duminică, 8 octombrie 2017

alt-ctrl-Love it

Imi striga frica sa o simt
Si abia m-atinge si ma mint
Incerc doar gandul sa-l intind
Imi striga si ma-ntorc zambind
Credeam ca-i fericirea
Astept calm, detasat de sine
Ma-nclin catre furtuna care vine
In cer ard suflete divine
In focul intetit de ingeri
O mana scrie pagini si viseaza tremurand. Sunt adieri care iti apar in vis, sunt aripile lor straine.
Eu ard departe, atat de departe incat caldura degajata ajunge la voi sub forma de gheata. Lumina nu o poti zari de soare, iar unu plus unu inseamna  doar doi. Dar doi nu inseamna doar unu plus unu, ci si doi plus zero.
Cutare si cutare era un tip vioi ce traia intr-un orasel minier departe de tot ce iti poti imagina in cea mai senina noapte a mintii tale. Foarte departe in timp, nu si in spatiu. O cunostea si o iubea pe Vicentia, vanzatoarea. Tehnic nu era vanzatoare, ci pustoaica de la care inchiria casete video. Practic era vanzatoare, pentru ca visele lui costau 8 lei si necesitau o copie obscura dupa buletin.
Erau cele mai interesante zile gri intr-un context banal, dar al carui algoritm fusese descifrat de el. Si isi dorea pian, piete pline, porturi mirosind a peste, curve carismatice, gangsteri si limuzine cu geamuri fumurii. Povesti de dragoste imposibile, intr-un cadru impasibil la vise. Iluziile unui viciu domestic si cuminte.
Pasea, mergea, plutea, caci timpul lui se derula cu repeziciune inapoi atunci cand urma sa o vada pe Vicentia. Efemerul parea doar efemer si doze mici de dopamina se descarcau la fiecare pas spre consignatia de la parterul blocului B53. Cautase zile in sir blocul B52, doar pentru a-si satisface curiozitatea si sindromul obsesiv nascut de o eventuala coincidenta bizara. Insa nu exista. Denumirea blocului B53 fusese probabil aruncata in memoria colectiva, deturnata prost catre un sef de evidenta urbanistica lipsit de orice urma de imaginatie. Asemenea erori, pe care el le constinentiza, il faceau sa isi puna serioase semne de intrebare asupra acelei entitati superioare ce a creat lumea dupa indubitabila-i logica si strategie. Nu citise biblia si nu stia Crezul. Relatia sa cu divinitatea se raporta la o ciorba de miel si cateva oua rosii o data pe an calendaristic, cosmic si bisericesc.

Intr-o zi friguroasa de februarie, cometa Halley trecuse foarte aproape de casa in care crescuse el. Citise asta intr-un ziar vechi pe care inca se zareau urme de cafea si de multe alte alimente nedefinite in timp si spatiu. Nu stia daca va mai apuca urmatorul perihelui si isi facea griji in privinta asta. Isi facea multe griji in general. Le construia meticulos adunand toate informatiile utile pentru a naste o grija serioasa. Viata simpla nu era pentru el, pentru ca, doar complicand realitatea, isi imagina ca intr-o buna zi va supravietui in modul complicat. Modul complicat era singurul mod in care el si Vicentia si-ar putea uni destinele intr-o viata reala si imperfecta. Inaugura grijile noi cu un drum spre balconul in care, pe langa cele 184 de casete tocite tip vhs, isi facusera loc, timid, cateva cutii de coca-cola, trei sticle de vin ars Zaraza si un dispozitiv de plastic ce imita foarte prost un pachet de tigari colorat din care ieseau ostentativ doua tigari, ca si cum o mana invizibila ar fi servit un gigant, invizibil si el, cu niste Lucky Strike. Si ironia s-ar fi terminat aici, daca cele doua tigarete gigante de plastic nu ar fi avut si chip. Un imbecil ajuns pe pile director de marketing, o lichea impinsa de la spate de o alta mana invizibila, de data asta a unei rude sus-puse, considerase ca e de bun augur sa le personifice in cel mai grotesc mod cu putinta. Astfel erai intampinat la intrarea in cosmelie de doua mutre patetice ce simbolizau complexitatea fumatorului american ce a renuntat la scoala si s-a apucat de filme pentru adulti de la o varsta frageda. In comparatie, rusii pareau o ploaie de genii. Nu ca n-ar fi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu