din plin

As vrea sa dau o palma celui care a vopsit usa liftului de la scara unde am copilarit.
Ezitam intre letargie si o plictiseala tolerabila cand mi-am luat-o direct de la nevasta administratorului ce ma zarise pe vizor cum scrijeleam cu cheia "Steaua Bucuresti" sau ceva de genu' pe usa liftului la parter. Azi am ocazia sa-mi iau revansa...
Imi lipseau gustul si mirosul, imi lipsea simtul estetic, imi lipsea ideea esentiala si eram inconstient ca toate astea depindeau de stimulul societatii de consum, dar visam ca tampitul. Visam continuu. Era modul meu de a divaga iluzoriu cu pasiune si orgoliu, intr-un univers paralel in care Dumnezeu era la degetul meu mic. Placerea de a te trezi in centrul atentiei pe scena pe care au cantat fara sa starneasca interesul nimanui multi artisti pierduti, multi poeti pe care natura i-a sters irevocabil fara a le lasa vreun drept la replica. Traiam momentul meu.
Episodic devin fascinat si usor intrigat la ideea vremii ce a trecut si la caracterul ultimelor zgarieturi tot mai sterse ce le lasa in urma. Incerc sa mi-l explic pe Octavian Paler atunci cand sugereaza ca cel mai rapid mijloc de transport in timp ramane oglinda. Gandind prozaic nu pot intelege ideea buna din context si imi trec prin minte secvente de cosmar ce preintampina soarta trista, de rahat, la care nu visam vreodata sa ajung. Bine ca sunt eu optimist, nu?!
Simtind ca pierd teren devin patetic. Se intampla des si nu e condamnabil. Mai ales ca ma astept la toleranta din partea celor ce-mi trec pragul. Ma las dominat de ironia intelectualului cu drept etern la replica bazandu-ma pe bunul sau simt. M-as imbata cu apa rece daca as miza pe bunul gust si as pierde pana si cel din urma tren spre nicaieri. Clementa si umorul ne mentin in viata.
Nu va speriati! Inceputul nu e niciodata socant sau violent, dar prefateaza intentia. Subliminal oricine va capata o idee pe care o va gestiona intr-un sens sau altul. Imi face placere sa pornesc de la premisa ca am prieteni inteligenti si iertatori si sa profit putin de situatia asta.
Cand a venit vara asta, speram sa ma eliberez. Imi doream din suflet sa scap de tot ce acumulasem in mai bine de un an. Un balast ce atarna greu si ma trimitea la sol ori de cate ori incercam sa zbor. Mi-am spus ca trebuie sa vizitez Parisul, sa merg in Vama, sa-mi beau toti banii, sa ma plimb prin tara, sa merg la toate concertele si evenimentele posibile, sa ajung pe la Budapesta, poate si la Viena daca tot sunt prin zona, sa le fac pe toate intr-o vara... Imposibil! Oare? Pana acum deja am acumulat cateva frustrari, dar mi-am castigat optimismul prin cateva mutari pe tabla. Prima a fost ca am ajuns la mare... in Vama Veche.
Vama Veche...mda... teritoriul care starneste mereu controverese in randul masei eterogene a amicilor mei. Mie imi place...sau, ca sa intru in randul tagmei cunoscatorilor suferinzi, imi placea cum era odata. Si pe buna dreptate ca nu e niciun misto in toata afirmatia asta. Dupa parearea mea, Vama Veche, este dovada clara ca daca Dumnezeu ne-ar lasa pe toti in Paradis, noi am fi in stare sa-l transformam in Iad fara sa vrem, din simpla si naturala stupiditate. A disparut pana si uimirea, lovita din plin de naturaletea cocalarului care arunca o coaja de banana pe plaja la doi metri de cel mai apropiat cos de gunoi si isi spune in sinea lui ca aici e locul ala cu gagici pe care le futi pe o sticla de cola. Trebuie sa il anunt cu regret in suflet ca e necesar sa mai adaugi si o sticla de rom la cea de cola si sa porti o conversatie cat de cat decenta despre Jim Morison sau macar despre Placebo... ( ca sa nu supraapreciem nici intelectul tinerelor dive care o ard la Stuf toata noaptea dansand pe Modern Talkin' si crezand ca asta inseamna sa te distrezi in Vama ). Altfel, draga tarane tiganizat fortat, o sa ajungi sa-ti versi frustrarile incercand sa descifrezi rebusul relatiei in care te-ai implicat plin de resentimente alaturi de vecina-ta de la parter, pe care invariabil o cheama ceva gen Nuti sau Marinela si care si-a mai tras-o pana la debarcarea ta cu toti tovarasii tai in ordine alfabetica. Prezenta ta, cioara infecta, in locurile unde acum mai bine de zece ani oameni pasnici isi citeau linistiti Veacul de Singuratate al lui Marquez sau ascultau la un International Stereo o caseta veche cu Hendrix si domneau maxim 20 de corturi...acolo unde tinerii idealisti stateau la o sueta despre suprarealism in pula goala, bronzandu-si madularul langa cort in bataia blanda a brizei...prezenta ta acolo nu isi are rostul. E ca si cum l-as invita pe Patapievici la un concurs de ragaieli intr-o garsoniera din Giulesti ( a se nota ca am scris Giulesti cu G...nu fac prea des asta ).
E tarziu si inca nu stiu ce vor oamenii de la mine, ce vrea pseudosocietatea de la un tip de 30 de ani...ce pot fi eu mai mult decat o rotita intr-un sistem defect. De ce crede Kant ca ne nastem toti cu aceeasi gena a moralitatii si de ce ne degradam pe parcurs?...Cine ma impinge sa fac toate astea si de ce nu simt nimic? Un dram de fericire iluzorie cu care ma imbat, oare e de ajuns?!?...sau poate niste vodka?!?
Hai, pa! Fiti cuminti!... Si avand in vedere ca sunt la inceput, fiti buni si toleranti cu mine!
Gataaaaa!!! La sooooommmnnnnnn!


http://www.youtube.com/watch?v=o9LwhdXGQFg&feature=related