliera. Siroiau cuvinte grele, palme, pumni si flegme in directia mea si a celui care era intins langa mine. Nu-i puteam vedea fata, pentru ca eram intors cu capul in directia drumului, iar un genunchi bine pozitionat pe ceafa nu-mi permitea sa fac gestul firesc impins de curiozitate. Banuiam doar cine e.
Somn. Ce bine suna atunci cand ii simti lipsa din plin. Dulce cuvant! Scurt si cuprinzator. La "o" casti gura ca si cum ai vrea sa spui ceva, dar iti este lene. "M"-ul iti lipeste buzele, mai bine taci. Dormi putin si apoi spui tampenia pe care tocmai voiai sa o eliberezi in aer, n-are rost... Iar "n" vine ca un plescait aprobator. Eh, uite ca dorm. Un fel de "ma doare in pula". Mor pentru cateva ceasuri, deci nu contati pe mine. Rezolvati voi ce este de rezolvat si ne vedem cand terminati. Imi spuneti cum a fost si daca v-am lipsit. In timp ce eu, odihnit, voi glumi pe seama lipsei voastre de entuziasm.
Din pacate duc lipsa de somn. De 24 de ore sunt retinut si batut undeva intr-un beci din Braila. Pe amicul meu din microbuz, cel care-mi fusese complice la ultraj, nu-l mai vazusem de cand intrasem in sectia aia mizerabila. Presupuneam ca l-au dus in capatul opus al holului. Nu duceau lipsa de pivnite moldovenii astia corciti. Ma gandeam cu groaza la clipa in care voi vedea primul sobolan si voi fi prea obosit sa mai reactionez in vreun fel anume. Imi era foame, dar mirosul si gandul la sobolani imi dadeau forta sa aman senzatia asta cat de mult pot.
La ora 3 intra un plutonier gras in pivnita si ma priveste cu blandetea unui macelar care priveste cum naste o scroafa. Stiam ca e ora 3 pentru ca de cand a dat buzna in latrina in care eram cazat, a tinut sa mentioneze ora la care si-a facut aparitia. "Ie trei" mi-a spus. Iar eu ma intrebam ce dracu ar trebui sa raspund la treaba asta. In niciun caz nu-l puteam contrazice. Nu am un metabolism care sa-mi permita sa ma pun pe wc cu exactitate la vreo ora anume. Brusc m-am gandit la elvetieni, la precizia ceasurilor lor, la nemti si la punctualitatea caracteristica... Nu a durat mult, pentru ca la trei si zece secunde, plutonierul gras, cu respiratia unui infometat ce tocmai a descoperit o bucata de cacat cu putina carne pe ea, imi arunca hanoracul in scarba si imi spune  "misca-ti!". Il urmez tacut.
Camera era plina de obiecte de artizanat de cea mai proasta calitate. Un telefon vechi si o scrumiera plina, o foaie alba, un creion si un fel de tusiera pentru stampile, cam asta era tot ce se afla pe biroul ala. Deasupra, n-am putut sa nu observ poza inramata a lui A.I. Cuza, ceea ce m-a facut sa schitez un zambet. Oare sa le spun ca tipul e din Galati? Astia au boala mare unii pe ceilalti. Cine stie ce dracu mai iese. Am tacut.
Pe barbatul care a aparut langa usa l-am recunoscut. Era cretinul cu dacia nova alba. Pe el il batusem eu si amicul meu. Am stat si m-am uitat lung la el, inca i se mai vedeau urmele de la lovituri pe fata. Ba chiar mi s-a parut ca frunza de la adidas i se imprimase intr-un mod ciudat pe barbie. Nu imi permiteam sa fiu neserios, ma dureau prea tare coastele, iar tipul ma fixa cu privirea unui animal prost si periculos totodata.
-El e dom' comandant, a urlat plutonierul gras.
-Incantat, am raspuns fara sa-mi dau seama de tampenia pe care tocmai am scos-o pe gura.
A urmat un sir lung de lovituri pe care le-as descrie daca memoria m-ar ajuta. Insa am cazut si am visat.
Cand m-am trezit eram cu fata la un dulap plin cu carti. Prima coperta, una rosie, avea cele mai multe litere pe ea. Faceam un exercitiu si incercam sa citesc ce scrie. Simteam cumva ca daca vad literele acelea, starea mea de sanatate nu este intr-o stare severa si voi putea pleca de acolo pe picioarele mele.
Mi-am strivit pleoapele si am incercat sa patrund cu privirea prin distanta dintre locul in care ma aflam si coperta aia mare si rosie. Aaa..antoi..ne de Saint Exupery... mai departe nu vedeam decat ca-s doua cuvinte, probabil era titlul. Primul cuvant incepea cu "m", asa ca devenise evident ca "Micul Print" era romanul la care ma holbasem atat de atent. Nu eram multumit, dar faptul ca nimeni nu ma baga in seama, ca era liniste si cald, ca nu simteam durerea prea tare, imi dadea o stare de confort. Poate e prea mult spus confort, dar puteam fi pe jumate relaxat. D-asta am inceput iar sa profit de spiritul meu analitic si sa aberez pe marginea denumirii acestui roman. Presupun ca "micul print" ar putea fi un alint pentru penisul scriitorului francez... sau un secret. Ceva bolnav si erotic...droguri... ce tampenie!
-Daca ti-e sete, ai un borcan cu apa pe masa. Ridica-te si bea, ca dupa aia o sa dai o declaratie si la zece scap dracului de voi.
Am auzit din spate vocea, dar pana sa ma intorc sa vad cine se rastea la mine, usa s-a inchis ca intr-un film cu fantome.
Am baut un litru de apa dintr-o rasuflare si in urmatoarele clipe durerea fizica a intrat in mine ca la ea acasa.
Simteam ca am ceva rupt, luxat, fisurat, dar nu imi dadeam seama ce. Parca intreg corpul meu fusese pregatit de un maestru bucatar pentru un inedit snitel pane.
-Semneaza aici! Ai amenda asta, pe care ti-a dat-o dom' comandant si atat. Ziceti multumesc, ca va bagam la puscarie daca era dupa mine, dar e dom' comandant care are baiat ca voi si tine si cu Steaua. I-a fost mila. Da' pentru ce ati facut voi... Eu va bagam la puscarie, 'mnezeii vostri de huligani. Unde va credeti? Pe stadion vii la meci, nu sa te bati, tu-ti ma'marea in bot de derbedeu.
Am semnat.
Spre seara nu aparea niciun tren si imi parea ca nici nu voi mai gasi drumul spre casa. Eram pierdut.
Amicul meu statea chircit pe o banca si incerca sa doarma. Eram speriati, infometati, batuti si ne era frig.
Pe o banca, la marginea peronului garii Bralia imi pipaiam ranile si vanataile. Ma minunam cat de bine e sa fii viu. Sa traiesti, sa simti durerea, foamea, frigul... Cat dracu o fi fost scorul???
Trecusera douazecisipatru de ore si atipeam in drum spre casa. Privirile celorlalti calatori ma amuzau. Atipeam din cinci in cinci minute si ma trezeam cand sunetul sinelor de tren semana cu sunetul tevilor de care fusesem legat cu catuse.
Auzi la ei, sa ma inchida... Ce cretini! Doar nu ma vor opri pe mine niste pereti...