De cateva saptamani bune imi plimb fizicul prin toate bodegile capitalei. Cica incerc sa imi dau o pauza, un reset urmat de un restart. Dupa care o forma ciudata de update la nivel emotional si social urmeaza acestui proces lent de formatare. Ciudat, imi place!
Am luat hotararea asta impreuna cu creierul meu, care imi tot repeta obsesiv ca are nevoie de concediu. Avand de ales intre cele doua variante oferite de angajatori, respectiv cel de odihna si cel medical, creierul meu mi-a sugerat sa aleg prima varianta. Distractiv si pentru mine, ce-i drept. Prefer oricand o carciuma in locul unui spital. Chiar daca fanteziile mele cu asistente nu si-au gasit inca pacea si alinarea ( aviz amatoarelor ). Amin!
Am facut slalom printre pub-urile simpliste din centrul vechi - o investitie sigura in aceasta vara torida, dar se pare ca nu doar cu impact sezonier - apoi am gasit vreo doua-trei cuiburi de viespi unde mi-am gasit alinarea in pahar. Prieten cu barmanii, cu tipe care servesc la bar ( nu e corect termenul de barmanita ), tipe care te servesc la bar sau sub bar ( a nu se confunda ), tipi care beau cu tine, langa tine, din cauza ta si datorita tie...tipe care beau sa uite de tine, dar ele nu stiu asta inca etc.
Am facut slalom printre principii si moralitate, printre prejudecatii si conceptii, printre oboseala si deznadejde. Am ras de oameni mai inteligenti ca mine si i-am admirat pe cei prosti. Am lasat sa treaca de la mine orice, mai putin starea de fapt care ma consuma cu tot cu ambalaj. Am fost pierdut, satul, multumit, sadic, meschin si incoerent.
Toate astea au trecut dupa prima bere urmata de un lung sir de shot-uri. Dimineata...aerul curat s-ar putea sa-ti sparga fata!
Voi stiti cat m-am chinuit eu sa fac articolul asta?!?
Nu, nu sase luni!
Acum stau si ma uit cu nostalgie la vara asta care s-a cam dus de aproape doua luni de zile. Imi amintesc de zilele cu soare, de noptile in vama, de drumurile din fiecare weekend, de singuratatea mea pretioasa, de cartile citite, de serile pierdute, de diminetile...dracu mai stie cum erau diminetile, ca eu nu reuseam sa imi revin atat de repede.
Am facut mult "sport" la viata mea. Recunosc! Am dus-o asa pe picioare, precum un cal de curse la ultima sa aparitie in marea finala de la Derby.
Ascuns de ipocrizie, incerc sa-mi pastrez intacta imaginea. Uneori chiar reusesc.
Nu e satisfactie mai mare decat sa realizezi ca uneori poti fi cel mai bogat om din lume. Pana la urma, la sfarsitul zilei, tot ce ai, nu sunt banii din cont, ci demnitatea. Restul se poate duce pe apa sambetei si de ultimii mei bani mi-as lua o vodca cu conditia sa aduceti voi sucul si tigarile.
O carte buna, un fum, o femeie frumoasa, o seara senina pe malul marii, un pahar cu vin bun, o sclipire in ochi sunt lucruri care intradevar conteaza, te fac fericit si pentru care merita sa traiesti.
Eu, tu, restul lumii. Ramanem singuri. Ma pot impaca cu asta.
Pai, ori suntem intelectuali ori nu mai suntem!
