Imi striga
frica sa o simt
Si abia
m-atinge si ma mint
Incerc doar
gandul sa-l intind
Imi striga
si ma-ntorc zambind
Credeam
ca-i fericirea
Astept
calm, detasat de sine
Ma-nclin
catre furtuna care vine
In cer ard
suflete divine
In focul
intetit de ingeri
O mana
scrie pagini si viseaza tremurand. Sunt adieri care iti apar in vis, sunt
aripile lor straine.
Eu ard
departe, atat de departe incat caldura degajata ajunge la voi sub forma de
gheata. Lumina nu o poti zari de soare, iar unu plus unu inseamna doar doi. Dar doi nu inseamna doar unu plus
unu, ci si doi plus zero.
Cutare si
cutare era un tip vioi ce traia intr-un orasel minier departe de tot ce iti
poti imagina in cea mai senina noapte a mintii tale. Foarte departe in timp, nu
si in spatiu. O cunostea si o iubea pe Vicentia, vanzatoarea. Tehnic nu era
vanzatoare, ci pustoaica de la care inchiria casete video. Practic era
vanzatoare, pentru ca visele lui costau 8 lei si necesitau o copie obscura dupa
buletin.
Erau cele
mai interesante zile gri intr-un context banal, dar al carui algoritm fusese descifrat
de el. Si isi dorea pian, piete pline, porturi mirosind a peste, curve
carismatice, gangsteri si limuzine cu geamuri fumurii. Povesti de dragoste
imposibile, intr-un cadru impasibil la vise. Iluziile unui viciu domestic si
cuminte.
Pasea,
mergea, plutea, caci timpul lui se derula cu repeziciune inapoi atunci cand
urma sa o vada pe Vicentia. Efemerul parea doar efemer si doze mici de dopamina
se descarcau la fiecare pas spre consignatia de la parterul blocului B53. Cautase
zile in sir blocul B52, doar pentru a-si satisface curiozitatea si sindromul
obsesiv nascut de o eventuala coincidenta bizara. Insa nu exista. Denumirea
blocului B53 fusese probabil aruncata in memoria colectiva, deturnata prost
catre un sef de evidenta urbanistica lipsit de orice urma de imaginatie.
Asemenea erori, pe care el le constinentiza, il faceau sa isi puna serioase
semne de intrebare asupra acelei entitati superioare ce a creat lumea dupa
indubitabila-i logica si strategie. Nu citise biblia si nu stia Crezul. Relatia
sa cu divinitatea se raporta la o ciorba de miel si cateva oua rosii o data pe
an calendaristic, cosmic si bisericesc.
Intr-o zi
friguroasa de februarie, cometa Halley trecuse foarte aproape de casa in care
crescuse el. Citise asta intr-un ziar vechi pe care inca se zareau urme de
cafea si de multe alte alimente nedefinite in timp si spatiu. Nu stia daca va
mai apuca urmatorul perihelui si isi facea griji in privinta asta. Isi facea
multe griji in general. Le construia meticulos adunand toate informatiile utile
pentru a naste o grija serioasa. Viata simpla nu era pentru el, pentru ca, doar
complicand realitatea, isi imagina ca intr-o buna zi va supravietui in modul
complicat. Modul complicat era singurul mod in care el si Vicentia si-ar putea
uni destinele intr-o viata reala si imperfecta. Inaugura grijile noi cu un drum
spre balconul in care, pe langa cele 184 de casete tocite tip vhs, isi facusera
loc, timid, cateva cutii de coca-cola, trei sticle de vin ars Zaraza si un
dispozitiv de plastic ce imita foarte prost un pachet de tigari colorat din
care ieseau ostentativ doua tigari, ca si cum o mana invizibila ar fi servit un
gigant, invizibil si el, cu niste Lucky Strike. Si ironia s-ar fi terminat
aici, daca cele doua tigarete gigante de plastic nu ar fi avut si chip. Un
imbecil ajuns pe pile director de marketing, o lichea impinsa de la spate de o
alta mana invizibila, de data asta a unei rude sus-puse, considerase ca e de
bun augur sa le personifice in cel mai grotesc mod cu putinta. Astfel erai
intampinat la intrarea in cosmelie de doua mutre patetice ce simbolizau
complexitatea fumatorului american ce a renuntat la scoala si s-a apucat de
filme pentru adulti de la o varsta frageda. In comparatie, rusii pareau o
ploaie de genii. Nu ca n-ar fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu